Clădirea fostei școli din Bruiu împlinește în acest an 110 ani de când a fost construită și a fost scoasă la vânzare pe site-ul Sotheby's la prețul de 320 de mii de euro.
Primarul: ”Am fost acolo în ultima generație. În urma noastră s-a închis școala”
Imobilul a fost retrocedat în anii 90 către Consistoriul Evanghelic, iar în anul 1996 a fost cumpărat de către Primăria Bruiu, își amintește actualul primar al localității, Emil Gherghel.
”În mandatul 1996-2000, școala a fost cumpărată de către primarul de atunci, laolaltă cu căminul cultural, și el tot retrocedat către Consistoriul Evanghelic. Clădirea școlii a fost vândută atunci prin licitație publică și a fost cumpărată de o persoană fizică. Prețul a fost undeva până în 50 de mii de euro, dar se afla într-o situație de degradare. Noul proprietar a mai investit în ea și arată acum așa cum vedeți pe site-ul unde a fost scoasă la vânzare”, explică situația primarul Emil Gherghel.
El face parte din ultima generație din sat care a mai învățat în această școală. ”Am fost acolo în ultima generație. În urma noastră s-a închis școala”, povestește primarul.
Acum, în Bruiu mai învață doar 105 copii, cu toții în aceeași clădire.
”Sunt în total 105 copii, cu toții, inclusiv grădinița, învață în același imobil. Acum accesăm un proiect pentru dotarea școlii și un altul pentru construirea unui teren de sport”, spune primarul.
Din acest an s-a renunțat la grădinița care funcționa în satul Șomartin, din cauza lipsei copiilor. ”Erau 4, 5 copii, nu avea rost. Acum copiii vin în Bruiu”, completează Emil Gherghel.
Clădirea construită de Fritz Balthes în stilul Secession a fost concepută să fie școală
Sotheby's scrie că imobilul pentru care se cer 320 de mii de euro este construit de arhitectul sighișorean Fritz Balthes.
”Clădirea, finalizată în 1913, este o expresie a stilului Secession în manieră personală a arhitectului transilvănean - motive florale, vegetale și geometrice îmbinându-se armonios. In prezent sunt identificate și documentate toate elementele și detaliile construcției, existând și un volum considerabil de documente oficiale în acest sens.
În comunitățile săsești școala a avut dintodeauna un rol important, fiind esențială pentru păstrarea identității; istoria a reținut chiar că prima instituție atestată datează din 1380 și că, în premieră europeană, în 1722 se stabilește de către acestea obligativitatea învățământului primar pentru băieți și fete (prin comparație, în Anglia acest lucru se întâmplă abia în 1870)”, scrie pe site.
Edificiul are firma literei L cu trei căi de acces - cel principal prin față în zona mediană și două secundare (accesul elevilor și cel privat către locuința profesorului) în curtea imobilului, prin cele două extremități opuse ale clădirii. Volumul având structura P+1E are câte o sală de clasă pe nivel; volumul S+P orientat spre stradă cu latura lung a funcționat ca spațiu pentru cancelarie și locuința profesorului. Pivnița constă din mai multe încăperi boltite semicilindric, se mai precizează pe site.
Fosta școală din Bruiu are încăperi înalte și luminoase despărțite de holuri cu ziduri albe strânse Toate zonele păstrează pavajul original din plăci prefabricate mozaicate cu o cromatică sobră și discretă (gri, roș̦u, negru, bej).
Sursa foto: sothebysrealty.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: scoala de vanzare , Sotheby's , bruiu , primar , scoala
Vizualizari: 4969
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Calu
Acum 2 ore
Cozma
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 5 ore
Sibian