Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
14°C

CNAIR vrea să facă viaduct pe DN 1 Sibiu – Brașov, la Perșani. Două curbe strânse ar urma să fie corectate printr-un pod

CNAIR vrea să facă viaduct pe DN 1 Sibiu – Brașov, la Perșani. Două curbe strânse ar urma să fie corectate printr-un pod

Compania Națională Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va lansa o nouă licitație, a treia în ultimii 2 ani pentru lucrări ample de consolidare pe Dealul de la Perșani, pe DN 1 Brașov-Sibiu, relatează Economedia.

Ultima licitație, lansată în februarie 2023 a fost anulată pentru că nu s-au depus oferte, potrivit documentelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

,,Punctul negru” de la Perșani, o zonă cu alunecări de teren, viraje strânse și risc crescut de accidente este pe traseul DN 1 în județul Brașov, rută pe care se așteaptă valori mai ridicate de circulație în următorii 3-4 ani pe măsură ce s-ar deschide loturi din Autostrada Sibiu (Boița) – Făgăraș unde toate cele patru loturi au oferte depuse și sunt în evaluare.

De la Brașov la Făgăraș pe secțiunea de Autostradă (50 km.), CNAIR încă derulează cu Search contractul pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic, termenul de predare fiind 2024.

La Perșani, CNAIR propune prin soluția tehnică un viaduct cu o lungime de 143 de metri, cu o durată de proiectare de 3 luni și 18 luni pentru execuție.

„Sectorul de drum situat pe DN 1, între pozițiile km. 204+434 și km. 205+546 metri prezintă o zonă de alunecare activă de teren, având drept consecințe degradări ale terasamentului drumului și structurii rutiere. Segmentul de drum este alcătuit dintr-o succesiune de două curbe strânse, cu două benzi, plus bandă pentru vehicule lente. Terenul coboară accentuat de la km. 204 până la km. 205. În această zonă a traseului există un punct negru unde s-au înregistrat accidente cu morți și răniți”, arată documentația pe care a consultat-o Economedia.

Pentru înlăturarea punctului negru de pe traseu se vor retrasa cele două curbe cu raze de 28,5 metri. Noile curbe vor avea raze de 55 de metri și lungimi ale clotoidelor (curbă plană, a cărei curbură într-un punct este proporțională cu lungimea arcului cuprins între alt punct fix al curbei și cel considerat) de minimum 45 de metri. Cea mai dificilă lucrare va fi viaductul cu o lungime de 143 de metri, soluție tehnică propusă ca urmare a „împingerii mare a pământului în zona alunecării active”. Viabilitatea structurii va fi de cel puțin 100 de ani, potrivit caietului de sarcini.

Sursa foto: Economedia / Google Maps

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Viorel

Acum 2 ani

o schiță/hartă faca cât un articol de 1000 de...

Raspunde

Locuitorul

Acum 2 ani

Ca vrea e una ,sa facă ceva repede și bine mai va .Planuri știe oricine sa facă, drumuri bune deloc .Niște lucrări cu termene nelimitate ,asta da sunt în stare .Nu știu dacă ei sunt răspunzători pt ce se întâmplă la Boita dar e inadmisibil .Nu mai zic de autostrada Sibiu Pitești, ca nu va fi gata nici când se termina petrolul pe Terra .Pt 100 de km sa dai termen 10 ani ,nicăieri nu am auzit asa ceva .Romanii se pare ca făceau mai repede drumurile în Dacia.
Raspunde

Miclaus

Acum 2 ani

Mai bine ar face inca o banda pe urcare, la Bradu. Sunt mult mai multe accidente ca la Persani.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus