După ce și Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat neregularități majore în rechizitoriul celui mai mare dosar de corupție instrumentat vreodată în județul Sibiu, judecătorii Curții de Apel de la Alba Iulia le-au trimis procurorilor dosarul înapoi. Solicitat să lămurească dacă există vreun vinovat pentru dosarul plimbat timp pe nouă ani prin birourile procurorilor, șeful anticorupției din România ne trimite la Consiliul Superior al Magistraturii.
Eșecul major al procurorilor DNA în dosarul prin care l-au trimis în judecată, anul trecut, pe Daniel Maricuța, fostul primar al Șelimbărului, Elena Scumpu, actualul secretar al celei mai bogate comune din județ, și alte 13 persoane a fost confirmat, definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Printr-o încheiere penală din octombrie 2022, magistrații Înaltei Curți au respins contestațiile pe care procurorii DNA le-au formulat împotriva hotărârii luată de Curtea de Apel Alba Iulia, care – în vara anului trecut – a desființat, practic, rechizitoriul pe care procurorii l-au depus în instanță: cea mai mare parte din fapte s-au prescris, iar multe din probele depuse la dosar de către procurori au fost declarate fie nelegal obținute, fie s-a dispus scoaterea lor din probatoriu.
În acest context, în luna noiembrie a anului trecut, magistrații Curții de Apel Alba Iulia au încheiat procesul verbal căruia i-au dat numărul 75 și prin care și-au ”încheiat socotelile” cu procurorii anticorupție în această speță. ”S-a dispus restituirea cauzei care face obiectul dosarului penal nr. 15457/2022 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție. Încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, rămasă definitivă, este act final de dezînvestire şi în dosarul de fond”, se mai arată în procesul verbal citat.
”Secretele” procurorilor
După multe alte dosare închise de-a lungul anilor, acest din urmă dosar instrumentat de DNA asupra faptelor puse pe seama fostului primar al Șelimbărului și al persoanelor asociate cu acesta a fost deschis în martie 2014, de către DNA Alba Iulia. Șapte ani mai târziu, dosarul a fost preluat de DNA București, care l-a împărțit în două: în cel care tocmai a fost restituit de către judecători și unde prejudiciile erau estimate la 16 milioane de euro și într-un al doilea dosar, în care sunt cercetate și infracțiuni de luare de mită.
Am solicitat conducerii DNA să explice dacă au decis să claseze dosarul care le-a fost restituit. Totodată, am întrebat dacă nu cumva și în celălalt dosar s-a ajuns la împlinirea termenelor de prescripție, având în vedere că faptele incriminate s-au petrecut în perioada 2005 – 2015. După trei săptămâni de la solicitare, procurorii anticorupție au transmis un răspuns în care au invocat prevederile secretului din urmăririle penale, cerând să fie crezuți că lucrează încă la spețele în discuție. ”Ambele dosare la care faceți referire sunt în lucru, în acest moment, alte date, cu excepția celor mediatizate anterior, nu pot fi comunicate, deoarece le sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. 1 literele e) și f) din Legea 544/2001”, au răspuns responsabilii de lupta anticorupție.
La CSM, birjar!
114.340.750 de euro era prejudiciul exact anunțat de procurorii DNA în Dosarul Maricuța, atunci când acestea devenea public ca urmare a descinderilor ample din 14 octombrie 2015. După opt ani și jumătate de la începerea urmăririi penale, nimic din ceea ce a însemnat cel mai mare dosar de corupție instrumentat la nivelul județului Sibiu nu a fost în vreun fel validat de instanțe.
Prin urmare, am solicitat conducerii DNA, în fruntea căruia procurorul șef Crin Bologa își mai dorește un mandat, dacă în urma eșecurilor înregistrate în Dosarul Maricuța a fost sancționat vreun procuror. ”În conformitate cu prevederile art. 101 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor – «Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice». Prin urmare, pentru a intra în posesia informațiilor respective, vă rugăm să vă adresați Consiliul Superior al Magistraturii”, au răspuns cei de la DNA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: dosarul maricuta restituit pro , rechizitoriu maricuta , Daniel Maricuța , Elena Scumpu , Dosarul Maricuța
Vizualizari: 4476


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Olguța Crăcănici
Acum 5 ore
Ouțele, tablourile, industria și canalele la Dunăre
Acum 5 ore
Ghita
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
NFilip