Luni,
27.10.2025
Cer Senin
Acum
5°C

Universitățile cer ca finanțarea de la stat să se bazeze pe costurile reale. Grafic: În Sibiu, 60% din locuri sunt bugetate

Universitățile cer ca finanțarea de la stat să se bazeze pe costurile reale. Grafic: În Sibiu, 60% din locuri sunt bugetate

În județul Sibiu puțin peste 60% din numărul de locuri de la universitățile de stat din Sibiu - ULBS și AFT - sunt bugetate de stat, conform unui grafic realizat de platforma Pe Cifre, care publică statistici și analize economice, sociale și politice. Criteriile și standardele de finanțare a locurilor din universitățile românești a fot un subiect asupra căruia a atras atenția recent și conducerile a nouă instituții de învățământ superior din Românie, printre care și cea a ULBS.

„Promovarea, în cadrul CNFIS (Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior - n.n.), a criteriilor și standardelor de finanțare bazate pe calcului costului real pe student și pe raportarea performanțelor la valorile optime ale indicatorilor pentru finanțarea suplimentară. Spre exemplu, solicităm redimensionarea metodologiei existente privind cofinanțarea universităților românești membre în alianțe europene, astfel încât valoarea cofinanțării să fie cel puțin egală cu suma primită din partea Comisiei Europene pentru fiecare universitate” - a fost una dintre concluziile și solicitările pe care le-a formulat în luna martie Consorțiul Universitaria, din care face parte și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).

Cele mai mari centre universitare de stat din România se află în București, precum și în județele Cluj, Iași, Timiș, Dolj, Brașov etc.

Conform analizei Pe Cifre, cele mai multe locuri bugetate în universitățile de stat din România sunt în București, Cluj, Iași și Timiș.

Datele complete sunt următoarele (Număr de locuri în universitățile de stat din județ / Ponderea locurilor bugetate din total):

BUCUREȘTI 129,274 / 69.96%
Cluj 74,618 / 67.35%
Iași 52,770 / 72.48%
Timiș 41,601 / 67.65%
Dolj 22,145 / 71.63%
Brașov 20,325 / 64.8%
Constanța 17,586 / 43.28%
Bihor 15,505 / 59.47%
Sibiu 13,684 / 61.11%
Galați 12,837 / 74.71%
Mureș 10,225 / 59.52%
Suceava 9,603 / 76.36%
Argeș 7,802 / 50.78%
Alba 5,437 / 60.07%
Dambovița 5,225 / 74.32%
Prahova 5,202 / 64.59%
Arad 5,141 / 45.38%
Bacău 4,751 / 54.73%
Hunedoara 3,828 / 73.85%
Gorj 3,105 / 54.2%

Sursă: Date statistice raportate de universități către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior în platforma ANS, cu data de referință 1 Octombrie 2022 - citate de Pe Cifre.

În contextul problemei evidențiate de Consorțiul Universitaria, am întrebat conducerea ULBS care e suma pe student primită de la bugetul de stat și care e costul real pe student la ULBS în prezent.

„Nu există în momentul de față o sumă-standard care se alocă per student de la bugetul de stat, întrucât aceasta variază în funcție de specializare și de feluriți indicatori de calitate. Ce vă putem spune este că în foarte puține cazuri această sumă acoperă costurile reale. Chiar și în cazul specializărilor care beneficiază de coeficienți mai mari de finanțare (teatrul, de exemplu), această finanțare vine cu o serie de exigențe specifice (de exemplu, cursuri „unu-la-unu” între studenți și profesori), care ridică semnificativ costurile de școlarizare. Tocmai de aceea considerăm că discuția privind finanțarea ar trebui să pornească de la costurile reale. În ceea ce privește cazul concret al ULBS, cum spuneam, lucrurile variază în funcție de specializări, însă situația globală o puteți găsi în ultimul raportul de execuție bugetară al instituției”, se arată în răspunsul trimis la solicitarea noastră.

Conform raportului de execuție bugetară pe anul 2022 al ULBS, din totalul veniturilor încasate, de 228,8 milioane de lei, suma primită de la Ministerul Educației drept finanțare instituțională a fost de 125,7 milioane de lei, din care finanțarea de bază plus finanțarea suplimentară a constituit 116,6 milioane de lei.

Contribuția procentuală a sumelor primite de la Ministerul Educației drept finanțare instituțională a fost de 55,95% în 2022. 

În raportul execuției bugetare acest subiect este descris, suplimentar, în felul următor:

„La o analiză comparativă a veniturilor proprii atrase din taxe de școlarizare și alte taxe încasate în perioada analizată (anul 2022 – n.n) și sumele primite de la Ministerul Educației drept finanțare de bază și finanțare suplimentară constatăm că acestea sunt de 4,25 ori mai mici, pe de o parte ca urmare a scăderii numărului fizic al studenților cu taxă și a necorelării cuantumului taxei de școlarizare cu nivelul alocației bugetare repartizată pe student echivalent unitar, pe de altă parte. În acest context, arătăm că 5959 studenți fizici cu taxa de la învățământul cu frecvență, frecvență redusă și la distanță au generat venituri din taxe de școlarizare și alte taxe în sumă de 27.460.105 lei, în timp ce 9446 de studenți fără taxă de la învățământul cu frecvență și rezidențiat (un număr de 19.145,81 studenți echivalenți unitari) și 157 de granturi doctorale au generat venituri în sumă de 116.634.085 lei”.

În concluzie, conducerea ULBS menționează necesitatea adoptării unor măsuri care să privească, printre altele, „dimensionarea formațiilor de studiu în raport de costurile cu organizarea și desfășurarea fiecărui program de studii universitare astfel încât să se asigure acoperirea costurilor din veniturile generate de program” și „reașezarea cuantumului taxei de școlarizare în corelație directă cu volumul cheltuielilor necesare organizării și desfășurării programelor de studii academice și corelarea acesteia cu alocația bugetară unitară”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1068

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus