Mai jos găsiți un rezumat al celor mai importante știri ale zilei de luni în Sibiu.
Propunere de îmbunătățire a circulației pe Calea Cisnădiei, ignorată de autorități.
Un sibian care circulă zilnic pe Calea Cisnădiei a transmis autorităților locale o serie de propuneri, considerate de bun simț, privind îmbunătățirea traficului la ieșirea din Sibiu și intrarea în Cisnădie. Detalii aici.
Primăria propune creșterea bugetului pentru achiziția Fabricii de cultură: peste șase milioane de euro
Conducerea administrației locale solicită consilierilor locali să aprobe alocarea a aproape 6,3 milioane de euro pentru achiziționarea spațiilor în care funcționează – cu chirie, în prezent – Fabrica de cultură. Care sunt pașii următori vedeți aici.
Prima zi de BAC la Sibiu. Romanul „Ion”, preferatul elevilor: „Sincer, am plâns de fericire când am văzut subiectele”
Ultima săptămână din luna iunie a început cu prima probă a Bacalaureatului. Peste 2.200 de candidați au fost prezenți în sălile de examen pentru a susține proba la Limba și literatură română. Chiar dacă mulți dintre elevi sunt de părere că nu au fost subiecte grele au fost și elevi care au ieșit supărați că au avut de ales între romanul „Ion” de Liviu Rebreanu și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” scrisă de Camil Petrescu. Cert este însă, că cei mai mulți, au ales romanul „Ion”. De ce, aflați aici.
Primăria Sibiu: Proiectul Campusului școlar de pe Calea Dumbrăvii, în linie dreaptă pentru 25 milioane euro din fonduri europene
Proiectul depus de Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, împreună cu alți 15 parteneri din Municipiu și din mai multe localități din județ pentru construcția unui Campus dedicat învățământului în sistem dual a intrat în linie dreaptă pentru finanțare, fiind declarat admis în etapa de evaluare a calității. Proiectul a obținut punctajul necesar în etapa de evaluare tehnico-financiară, informează municipalitatea. Ce presupune proiectul vedeți aici.
Amplă acțiune pe râul Olt: Pescarii care nu respectă regulile au fost amendați
Polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier si Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au mers în special în zona barajelor Avrig și Porumbacu de Jos. Ce au găsit acolo vedeți aici.
Bărbat scos din Cibin în stare gravă. Medicii i-au salvat viața
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu anunță luni seară că un bărbat a fost scos din râul Cibin după ce se părea că s-a înecat. Medicii au reușit să-l resusciteze.
Rata șomajului în județul Sibiu a urcat ușor, la 2,36% în luna mai
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu anunță că la sfârșitul lunii mai 2023, în evidențele instituției erau înregistrați 4.659 șomeri, rata șomajului fiind de 2,36%, mai mare cu 0,13 pp decât valoarea înregistrată în luna aprilie 2023. Detalii aici.
CJ Sibiu vrea să obțină bani pentru patru microbuze școlare electrice
CJ Sibiu ar urma să achiziționeze microbuze școlare electrice pentru patru instituții de învățământ din subordinea sa. Este vorba despre centrele școlare de educație incluzivă din Mediaș, Dumbrăveni, Turnu Roșu și Sibiu. Proiectul trebuie depus până pe data de 30 iunie, iar primăriile din aceste localități vor trebui să-și asume cheltuielile de funcționare.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 940
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Bambolero
Acum 12 ore
@Dan
Acum 12 ore
Aci Duțu
Acum 12 ore
Emil