Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
15°C

200 de seturi de accesorii GoPro fake, descoperite de vameșii din Sibiu. Dacă ajungeau la vânzare, firma din Cristian câștiga peste 90 de mii de lei

200 de seturi de accesorii GoPro fake, descoperite de vameșii din Sibiu. Dacă ajungeau la vânzare, firma din Cristian câștiga peste 90 de mii de lei

În data de 7 februarie, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Interior Sibiu – Direcţia Regională Vamală Brașov, au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China. Bunurile aparţineau unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea Cristian, județul Sibiu și aveau o valoarea declarată în vamă de 7.714 RON.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit în fapt, 200 seturi de accesorii din material plastic pentru camere video “GoPro”.

Având în vedere faptul că bunurile erau succeptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru marca menționată, autoritatea vamală a reținut bunurile și a informat, conform articolului 17 alineatele 2 și 4 din Reg UE 608/2013, reprezentantul titularului mărcii pentru care a fost depusă cerere de intervenţie, anunță reprezentanții Autorității Vamale Române, printr-un comunicat de presă.

În data de 13.02.2023 reprezentantul titularului mărcii “GoPro” a confirmat suspiciunea inspectorilor vamali, informând că bunurile sunt contrafăcute și solicitând distrugerea acestora conform articolului 23 din Reg UE 608/2013.

În consecință, se va proceda la distrugerea bunurilor. Autoritatea vamală a aplicat în acest caz și o amendă contravențională, conform Legii 344/2005, articolul 17, alineatele 1-3, amendă care a fost achitată.

Valoarea bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 90.400 de RON. 

foto Autoritatea Vamală Română

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus