Luni,
25.09.2023
Partial Noros
Acum
24°C

Au găsit soluția: 4,2 milioane de lei costă trecerea cu bicicleta pe sub podul de pe str. Rusciorului. Când crește apa va fi folosită o alternativă

Au găsit soluția: 4,2 milioane de lei costă trecerea cu bicicleta pe sub podul de pe str. Rusciorului. Când crește apa va fi folosită o alternativă

4,24 de milioane de lei este valoarea estimată a fi necesară pentru ca pe sub podul de pe str. Rusciorului să fie amenajată o pistă de biciclete prin care să fie conectate tronsoanele pistei aflată acum în construire pe malul Cibinului. Zona podului de pe strada Rusciorului a fost lăsată fără o rezolvare clară a modului în care vor circula bicicletele după investiția de peste șapte milioane de euro în noua pistă de pe malurile râului.

Cei 3,5 km de pistă de biciclete care trebuiau finalizați din februarie pe malul Cibinului aveau „o hibă mai mare”: încă din faza de proiectare nu a fost prevăzută nicio soluție pentru zona podului de pe strada Rusciori (podul Libertatea). În sensul că între cele două tronsoane de bicicletă care au capetele în acest pod nu era prevăzută nicio conexiune: bicicliștii ar fi trebuit să intre printre mașini și să traverseze două sau trei (în funcție de sensul de mers) treceri de pietoni.

„Hiba mai mică” este cea de la podul Maria Tereza, unde, la fel, nu a fost propusă o altă soluție decât cea a intersecției cu infrastructura rutieră

Două variante

În toamna anului trecut, Primăria Sibiu a lansat procedura de atribuire a unui contract prin care „hiba mai mare” să fie rezolvată. Contractul de întocmire a unui astfel de studiu de fezabilitate a fost semnat în luna martie a acestui an cu Drum Design SRL, cu sediul în Gherla, județul Cluj, pentru suma de 134.990 lei.

Iar firma din Gherla a calculat că va fi nevoie de cel mult 4,24 de milioane de lei, cu tot cu TVA, pentru conectarea celor două tronsoane de pistă de bicicletă, în zona podului de pe strada Rusciori. Din această sumă, valoarea lucrărilor este estimată la 3,56 de milioane de lei, cu tot cu TVA, și va include și reparații la podul folosit de mașini.

”Se propune subtraversarea podului Libertatea prin crearea unei piste de biciclete până pe strada Râului (strada de pe malul stâng – n.r.), unde se va realiza subtraversarea podului prin executarea unor rampe ce au la bază arocamente și se continuă cu un parapet din beton armat și zid de sprijin pe o lungime de 30 de metri. Pista de biciclete se va amenaja pe rampele de subtraversare ale podului pe o lățime de minim 3,25 metri. Proiectul prevede, totodată, reparații la pod, conform raportului de expertiză tehnică, iluminat și devieri de rețele”, este descrierea dată de reprezentanții Primăriei soluției identificată pentru subtraversarea podului, într-un raport de specialitate destinat consilierilor locali.

Pista va traversa Cibinul pe trotuarul din amonte al podului, pod care, mai apoi, va fi subtraversat pe malul stâng

Altfel spus, cele două tronsoane de pistă de biciclete, care sunt amenajate pe maluri diferite, vor fi conectate prin lărgirea trotuarului din amonte al podului de pe strada Rusciorului. Acest trotuar lățit va fi conectat direct la pista de pe malul drept (care vine dinspre piața Cibin către pod), dar și la subtraversarea care va fi realizată pe malul stâng pe sub podul de pe strada Rusciorului.

Varianta în caz de inundații

Pe lângă subtraversarea podului de pe strada Rusciori, investiția de maxim 4,2 milioane de lei prevede și amenajarea pistei de biciclete în zona rutieră a podului, alternativă care să fie folosită în cazul în care crește nivelul apei pe râul Cibin.

„Traseul de mai sus (cel de subtraversare – n.r.) vine în completarea celui care urmează a fi amenajat la nivelul carosabilului, prin remodelarea circulației aferente podului Libertatea, precum și a celor două sensuri giratorii adiacente acestuia”. Practic, acest traseu este cel care presupune utilizarea trecerilor de pietoni (două sau trei, în funcție de sens) dintre cele două tronsoane.

Din fonduri europene

Pista de biciclete de pe malurile Cibinului este în curs de amenajare, în cadrul unui contract care are o valoare de 34,7 milioane de lei, cu tot cu TVA, semnat cu Con-A SRL. O sumă mult mai mică decât cea estimată inițial, de 50,9 milioane de lei, cu tot cu TVA. Finanțarea este asigurată din fondurile europene alocate Sibiului nerambursabil prin Programul Operațional Regional.

Iar cum construirea pistei costă mai puțin decât era estimat inițial, reprezentanții Primăriei Sibiu au cerut autorităților de management ca din economiile realizate să fie realizată și legătura „lipsă”, estimată acum la 4,2 milioane de lei. „Având în vedere economiile înregistrate în cadrul proiectului, cu acceptul Autorităţii de Management pentru Programul Operațional Regional propunem îmbunătăţirea proiectului prin asigurarea unei conectări mai facile a tronsoanelor 5 și 6”, se mai arată în raportul de specialitate care va fi dezbătut de consilierii locali în ședința programată luni după-amiază.

Fondurile alocate prin POR la care face referire Primăria Sibiu trebuie cheltuite cel mai târziu până în luna decembrie a acestui an. Până la cheltuirea celor maxim 4,2 milioane de lei necesare noii legături, mai trebuie lansate procedurile publice de încheiere a contractelor de proiectare, 

Termenul de finalizare a pistei aflată acum în construire a fost prelungit până pe 15 iulie 2023.

Foto principală: simulare realizată de Turnul Sfatului pe baza unei fotografii preluată prin Google Earth

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Adrian

Acum 4 luni

Intr-un oras in care insfrastructura rutiera este praf exact asta era prioritatea lui Fodor....
Raspunde

Troll E. Buzu

Acum 4 luni

Pai una nu o exclude pe cealalta. Dimpotriva, "ediliii" spera ca prin infrastructura rutiera tot mai atrofiata sa ne oblige sa ajungem toti la biciclete si ricșe. Se numeste progres. Iar cei care promoveaza asa ceva se numesc "progreșiți" :)
Raspunde

Kukuruku

Acum 4 luni

Nu e praf, am trait si vremuri mai grele
Raspunde

R.

Acum 4 luni

Dar ati citit articolul stimate concetatean? Ce proces de gandire va adus la aces comentariu?
Raspunde

Voican Marian

Acum 4 luni

Nu văd normal ca toată pista dea lungul albiei râului să nu aibă o balustradă, un parapet. Cum protejăm un copil când albia râului este mare să nu cadă cu bicicleta în rău?
Raspunde

Mister

Acum 4 luni

O tiganie. .... Domnilor de la primarie de ce nu faceti totul cu materialul clientului. Podul cu problema mai mica de ce nu-l faceti pentru promenada si spatiul dintre aceste poduri il facecti un mic parc pe ambele maluri ale raului cibin eventual faceti un pod plutitor niste barcute umbrelute alea ale ...e si mai ieftin si mai interesant. PS: nu am cerut nici un comision.....
Raspunde

Bebe

Acum 4 luni

De ce nu se face balustrada daca tot au ramas atatia bani, de ce nu legati cartierul turnisor de valea aurie prin pod peste cibin si pasaj peste calea ferata s-ar mai descogestiona traficul???
Raspunde

Dumitru

Acum 4 luni

Corect. Alternative. La biciclete - hidrobiciclete, dar la pietoni, cisme, costum scafandru, au hulitul " primaresc" autoturismul?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus