Cele mai importante știri ale zilei de vineri, zi dominată de protestele din educație.
Proprietarii celei mai scumpe case din Sibiu pentru care a fost dată sentință definitivă de demolare caută să împiedice desființarea vilei în care au investit – potrivit unor apropiați – câteva milioane de euro. Este vorba de imobilul aflat în Sibiu, pe Calea Dumbrăvii. În primul proces de împiedicare a demolării, proprietarii au propus să nu demoleze chiar toată casa, ci doar ultimele două niveluri.
„Îndrăznesc” a fost mesajul cheie transmis de cei aproximativ 2.000 de angajați în sistemul de educație din Sibiu care au protestat astăzi. A fost un răspuns dat președintelui Klaus Iohannis care i-a apostrofat că îndrăznesc să pună în dificultate examenele naționale. Îngrijitori din grădinițe, bibliotecari din școli, femei de serviciu, educatori, profesori și profesori universitari, cu toții s-au strâns în jurul orei 10.00 în Piața Mare din Sibiu.
O galerie foto de la protest puteți vedea aici
Sibiul este eligibil pentru a accesa finanțarea pentru noul spital județean, datorită ordonanței de urgență adoptată joi, 8 iunie, de guvern. Daniela Cîmpean a anunțat într-o conferință de presă că perioada maximă în care va putea fi semnat contractul de finanțare este decembrie 2023. „În ziua semnării contractului de finanțare, vom putea demara construcția efectivă a spitalului - suntem singura autoritate din țară care va putea face acest lucru”, a declarat președinta CJ Sibiu la sediul PNL Sibiu.
Deborah Faoro este născută în Vigevano, Italia, are 32 de ani, iar din anul 2009 s-a mutat în România. A ales să studieze Facultatea de Economie și Comerț la Sibiu, iar în paralel a urmat și cursurile facultății de Istorie cu specializare în Etnologie la Cluj. În prezent, tânăra stabilită la Sibiu este dresor de câini, pasiune pe care a dezvoltat-o încă din copilărie.
O parte dintre angajații din educație, care au protestat vineri, 9 iunie în Sibiu, s-au arătat nemulțumiți de conducerea sindicatului care îi reprezintă. Principala lor nemulțumire a fost că, sub presiunea guvernanților, mai marii sindicaliști sibieni au început să bată în retragere.
Weekend-ul acesta avem parte de mai multe activități la care putem participa. Mergem cu bicicletele pe traseul Emil Cioran, începe HermannstadtFest, iar Street Delivery revine în Piața Schiller.
Sibiul va avea stații de autobuz speciale pentru zona centrală
Stațiile unde opresc microbuzele „Liniei verzi” vor avea un design stabilit în urma unui concurs. Cel pentru reamenajarea Pieței Cibin, prin transformarea acesteia într-o clădire cu piață la parter și parcare la etaj.
Începând de sâmbătă, 10 iunie, Biblioteca Astra va fi deschisă și în week-end
Începând cu data de 10 iunie, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, va fi deschisă sibienilor în fiecare weekend, fiind acordate servicii de bibliotecă pe parcursul zilelor de weekend în vederea facilitării accesului la informare tuturor membrilor comunității.
Sasha’s Bike Festival 2023 este dedicat tuturor iubitorilor de motociclete și muzică rock și are scop umanitar pentru ajutorarea copiilor bolnavi de Epidermoliza Buloasa, o boală incurabilă de care suferă 79 de copiii din România care are, din păcate sfârșit tragic, majoritatea copiilor neajungand la maturitate.
Dragoș Jigău predă limba franceză și limba engleză la o școală din Sibiu și a recunoscut că nu poate supraviețui doar din salariul de profesor. Din acest motiv, a fost nevoit ca în timpul liber să fie și livrator de mâncare.
17 localități din județul Sibiu vor primi aproximativ 140 de milioane de lei pentru proiecte de extindere sau construcție a rețelelor de gaze. Anunțul a fost făcut de deputatul de Sibiu Raluca Turcan, care a ținut să sublinieze că 11 localități au primari PNL
Evenimentul a avut loc la prima oră a dimineții, în jurul orei 06:40. În imaginile realizate de Radu Iulian Gurgu se poate vedea cum animalul traversează râul înot, în vreme ce pescarii încearcă să-l oprească aruncând cu pietre spre el.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: stiri turnul sfatului , stiri sibiu
Vizualizari: 1446
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
V.
Acum 1 oră
Coste s
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Sibian