În cadrul modernizării străzii Viitorului, începând cu această săptămână Geiger Transilvania SRL va începe consolidarea malului Cibinului prin construcția a 130 de piloți forați, anunță Primăria Sibiu printr-o postare pe facebook. Aceștia sunt elementele de sprijin necesare pentru lărgirea drumului pe această porțiune, în zona podului CFR.
“Am verificat în teren evoluția acestor lucrări complexe de pe str. Viitorului. Până în prezent s-a lucrat la rețelele de utilități, iar de săptămâna viitoare încep lucrările de consolidare a malului pentru lărgirea carosabilului în zona podului CFR,” a transmis sâmbătă Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, aflată într-o verificare pe teren.
Astfel, în cadrul șantierului s-a finalizat relocarea a două linii electrice subterane, s-a creat o rețea nouă de gaz pe acest tronson, finalizându-se și cuplările, se relochează rețeaua de apă cu diametru mare, urmând să se amenajeze căminele de racord pentru punerea în funcțiune a noii rețele și dezafectarea celei vechi și se execută lucrări și la rețeaua de canalizare pluvială.
La începutul lunii mai au început lucrările de modernizare și extindere a străzii Viitorului, pe sectorul cuprins între str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță. Investiția este de 11,73 milioane de lei, bani proveniți din Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Scopul este acela de a optimiza legătura dintre cartierele Gușterița și Reșița și centrul orașului, crescând mobilitatea locuitorilor. Potrivit reprezentanților primăriei, termenul de finalizare al lucrărilor este de zece luni, fără a se lua în calcul lunile de iarnă.
Foto Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Șantierul de pe strada Viitoru , Geiger Transilvania SRL , santier strada viitorului , strada viitorului sibiu , primar sibiu , foto , Astrid Fodor
Vizualizari: 3096
Ultimele comentarii
Acum 20 minute
@
Acum 30 minute
Barosanu
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 2 ore
Sodolescu Raluca
Acum 3 ore
Cibi