Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Corpul B al Colegiului „Octavian Goga” va fi reabilitat cu aproape 35 de milioane de lei. Proiectul prevede și activități de cunoaștere a minorităților și oportunități de muncă pentru femei

Ion Surdu
4
goga-corp-b-rx5h

Corpul B al Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu urmează să fie consolidat și modernizat printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, cu o valoare totală de 34,85 milioane de lei cu TVA. Investiția include termoizolarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, montarea unui sistem fotovoltaic și adaptarea la cerințele de securitate la incendiu. Consilierii locali sunt chemați să aprobe un proiect de hotărâre la ședința ordinară din această săptămână.

Publicitate
Publicitate

Proiectul „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național Octavian Goga Sibiu” a fost depus de Municipiul Sibiu în parteneriat cu colegiul și cu Arhiepiscopia Ortodoxă Sibiu, în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, Prioritatea 6 – O Regiune Educată. Potrivit raportului de specialitate, investiția a fost deja selectată la finanțare prin decizia Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru din 14 iulie 2026, iar acum Consiliul local trebuie să aprobe proiectul și cheltuielile aferente.

Consolidarea clădirii

Documentația prevede în primul rând consolidarea imobilului, alături de un pachet amplu de lucrări de reabilitare. „Prin realizarea acestei investiții se urmărește consolidarea imobilului și reabilitarea acestuia în vederea asigurării unor condiții optime pentru desfășurarea activităților educaționale”, se arată în raportul de specialitate.

Concret, sunt propuse termoizolarea fațadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din lemn stratificat și geam termoizolant, precum și termoizolarea planșeului de peste ultimul nivel. Pardoselile și ușile interioare vor fi înlocuite, învelitoarea – schimbată și clădirea va fi adaptată la cerințele de securitate la incendiu.

Publicitate

Proiectul mai include montarea unui sistem fotovoltaic pentru producerea energiei electrice, reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, corpuri de iluminat eficiente energetic și un sistem de ventilație cu recuperare de căldură.

Peste 24 de milioane de lei, fonduri europene

Valoarea totală a proiectului este de aproape 35 de milioane de lei cu TVA, din care partea eligibilă, acoperită din fonduri europene, este de 24,4 milioane lei, iar cea neeligibilă de 10,3 milioane lei. Primăria va avea contribuția proprie, o cofinanțare de 2% din valoarea eligibilă, respectiv 489.302,42 lei, la care se adaugă toate cheltuielile neeligibile ale proiectului.

Amintim. că aleșii locali au aprobat în martie 2024 indicatorii tehnico-economici ai investiției.

Activități educaționale, pe lângă lucrări

Pe lângă intervențiile asupra clădirii, proiectul propune și o serie de activități dedicate creșterii participării la învățământul obligatoriu. Sunt prevăzute două workshopuri pentru părinți și elevi, activități despre istoria și tradițiile minorităților germane, maghiare și rome, precum și măsuri antisegregare. „Respectiv realizarea unei campanii antibulling în școală, 2 sesiuni de informare pentru elevele școlii privind oportunitățile oferite pe piata de munca pentru femei și importanța participării la educatie”, se precizează în raportul de specialitate printre acțiunile propuse.

De asemenea, sunt propuse acțiuni de informare a părinților și activități de cooperare teritorială. „Se propune organizarea unor activități de cooperare teritorială în care se va aborda teme precum diversitatea elevilor, îmbunătățirea accesului la educație de calitate și incluzivă pentru toți”, se arată în document.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Barosanu
    Barosanu

    Exemplu excelent despre cum se toacă banii publici (europeni și locali): vrei să renovezi o școală? Îți dăm bani, dar trebuie să bagi în proiect și niște rumeguș ideologic ca să fii eligibil. Sigur că totul va fi de formă, un zoom despre bullying în care n-o să intre nimeni, un seminar despre piața muncii pentru femei la care cineva o să vorbească cu pereții, câteva mii de euro pentru un „activist” propagandist gen Gelu Duminică să turuie un pic despre cât de oropsiți sunt conlocuitorii lui. Important e să ajungă banii unde trebuie. La final se va găsi vreo chichiță, vreo factură completată greșit, vreun termen de raportare depășit cu 5 minute, banii „europeni” vor trebui returnați și beneficiarul va plăti renovarea propriu-zisă din banii proprii (dacă-i are).

    1
    4
  2. Avatar Karl Dieter Ticlăzău
    Karl Dieter Ticlăzău

    Sibienii carora le curge zamă de mici din gura: Nu se face nimic, scolile sunt darapanate, nu se investeste in invatamant! Aceiasi sibieni carora le curge zamă de mici din gura cand mai toate scolile fie au fost reabilitate, fie sunt in curs de reabilitare: ne fura! ni se indoctrineaza pruncii! Huooooooo! Era mai bine inainte, nu era dezbinare si erea mult suflet in sarakie!

    2
    0
    1. Avatar Barosanu
      Barosanu

      Idioții utili ai sistemului: s-a furat, dar s-a și făcut.

      0
      0
      1. Avatar Sibian neimbecil
        Sibian neimbecil

        Sigur, cei din primarie au acaparat toata piata imobiliara din Monaco, ei si ucrainenii tai.

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate