Marți,
19.08.2025
Ceata
Acum
13°C

Sute de sibieni din Podișul Mediașului au primit gratis pui de găină și furaje din partea unui ONG

Sute de sibieni din Podișul Mediașului au primit gratis pui de găină și furaje din partea unui ONG

Fundația Open Fields prin programul Active Citizens Fund – România desfășoară de aproape 30 de luni proiectul "Cetățeni activi în Podișul Mediașului" prin care sibienii din diferite localități ale acestei părți a județului sunt încurajați să desfășoare diverse activități care îi ajută la dezvoltarea economică și socială.

În perioada menționată fundația a desfășurat activități menite să dezvolte sustenabil comunitățile din Podișul Mediașului prin activități lucrative care transformă oportunitățile de dezvoltare în prosperitate.

”În cel de-al doilea trimestru al acestui an, a fost pus accent pe avicultură, pe traiul într-un mediu verde, mai curat dar și pe zâmbetul adus pe chipul celor cu mai puține posibilități în pragul sărbătorilor Pascale”, arată oficialii Open Fields într-un comunicat de presă.

Astfel, în data de 4 aprilie 2023, 100 de locuitori ai satului Valchid comuna Hoghilag, județul Sibiu,  proveniți din familii rome, familii vulnerabile și din familii aflate în risc de sărăcie, au primit câte un pachet cu 20 de pui de găină rasă mixtă și 10 kg de furaje premium, continuând astfel activitățile de avicultură (creșterea puilor de carne și a găinilor ouătoare) demarate în primii 2 ani de implementare a proiectului (2021 și 2022), în vederea dinamizării comunității.

În data de 18 aprilie 2023 a avut loc cea de a doua distribuire de pui de găină. Astfel, 100 de beneficiari din localitățile Brateiu și Buzd, comuna Brateiu, județul Sibiu au primit câte un pachet cu 20 de pui de găină rasă mixtă și 10 kg de furaje de cea mai înaltă calitate. Activitatea de creștere a pasărilor de curte reprezintă un instrument dinamizator astfel familiile beneficiare au posibilitatea de a-și genera hrană și venituri suplimentare. Copiii pot învăța despre ciclul vieții, responsabilitatea, igiena și alte abilități necesare pentru îngrijirea animalelor. Toate aceste cunoștințe pot fi utile în viitor și pot spori capacitățile individuale.

”Perioada Sfintelor Sărbători  înseamnă pentru mulți dintre noi mese îmbelșugate și timp prețios alături de cei dragi, de aceea, având în vedere posibilitățile limitate a multor familii din zona de acțiune a proiectului, în pragul sărbătorilor Pascale au fost distribuite în localitatea Valchid dar și în comuna Brateiu pachete alimentare”, explică reprezentanții fundației.

În data de 24 mai 2023, 21 de elevi din clasele primare de la Școala Gimnazială Valchid comuna Hoghilag, proveniți din familii vulnerabile, au fost activ implicați în cadrul unei acțiuni de curățenie. Discuțiile despre importanța și utilitatea compostării resturilor biodegradabile dar și despre importanța colectării selective a deșeurilor au început să aibă efect asupra gradului de responsabilizare a elevilor și vor continua să aibă efect pe termen lung asupra mediului.

Au rămas 6 luni în care proiectul "Cetățeni activi în Podișul Mediașului" continuă prin acțiunile derulate să diminueze disparitățile sociale și economice între romi și celelalte etnii și să încurajeze dezvoltarea durabilă și echilibrată a comunităților beneficiare.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 3093

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Xxx

Acum 2 ani

Cum sute de sbieni??? Eu in poze nu vad decit tigani!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus