La Ighișu Vechi, județul Sibiu, are loc în perioada 15 – 17 iulie tabără de tineret „Uniți în credință”. În cadrul acesteia zeci de tineri au parte de ateliere, expoziții, foc de tabără și cântece. De asemenea, în această perioadă, la biserica din sat se află moaștele Sântului Andrei Șaguna, iar duminică, 16 iulie, credincioșii se pot închina la sfânta raclă.
Aproximativ 70 de tineri, copii între 8 și 16 ani din Sibiu se află în aceste zile la Ighișu Vechi într-o tabără organizată de Parohia din localitate. Preotul Daniel Crișcă spune că tabăra este un premiu pentru copiii care au câștigat un concurs național, chiar dacă tabăra a fost gândită în urmă cu șase luni.

„După ce au câștigat în cadrul concursului național Catehetic organizat de Catedrala Patriarhală din București, care a avut loc anul acesta la jumătatea lunii mai, am spus să creăm aici o oază de tineret pentru trei zile și două nopți. Mâine vor veni și cei de la Asociația Doamna Maria Brâncoveanu din Făgăraș, toți 18”, spune preotul.
Tabăra se încheie luni, 17 iulie, dar duminică va fi o zi specială pentru toți cei prezenți.

În timpul Sfântului Maslu, care va începe astăzi, de la ora 15.00, credincioși și doritorii se pot închina la racla cu sfintele moaște ale Sfântului Andrei Șaguna. La finalul zilei copiii se vor bucura de un foc de tabără și de cântece la chitară.
„Pe parcursul celor trei zile copiii vor avea ateliere tradiționale, vor coase pe etamină, fac semne de carte. Apoi sunt atelierele de olărit, cele de pictură și desen. Mai apoi avem și un atelier gastronomic, în care învață să gătească. Au învățat să facă prescură, să frământe, să facă plăcinte. Am făcut clătite împreună. Avem și ateliere de tâmplărie în care învață să facă hoteluri pentru păsărele. Totul este foarte frumos”, mai pune părintele Daniel Crișcă.

Tabăra a fost organizată de parohia din Ighișu Vechi cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza, în colaborare cu Școala Gimnazială din Ruși, Slimnic.





Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: copii in tabara sfintele moast , racla andrei saguna , Daniel Crișcă , ighisu vechi sibiu , tabara ighisu vechi , foto
Vizualizari: 4571


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Turci
Acum 8 ore
Resi
Acum 8 ore
Resi
Acum 9 ore
Nustiu
Acum 9 ore
Pol-Pot