Luni,
25.09.2023
Partial Noros
Acum
24°C

Romgaz anunță că reîncep lucrările la cea mai mare investiție: în 16 luni ar trebui finalizată noua termocentrală de la Iernut

Romgaz anunță că reîncep lucrările la cea mai mare investiție: în 16 luni ar trebui finalizată noua termocentrală de la Iernut

Decembrie 2024 este noul termen de finalizare a celei mai mari investiții aflată în derulare din portofoliul Romgaz: termocentrala de la Iernut.

Lucrările de construire a noii termocentrale de la Iernut au început în 2016, în cadrul unui contract cu o valoare inițială de 268 de milioane de euro, contract reziliat în 2021, când stadiul de finalizare era cuprins între 80% și 93% (în funcție de părțile întrebate de aceste date).

Citește și Dosar Romgaz: centrala după care Transilvania așteaptă reînvierea producției de energie electrică

Continuarea lucrărilor a fost negociată în primăvara acestui an cu aceiași constructori inițiali, spaniolii de la Duro Felguera, iar în cursul zilei de ieri a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, după ce a fost predat din nou amplasamentul. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni, dar poate fi prelungit, arată reprezentanții Romgaz.

„Prin emiterea ordinului de începere a lucrărilor, realizarea Centralei cu o putere instalată de 430 MW de la Iernut, un proiect strategic pentru Romgaz, cât și pentru România, intră în linie dreaptă. Astfel, reușim să continuăm proiectul de investiții și să trecem efectiv în etapa de derulare a noului contract pentru punerea în funcțiune a centralei în cel mai scurt timp posibil. Monitorizăm cu atenție derularea contractului pentru finalizarea lucrărilor și vom continua să informăm periodic piața de capital și investitorii în raport cu progresele înregistrate”, transmite Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, potrivit unui comunicat de presă remis cititorilor Turnul Sfatului.

Romgaz, despre CTE Iernut

Sursa: comunicat de presă

Plasată într-un nod important al Sistemului Energetic Național, în centrul Transilvaniei, Centrala Termoelectrică (CTE) Iernut este situată în județul Mureș pe malul stâng al râului Mureș între localitățile Iernut și Cuci și dispune de toate facilitățile necesare funcționării: stație de alimentare cu gaz natural (SRM Cuci - aparținând Transgaz), apă brută pentru prepararea fluidului de lucru și de răcire (Râul Mureș) și posibilitate de racordare la SEN (Stație Electrică de Înaltă Tensiune 110/220/400 kV Transelectrica) pentru evacuarea energiei electrice produse.

Odată cu preluarea CTE Iernut, în anul 2013, ROMGAZ a devenit un producător important de energie electrică al Sistemului Energetic Național (SEN). Sucursala de Producere a Energiei Electrice (SPEE) Iernut realizează exploatarea și mentenanța Centralei Termoelectrice Iernut.

CTE Iernut, având o putere instalată de 800 MW, a fost pusă în funcțiune între anii 1963-1967cu patru grupuri de câte 100 MW de fabricație cehoslovacă și două grupuri de 200 MW de fabricație sovietică. Randamentul global actual al centralei clasice este de ~32 %.

Modernizarea și dezvoltarea CTE Iernut a devenit necesară și oportună în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnico-economici ai centralei, a creșterii siguranței în funcționare și asigurarea conformității cu prevederile Directivei 2010/75/UE a Parlamentul European privind emisiile industriale.

Strategia de dezvoltare pentru perioada 2021 – 2030 are stabilită ca una dintre priorități consolidarea poziției ROMGAZ pe piețele de furnizare a energiei, astfel și-a propus eficientizarea activității prin realizarea unor investiții pentru creșterea randamentului Centralei Termoelectrice (CTE) Iernut la minim 55%, încadrarea în cerințele de mediu (emisii NOX, CO2) și mărirea siguranței de exploatare.

Având în vedere lucrările de construcție ale Centralei Electrice cu Ciclu Combinat cu Turbine cu Gaze de 430 MW, necesitatea utilizării circuitelor de alimentare cu gaz metan, a circuitelor de apă de răcire și a racordurilor electrice la celulele de înaltă tensiune existente, în anul 2019 s-au retras definitiv din exploatare grupurile 1, 2, 3 și 6, în prezent fiind în exploatare comercială doar grupurile 4 (100 MW) și 5 (200 MW). Centrala clasică se va menține în funcțiune până la începerea exploatării comerciale a centralei noi.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Adrian

Acum 1 lună

exemplu clasic de incompetenta crasa pe banii contribuabililor...reziliezi cu firma spaniola Duro....pierzi vreo 2 ani cu relicitarea si apoi semnezi...cu aceasi firma...pt inca 16 luni.... Nu-i bai...timpu trece ...leafa merge
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus