O cameră de supraveghere montată de drumari într-o parcare de pe DN 7, pentru a fi depistaţi cei care abandonează deşeuri, a surprins momentul în care este furată de un bărbat care coboară dintr-un TIR, imaginile fiind trimise Poliţiei Arad.
Furtul a avut loc într-o parcare aflată între localităţile arădene Pecica şi Nădlac.
„La fiecare informare pe care o facem cu privire la activităţile de salubrizare din parcările de pe drumurile naţionale, ni se recomandă să montăm camere de supraveghere. Un asemenea punct negru, unde se aruncau foarte des deşeuri provenite din gospodării sau materiale de construcţie, este pe DN 7 între Pecica şi Nădlac. A fost montată recent o cameră de supraveghere, dar aparatul a fost furat”, au transmis, vineri, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, citați de Agerpres, care au publicat şi imaginile video pe pagina de Facebook a instituţiei.
În înregistrarea făcută pe timp de noapte se vede cum un TIR se apropie de stâlpul pe care e instalată camera, un bărbat coboară din cabină şi demontează dispozitivul. Imaginile au fost blurate pentru a se proteja identitatea conform regulilor GDPR, însă ele vor fi analizate de poliţiştii arădeni, care le-au primit de la reprezentanţii DRDP Timişoara.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Politia e singura vinovată că permite tacit căruțele pe drumuri nationale
La Sibiu s-au distribuit si pubele pentru resturi vegetale (maro) iar pubelele maro si galbene se ridica la 2 saptamani…
Si sibienii gramatica limbii materne sau a tarii in care sunt gazduiti,cazul alogenilor…
Dacă in ultimii doi ani aproape sa dublat prețul da gunoi,de aș mai selecta? Unde este mulțumirea mea de om…
Târgul purecoșilor/ săracilor ; o formă civilizată de reciclare / reutilizare a unei societăți raționale ( adică atinse de ……













Lasă un răspuns