Marți, 1 august, viceprimarul Alexandru Dumbravă se întoarce din concediu și își va prezenta demisia din funcția de viceprimar al municipiului Sibiu, precum și din cea de consilier local.
În aceeași zi, însă, își va muta locul de muncă la Școala Generală din Roșia, spun surse Turnul Sfatului.
Dumbravă a trimis din această săptămână notificare la Inspectoratul Școlar prin care solicită să-și ia în primire postul de director al școlii din Roșia, poziție pe care a câștigat-o prin concurs, în decembrie 2021.
Reamintim că Alexandru Dumbravă, a ajuns la o înțelegere cu procurorii europeni, la începutul acestei săptămâni, după ce a recunoscut că a comis o fraudă cu bani europeni în valoare de 34.500 de euro.
Parchetul European (EPPO) a înaintat instanței un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care viceprimarul Sibiului a recunoscut că a comis o fraudă cu bani europeni, înainte de a deveni primar.
”Această fraudă cu subvenții a avut loc în legătură cu patru proiecte între martie și octombrie 2019, când inculpatul se afla în funcția sa anterioară de director și reprezentant al Casei Corpului Didactic Sibiu (CCD Sibiu). În această perioadă, inculpatul a folosit și a prezentat mai multe documente și declarații false și inexacte organismului intermediar pentru Programul Operațional "Capital Uman" al UE, supravegheat de Ministerul Educației Naționale din România, pentru a primi o finanțare totală de aproximativ 700 000 EUR (3 352 307 RON). Întrucât frauda a fost detectată înainte ca întreaga sumă de finanțare să fie distribuită, prejudiciul real s-a limitat la aproximativ 34 500 EUR (164 373 RON)”, se precizează în comunicat.
Citește și:
Cazul Dumbravă: nimeni nu comentează. Acuzațiile care i se aduc viceprimarului Sibiului
E în concediu până în 31 iulie, inclusiv
Primăria Sibiu a transmis Turnul Sfatului că viceprimarul Dumbravă se află în concediu până în 31 iulie, inclusiv. Astfel, dacă își menține decizia anunțată de liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan Dumbravă ar urma să demisioneze din funcția de consilier local și din cea de viceprimar marți, 1 august.
Surse Turnul Sfatului spun că Dumbravă a înaintat o solicitare Inspectoratului Școlar prin care solicită să înceapă din 1 august munca de director la Școala din Roșia. Instituția a acceptat cererea, în ciuda actului semnat de Dumbravă cu procurorii europeni, prin care recunoaște că a fraudat bani europeni.
Citește și:
Funcția de director de școală este incompatibilă cu existența unui cazier judiciar din care reiese antecedente penale, însă Dumbravă nu este încă în această situație. Deși a negociat o pedeapsă penală de 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, aceasta trebuie validată de un judecător. Până atunci, actualul viceprimar al Sibiului poate ocupa funcția de director.
Niciun cuvânt despre ”dosarul Dumbravă” la ultima ședință de consiliu Local
Joi, în cadrul ședinței de consiliu local, cazul ”Alexandru Dumbravă” nu a fost deloc adus în discuție, deși cu doar câteva zile înainte viceprimarul și-a recunoscut faptele de corupție în fața procurorilor europeni.
Singura reacție publică a venit din partea primarului Fodor și a organizației PSD, precum și informația transmisă de liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, prin care aceasta anunța că Dumbravă își va prezenta demisia.
Citește și:
”Este o situație regretabilă. Acest caz se referă la o perioadă în care domnul Alexandru Dumbravă nu deținea funcția de viceprimar al Sibiului, dar ocupa tot o funcție publică, care comportă o anumită conduită și o mare responsabilitate. Pentru mine, admiterea vinovăției de către domnul Dumbravă este o surpriză. Am sperat că este vorba de o greșeală, de o eroare fără voie, din neatenție, pentru că știu câte documente se semnează într-un proiect finanțat din fonduri europene. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situație care, chiar dacă nu implică Primăria Sibiu, atinge totuși imaginea instituției și a funcției publice în general”, a declarat Fodor pentru Turnul Sfatului.
De la Roșia, la primărie și înapoi
Alexandru Dumbravă a fost directorul Școlii Gimnaziale Roșia, iar din 2016, până în 2019, a fost directorul Casei Corpului Didactic (CCD) Sibiu. Din noiembrie 2019 este numit Inspector Școlar General.
”În conformitate cu OMEC nr. 5263 din 14.11.2019, pe funcția de Inspector Școlar General al I.S.J. Sibiu a fost numit domnul profesor doctor Dumbravă Alexandru Petru prin detașare în interesul învățământului. Reamintim faptul că domnul profesor Alexandru Petru Dumbravă a ocupat funcția de director al Casei Corpului Didactic Sibiu până la sfârșitul lunii august a acestui an”, anunța Inspectoratul Școlar Sibiu.
Alexandru Dumbravă a acuzat în momentul schimbării din funcția de șef al CCD Ministerul Educației din guvernarea PSD că l-ar fi demis, fără a ține cont de performanțele sale din fruntea instituției.
El fost numit pe postul de director al CCD Sibiu prin O.M. 4253/22.06.2016, în urma promovării examenului pentru accederea pe acest post.
În decembrie 2021, Alexandru Dumbravă, care ocupa funcția de viceprimar al Sibiului de un an, a câștigat concursul pentru postul de director al Școlii Gimnaziale din Roșia. Postul a rămas de atunci rezervat până când titularul va prelua deplin atribuțiile.
„Cu siguranță mă voi întoarce în învățământ, la timpul potrivit. Este locul în care mă simt ca acasă. A fi dascăl și a fi la catedră reprezintă linia constantă din viața mea. La școală mă simt ca peștele în apă! E locul în care mă simt în elementul meu, între copii, între cadre didactice!”, spunea Dumbravă în 2021, în publicația locală Sibiul Azi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 5452
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Nicușor Lotrean protestatar silențios
Acum 2 ore
AlisonBurgers
Acum 3 ore
Kukuruku
Acum 3 ore
Eu....
Acum 3 ore
Gic@