Primarul din Rășinari și-a propus ca programul „Masa caldă în școli” să fie cu adevărat o masă caldă pentru copiii școlilor din Rășinari, în condițiile în care școlile din Sibiu care fac parte din acest program îl desfășoară sub forma unui sandviș și a unui fruct. Primăria din Rășinari devine astfel prima din județ care reușește să-l implementeze în adevăratul sens al cuvântului. Va urma Primăria din Tălmaciu care mai are de obținut câteva avize până să le aducă elevilor mâncare gătită și caldă.
Elevii celor două unități de învățământ din Rășinari, Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” și Școala Generală „Octavian Goga”, au mâncat astăzi, 13 februarie, prima masă cu adevărat caldă din cadrul programului „Masa caldă în școli” din care fac parte din luna decembrie a anului trecut. Până astăzi acest program s-a desfășurat sub forma unui pachet alimentar care conținea un sendviș și un fruct. Primăria din Rășinari este astfel prima din județ care reușește, cu adevărat, implementarea acestui proiect, fapt confirmat de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Bucur Bogdan spune că și-a dorit foarte mult o masă caldă pentru copiii și a făcut demersuri în acest sens. A acreditat S.C. Gospodărire Comunală Rășinari, asociația primăriei și cantina căminului cultural pentru a asigura gătirea celor două feluri de mâncare. După ce au fost făcute toate controalele și s-au dat toate avizele, școlile au organizat sală de mese, acolo unde a existat spațiu și copiii au primit masa caldă.
„Să sperăm că reușim să păstrăm desfășurarea acestui program în acest fel. În această perioadă testăm să vedem cum merge și ce beneficii avem. În momentul de față ne-am acreditat societatea primăriei și bucătăria căminului cultural unde gătim masa caldă pentru 680 de copii care sunt în acest program. A fost o primă zi în care am primit un feedback pozitiv din partea copiilor. Le-a plăcut mâncarea și sperăm să putem continua pentru că, într-adevăr, ne-am dorit ca masa caldă să fie, cu adevărat o masă caldă”, spune primarul.
Cu privire la costuri, Bucur Bogdan spune că încă nu a putut face un calcul ca să precizeze dacă se încadrează în banii oferiți de Ministerul Educației sau nu.
„După aproximativ o săptămână o să ne dăm seama, dar noi așa spunem că o să ne încadrăm, dacă nu, vom vedea cum suplimentăm astfel ca programul să funcționeze așa cum trebuie”, mai spune acesta.

Și conducerea Școlii Barcianu spune că este un program binevenit.
„Și noi am fost entuziasmați la gândul că elevii vor avea efectiv o masă caldă, dar nu am știut cât de greu sau de ușor va fi implementarea acestuia. Săptămânile trecute am amenajat o sală. Norocul nostru este că noi la școală avem spații și putem profita de ele. Am zugrăvit și am dezinfectat o sală de clasă pe care am transformat-o într-o sală de mese cu tot ce trebuie și astăzi, într-adevăr, toți copiii din Rășinari au mâncat o masă caldă la școală. De la grădiniță și până la clasa a VIII-a, 700 de copii au mâncat o masă caldă azi. Primul fel o ciorbă, felul doi și un fruct. Copiii au fost foarte încântați, deși recunosc că am avut emoții.”, spune prof. Ileana Carmen Dămean, directoarea școlii.
Aceasta precizează că meniul pe o săptămână este făcut de bucătar în colaborare cu un nutriționist și trimis apoi către administratorul de la Gospodărire Comunală. În weekend acest meniu ajunge la directorii de școli care îl verifică împreună cu părinții. Dacă trebuie schimbat ceva anunță și se schimbă, dacă nu se merge cu acel meniu pe toată săptămâna.
Potrivit reprezentanților IȘJ Sibiu următoarea primărie care se află foarte aproape de oferirea unei mese calde elevilor în cadrul acestui program este cea din Tălmaciu pentru copiii de la Liceul tehnologic „Johannes Lebel”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3536


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Gabi
Acum 5 ore
Un sibian vero
Acum 6 ore
In marginime, ciuma galbena rezista
Acum 6 ore
Urma scapa TURMA
Acum 6 ore
@5