Cele două hoteluri construite de către cei de la Compa pe locul fostei fabrici Arsenal de pe bulevardul Victoriei urmează să fie deschise luna viitoare.
De câteva săptămâni a crescut vizibil numărul muncitorilor aflați pe șantierul celor două hoteluri în curs de amenajare pe bulevardul Victoriei. Beneficiarul lucrărilor este Arini Hospitality SRL, societatea înființată de întreprinderea Compa SA pentru proiectul hotelier inițiat în urmă cu trei ani.

„Este programat ca în septembrie să le inaugurăm. Avem deja camere rezervate din luna octombrie încolo”, arată Ioan Deac, directorul general și președintele consiliului de administrație al Compa SA, cea mai mare companie cu capital local din domeniul automotive.
Cele două hoteluri vor fi administrate de către francezii de la Accor, printre cei mai mari operatori hotelieri din lume, care anunță pe site-ul lor că deschiderea celor două facilități este programată pentru al treilea trimestru al acestui an.
Conform booking.com, cea mai mare platformă de rezervări hoteliere, în Sibiu funcționează în acest moment 42 de hoteluri.
Trei și patru stele
Mercure Sibiu Arsenal va fi numele hotelului nou construit pe aliniamentul bulevardului Victoriei și care va fi amenajat pentru un grad de confort de patru stele. Pe lângă restaurant, zona de Spa a cărei piscină are vedere la bulevard și facilități pentru diferite conferințe în patru săli diferite, Mercure Sibiu Arsenal a fost proiectat să numere 121 de camere, dar și „o sală de evenimente generoasă”.

Mercure Arsenal Sibiu. Sursa reprezentărilor: Accor

Conform site-ului celor de la Accor, o persoană va trebui să plătească cel puțin 71,4 de euro pe noapte pentru închirierea unei camere cu pat dublu, preț în care este inclus și micul dejun.

Lucrările la hotelul aliniat bulevardului Victoriei au început în luna ianuarie a anului trecut
Cel de-al doilea hotel va purta denumirea ibis Styles Arsenal și va fi încadrat la categoria trei stele. A fost amenajat în vechea clădire administrativă a fabricii Arsenal, singura care a rămas în picioare din vechile construcții. Acesta a fost proiectat să numere 72 de camere. Cei de la Accor nu au publicat, deocamdată, prețurile pentru facilitățile acestui hotel.

Ibis Styles Arsenal va funcționa în spatele Mercure Arsenal
Rezidențial și birouri
Aproximativ 7.500 de mp ocupă proiectul hotelier în care cei de la Compa au investit aproximativ opt milioane de euro. Pe restul celor 3,7 ha pe care le ocupa fosta fabrică Arsenal este în curs de implementare un proiect rezidențial denumit Arsenal Residence, din care până acum au fost finalizate patru clădiri.

Ansamblul este proiectat să numere, în final, 11 clădiri, din care una va avea destinația de birouri. Planurile prevăd și amenajarea unui loc de joacă, spații verzi și de relaxare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Am cumparat un apartament in acest “complex rezidențial” …. Am luat plasa vieții, locuri de parcare in care nu îți încape masina, lucrari făcute de mântuială ,materialele folosite de cea mai slaba calitate, constrânși sa cumpărăm toate materialele pt finisaje de la furnizorii constructorului de la care încasează comisioane. Materialele pt finisaje au fost plătite de noi dar facturate pe firma constructorului si facturate către noi cu încă un adaos. Dacă refuzam eram amenințati ca reziliază antecontractul și ca ne restituie avansul. Într-un cuvânt JEGMANEALA ,iar Compa închide ochii la toate reclamațiile făcute de cumpărători. Nu mai spun ca nu exista nimic din ce ne-au promis la semnarea antecontractului, iar mai nou am primit facturi de la constructor( care este și administratorul arsenalului),între 100 si 200 de EURO,ca au tuns gazonul in fata blocului.
-
Revin cu întrebarea legata de finanțare, la începerea lucrărilor era afișată o pancarta a ministerului finanțelor pe care scria ca valoarea totala a lucrărilor era de aproximativ 6 milioane de euro din care jumătate era suportata de stat, în articol nu se spune nimic de acest lucru doar ca cei de la Compa au investit 8 milioane de euro, sa înțeleg ca finanțarea de la stat nu a mai venit și cei de la Compa au investit doar ei 8 milioane sau pe lângă cele 3 milioane ajutor de stat Compa a mai investit 8 milioane de euro? Dacă au venit bani și de la stat nu ar trebui sa se spună lucrul acesta? Dacă Compa a investit 8 milioane de euro și statul a mai dat 3, ce modificări au fost făcute de la proiectul inițial astfel încât valoarea investiției aproape s-a dublat?
Domnul Traian Deleanu, aveți vre-un răspuns?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Mvai domnu Deleanu, ati cazut in admiratie? Aveati ceva pe stat de onorat, este? De ursii de se plimba prin…
Abia astept comentariile celor care fac coada la Ocna la namol la lacul fara fund si care cred ca Brukenthal…
Sigur, cei din primarie au acaparat toata piata imobiliara din Monaco, ei si ucrainenii tai.
Într-adevăr, este o diferență față de acum 10 ani. Altă abordare, altă organizare, altă gestionare a situației. Chiar dacă acum…
@TS: Desigur că sibienii se opun prostiilor propuse de tanti aia cu serele și corturile, care este abonată la banul…













Lasă un răspuns