Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Președintele Germaniei vine în Sibiu. Este al 4-lea președinte german care vizitează orașul în ultimii 30 de ani

Alin Bratu
6
frank-walter-steinmeier-yiok

Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va efectua o vizită în România, prilej cu care va ajunge și în Sibiu, în 25 mai, relatează Epoch Times, ediția germană, care citează AFP.

Publicitate
Publicitate

Vizita va dura trei zile, iar pe lângă Sibiu, oficialul german va merge în București și Timișoara. Deși inițial era programată și o vizită la biserica fortificată din Cristian, ultimele date arată că aceasta nu va mai avea loc.

Surse Turnul Sfatului spun că cei doi președinți vor ajunge în Sibiu în 25 mai, vor merge la Primăria Sibiu, acolo unde vor fi primiți de primarul Astrid Fodor, iar de aici se vor deplasa la sediul FDGR, de lângă Piața Mare.

După o scurtă întâlnire cu liderii FDGR cei doi președinți vor susține o scurtă conferință de presă, după care vor vizita Muzeul Brukenthal.

”Prin călătoria sa, președintele federal dorește să onoreze relațiile bilaterale și buna cooperare și parteneriatul strâns dintre Germania și România în UE și NATO”, se arată într-un comunicat remis de președinția Germaniei, citat de Epoch Times.

Publicitate

Totodată, se menționează discuții pe marginea sprijinului comun pentru Ucraina.

Steinmeier va fi însoțit în România de ministrul pentru Europa și Climă, Anna Lührmann, și de o delegație de parlamentari, oameni de afaceri și artiști.

La București, Steinmeier îi va întâlni pe președintele Iohannis și pe premierul Nicolae Ciucă. În plus, sunt planificate discuții cu reprezentanții Parlamentului și ai Ministerului Economiei.

Inițial, președintele Federal voia să viziteze împreună cu Iohannis și o biserică fortificată din Transilvania. Informațiile noastre arată însă că această vizită nu va mai avea loc.

”Urmau să viziteze Cristianul, însă probabil din cauza lipsi de timp această vizită nu va mai avea loc. Din Sibiu urmează ca delegațiile să meargă în Timișoara”, susțin surse Turnul Sfatului.

Este pentru a patra oară când un președinte în funcție al Germaniei vizitează Sibiul postdecembrist. Prima vizită a fost cea a lui Roman Herzog, în 1995. În 2007, a vizitat Sibiul și a băut inclusiv o bere cu calfele călătoare, președintele Germaniei din acea vreme, Horst Köhler. În iunie 2016, președintele de atunci al Germaniei, Joachim Gauck, a vizitat Sibiul. A fost de asemenea însoțit de Klaus Iohannis.

Sursa foto: Facebook / Frank-Walter Steinmeier

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    S-a dus buhul curatatului de bube la Sibiu.

    0
    2
    1. Avatar Gheo
      Gheo

      Ce fel de medicamente te ajura camilo

      0
      0
  2. Avatar Luca
    Luca

    Prima vizita oficiala a unui presedinte german in functie (RFG in vremea aceea ) a fost in 1982 .

    0
    0
  3. Avatar Cornel Sibianul
    Cornel Sibianul

    Alin Bratu, ai memorie scurtă! La seria de președinți ai Germaniei care au vizitat Sibiul eu mai menționez pe Karl Carstens in octombrie 1981 și pe Johannes Rau după 1995. Am fost martor ocular la vizita din octombrie 1981! Cercetează arhiva presei locale din Sibiu existentă la Biblioteca ASTRA !

    1
    0
  4. Avatar Cornel Sibianul
    Cornel Sibianul

    Am aflat de pe site-ul Deutsche Welle că Johannes Rau a vizitat Sibiul in martie 2002. Informează-te mai temeinic Alin Bratu!

    0
    0
  5. Avatar Emil
    Emil

    Memoria trecutului spune ca Frank-Walter Steinmeier nu are ganduri bune.
    https://de.wikipedia.org/wiki/Frank-Walter_Steinmeier

    2
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate