Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Iohannis și Ciucă au vorbit despre o amânare a rotativei guvernamentale din cauza grevei din educație. „ Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”

Raluca Budușan
6
iohanis-si-ciuca-txbk

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că Guvernul şi coaliţia trebuie să continue negocierile cu sindicatele din învăţământ şi a afirmat că nu crede că rotaţia guvernamentală se poate face în timpul unor astfel de negocieri, scrie Agerpres

Publicitate
Publicitate

„În mod normal, mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea.(…) Atunci, este nevoie ca Guvernul şi coaliţia, la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găseşte o soluţie. (…) Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat. Şi una, şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a spus şeful statului.

Publicitate

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a afirmat, în aceeași zi, la Cluj-Napoca, despre o eventuală amânare a rotativei guvernamentale în contextul grevei din educaţie că va fi luată o decizie după ce va ajunge la Bucureşti şi va discuta cu partenerii din coaliţie.

„Ajung la Bucureşti, discut cu partenerii de coaliţie şi luăm o decizie”, a răspuns Nicolae Ciucă, întrebat dacă vor fi amânate procedurile pentru rotativa guvernamentală, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu crede că poate fi făcută în timpul negocierilor cu sindicatele din educaţie.

Sursa foto: Facebook Nicolae Ciucă 

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar Claudiu
    Claudiu

    Asta cu „modificarea schimbării ” deja e boală cronică în politica autohtonă . A trecut mai bine de un sfert de secol de când , chipurile, ne-am democratizat și s-a încheiat epoca partidului unic pentru a face loc unui alt gen de politică în România și cu toate astea , încă nu s-a ieșit din tiparul razgandelii datorate amatorismului. Cum să ai credibilitate ca țară , ca nație câtă vreme dovedești la infinit doar inconsecvență ? Se publică legi în monitorul oficial doar pentru a se amenda la o săptămâna distanță pe motiv de neconstituționalitate . Se comunică la nivel de prim-ministru sau președinte cu durabilitate și seriozitate de maxim o săptămână …. Amatorism, lipsa de seriozitate, inconsecvență la cel mai inlat nivel. Niciodată altceva sau mai mult

    5
    2
  2. Avatar Rob
    Rob

    „Iohanis și Ciucă au vorbit”. Nu crede nimeni. Iohanis a vorbit, Ciucă a zis doar „da”.

    7
    1
  3. Avatar Emil
    Emil

    Gripaj la morisca sasului.

    2
    0
  4. Avatar Emil
    Emil

    E bine asa. Ciuca si ungurii nu vor rotativa, Iohannis ii sustine.

    3
    0
  5. Avatar Emil
    Emil

    Dezbraca-te ca te…, imbraca-te ca nu te mai…

    3
    1
  6. Avatar Un pedagog de ... scoala noua
    Un pedagog de … scoala noua

    Ministrul Educației intra la „rotativa”?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate