Două persoane au murit şi nouă au fost rănite în ultimele 24 de ore în Ucraina, în pofida unei încetări unilaterale a focului decretate de preşedintele rus Vladimir Putin, ce s-a încheiat la miezul nopţii, au indicat duminică autorităţile ucrainene, transmite AFP, citată de Agerpres.
Potrivit adjunctului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Kirilo Timoşenko, un civil a fost ucis în regiunea Harkov (nord-est) şi un altul în regiunea Doneţk (est), iar alte nouă persoane au fost rănite în trei regiuni.
Vineri şi sâmbătă, în timpul încetării focului instaurate unilateral de Rusia cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, ostilităţile au continuat, deşi cu intensitate mai mică faţă de zilele precedente.
După sfârşitul încetării focului, Statul Major ucrainean a recenzat peste 50 de atacuri ruse cu diferite rachete în mai multe regiuni în cursul nopţii.
Viceministrul ucrainean al apărării, Ganna Maliar, a raportat o situaţie ‘dificilă’ în est, recunoscând că trupele ruse ‘avansau în anumite zone’, dar afirmând că forţele Kievului înaintau în altă parte, ‘pas cu pas’.
Potrivit viceministrului, situaţia este ‘foarte dificilă’ mai ales la Soledar, oraş în apropiere de Bahmut, punctul cel mai ‘fierbinte’ al frontului, unde AFP a constat dueluri de artilerie vineri, după intrarea în vigoare, teoretic, a încetării focului de partea rusă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
din pacate, o nulitate absoluta! un pnl ist adevarat!
ia deja.. din iulie
Oare de ce la Sibiu au ieșit rezultatele neconcludente?
o femeie nu avem si noi sa ne reprezinte ! numai masculi feroce !
Iar nu e bun nimeni să facă ceva Profi și anulează că la celelalte lucrări. Noar citind pe diagonala, panouri…













Lasă un răspuns