Între 6 și 9 iulie Sibiul va găzdui o nouă ediție a Turului Ciclist al Sibiului, cea mai redutabilă competiție de ciclism din România.
România a promovat în cea de-a doua grupă valorică a ciclismului mondial. Promovarea se va reflecta, în primul rând, asupra premiilor ce vor fi oferite sportivilor participanți la competițiile din calendarul UCI ce vor fi organizate în țară.
Pentru Turul Ciclist al Sibiului, această promovare înseamnă o dublare a premiilor oferite până acum. Potrivit noilor reglementări, valoarea totală a premiilor oferite de tur în acest an este de 36.741 de euro. „Astfel, ne alăturăm Ungariei, Slovaciei, Sloveniei și Croației, urmând ca valoarea premiilor să fie de 70% din ceea ce oferă competițiile din țările aflate în prima grupă valorică”, transmit reprezentanții Turului de la Sibiu.
Bora-hansgrohe revine pentru titlul cu numărul 3

Încă 20 de kilometri în plus spre Bâlea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ar fi grozav daca ne-am regasi umanitatea si am reusi sa facem ceva (de exemplu o donatie) pentru aceste suflete…
Popa la făcut pe albu cu ANI, să ajungă director, ce escroc
Ăștia din poza au distrus sistemul sanitar veterinar ,rusineeeee, aveți cadavre multe in spate
Votul uninominal pentru parlament este indispensabil intr-o democratie adevarata. Controlul trebuie sa fie la alegatori, nu la „partid”. Romania este…
Văd în poza de la început ( cea cu tineri îmbrăcați în frumoase costume naționale) pe foștii elevi ai școlii…













Lasă un răspuns