Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat marți, cu ocazia deschiderii Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023 că orașul arată bine și este plin de turiști, ca urmare a investițiilor masive în urma accesării fondurilor europene.
Astrid Fodor le-a transmis celor peste o mie de invitați din țară și străinătate prezenți la Forumul Regional găzduit de Sibiu că orașul este plin de turiști în această perioadă pentru că administrația a accesat fonduri europene și a investit în dezvoltarea programelor culturale.
”Noi constant finanțăm evenimente ale organizatorilor privați astfel că Sibiul, începând din mai până la sfârșitul lui decembrie, au loc evenimente culturale în spațiul public, evenimente gratuite atât pentru sibieni cât și pentru turiști, ceea ce a dus la o dezvoltare puternică a turismului în Sibiu. Sigur o să aveți ceva timp liber și vă invit să-l vizitați. Mai ales după-masă puteți vedea cât de plin este de turiști. Numai aseară ne-au vizitat 38 de ambasadori din țările din întreaga lume, nu numai din Europa, împreună cu soțiile lor. În dimineața aceasta am primit o delegație din Olanda, Deventer, cu peste 20 de oameni de afaceri. Joi ne vizitează președintele Germaniei, împreună cu președintele României. Este al patrulea președinte care ne vizitează, orașul a fost vizitat case regale, prim-miniștri, comisari europeni și nu este doar o pură laudă a noastră, chiar este un oraș frumos care merită vizitat”, a declarat primarul Astrid Fodor.
Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023 aduce la Sibiu specialiști și oficiali din toată țara, dar și din străinătate. Programul, care se întinde pe trei zile, include și o serie de seminarii și discuții pe tema accesării fondurilor europene.
”Fără aceste fonduri europene noi nu ne-am fi dezvoltat. Vorbesc acum de Sibiu dar este valabil pentru întreaga țară. Nu ne-am fi dezvoltat nici în ceea ce privește orașul nostru, nici în ceea ce privește infrastructura de apă canal. Noi am investit foarte mult, noi ca primărie, în această infrastructură, mai ales în cartiere. Toate cartierele de blocuri ale Sibiului, cele vechi din anii 70, au fost reabilitate și a investit primăria. S-au făcut multe cu fonduri europene și se vor face multe cu fondurile europene”, a mai spus primarul Sibiului.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor: Fără fondurile e
Vizualizari: 1417
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ron
Acum 3 ore
Mariana Deacu
Acum 3 ore
BittDanman
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul