Ajuns la 75 de ani, Viorel Hizo, fostul antrenor al echipei Inter Sibiu, a dezvăluit detalii despre perioada în care antrena pe Municipal și despre relația pe care a avut-o cu Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului, care era prim-secretar la Sibiu.
Întrebat de reporterul GSP care a fost implicarea lui Nicu Ceaușescu la Inter Sibiu, Hizo spune că fiul dictatorului nu avea o implicare foarte mare, dar sprijinea echipa.
”Dacă era așa cum au scris unii, ne dădeau afară din campionat după 1989. La Revoluție au spus „să dispară Moreni și Sibiu!”. Cum ne-a ajutat Nicușor? El a venit la Inter în octombrie, când eram pe primul loc în Divizia B. Ne-a spus în prima discuție „să nu aveți impresia că putem rezolva vreun meci!”. Pe urmă ne-a zis să ne facem echipă, să aducem jucători pe care să îi avem și după promovare. I-am luat pe Marcel Vasile și pe Mihăiță Stănescu de la Craiova, pe Radu II și pe Jurcă de la FC Argeș, de la Olt i-am luat pe Laurențiu și pe Mihai Zamfir. Plus pe Mitică Bolborea. Am făcut ceea ce ne ceruse Nicu Ceaușescu, viziunea lui era corectă”, a spus Hizo.
Sibianul a povestit că Revoluția l-a prins într-un turneu în Maroc, cu Inter Sibiu. Tot Nicu Ceaușescu i-a ajutat să revină cât mai rapid acasă.
”Eram în Casablanca, la un turneu pe care îl organizase Nicu Ceaușescu. Ne spusese „v-ați comportat foarte bine în campionat, trei săptămâni sunteți în vacanță în Casablanca”. Am jucat două meciuri, pe urmă a venit Revoluția. Fiul meu făcea armata la Securitate la Lugoj. Cum să mai stau în Casablanca? Nevastă-mea mă suna, urla la telefon că nu știa nimic despre copil de patru, cinci zile. Nicu s-a ocupat să venim cât mai rapid acasă. Escala era la Lisabona și toate biletele erau vândute, dar a rezolvat”.
L-a lăudat pe fiul dictatorului pentru că sprijinea sportul în Sibiu.
”Nicu Ceaușescu ne ajuta și ca finanțare. El spunea „tot orașul trebuie să ajute sportul!”. Și veneau bani la fotbal, la baschet, la handbal, la călărie. Sibiul era foarte bun în sport, nu exista lot de gimnastică fără o sportivă din Sibiu! La fotbal, Nicu era turbat să le batem pe Steaua, pe Dinamo. Uneori reușeam, pe Dinamo am bătut-o cu 1-0 când avea echipa aia bună a lui Lucescu, cu Rednic, cu Andone, cu Klein, cu Vaișcovici. A dat Majearu golul nostru”, a mai spus Hizo.
Întrebat dacă a trăit bine în comunism, Hizo a fost sincer:
”Am dus-o bine fiindcă mi-am văzut de treabă. Înainte să fiu antrenor m-am ocupat cu exportul la Cisnădie, unde se făceau covoare și erau exportate. Cifra de afaceri era la 16-20 de milioane pe devize libere și 40-50 de milioane cu livrări în țări socialiste, din Tratatul de la Varșovia. Cât timp eram antrenor în Divizia C, la Cisnădie, mergeam și la serviciu. Eram călare pe ingineri de la 7 dimineața, că marfa trebuia să meargă! Pe vremea lui Ceaușescu știe toată lumea ce se întâmpla dacă nu era respectat planul pentru export! Am făcut milioane pentru stat, nu pentru mine”, a mai spus Viorel Hizo.
Cine e Viorel Hizo
S-a născut în 6 februarie 1947, în Sibiu, și înainte de a deveni antrenor a jucat fotbal pe postul de portar.
Și-a început cariera de antrenor în Sibiu, unde a pregătit pe Inter Sibiu în perioada 1991-1993. În 1991 a câștigat cu echipa sibiană Cupa Balcanilor. A avut o aventură în străinătate, în perioada 2004-2005 antrenând echipa chineză Chongqing Qiche.
După demiterea în aprilie 2006 de la Pandurii Târgu Jiu a antrenat divizionara secundă Delta Tulcea. A fost pe banca tehnică a două dintre marile echipe bucureștene, conducând pe Dinamo București și în mai multe rânduri pe Rapid București. În 2008 a câștigat la conducerea lui FC Vaslui Cupa UEFA Intertoto.
Sursa foto: Euronews
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: portar , municipal , hizo , antrenor , echipă , revolutie , clasament , Inter Sibiu , Nicu Ceauşescu , cariera
Vizualizari: 3251
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 5 ore
Dumitru Hulea
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Dumitru Hulea