Duminică,
24.09.2023
Cer Senin
Acum
25°C

25 de mil. de euro: depozitarea tuturor deșeurilor din județ, încredințată direct. Penalitățile se dublează de anul viitor

25 de mil. de euro: depozitarea tuturor deșeurilor din județ, încredințată direct. Penalitățile se dublează de anul viitor

Consiliul Județean Sibiu propune adoptarea unei hotărâri prin care contractul de depozitare a deșeurilor generate în întreg județul să fie încredințat direct, fără licitație, din cauză că altă variantă nu mai este. Valoarea estimată a contractului pe șapte ani este de aproximativ 25 de milioane de euro, la care se adaugă și penalitățile aplicate pentru ratarea țintelor de colectare selectivă. Penalități care vor ajunge la 160 de lei pentru fiecare tonă aruncată la groapa de gunoi, față de nivelul de 80 de lei/tonă, aplicat în acest an.

Cum singurul depozit de deșeuri conform din județul Sibiu este aflat pe teritoriul comunei Cristian, fiind administrat de brăilenii de la Tracon SRL, organizarea unei licitații pentru încredințarea contractului de depozitare a deșeurilor din întreg județul Sibiu nu mai are rost, arată autoritățile județene. Care, în acest context, propun atribuirea contractului prin negociere, fără organizarea vreunei licitații.

Propunerea inițiată de către conducerea Asociației de dezvoltare intercomunitară (ADI) Eco Sibiu urmează a fi dezbătută în vederea votului în toate consiliile locale din județ, precum și în cel județean. În acest din urmă caz, proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței programată în după-amiaza zilei de miercuri. Proiectul prevede „negocierea de către comisia de evaluare a cuantumului tarifului ofertat, cu condiția ca acesta să nu depășească tariful maximal de 130 lei/tonă, fără TVA”, contractul urmând a fi încheiat cel mai târziu până la finele acestui an. Prețul maximal de 130 de lei, la care se adaugă TVA, este raportat la cei 90 de lei, fără TVA, plătiți în prezent pentru fiecare tonă de deșeuri depozitate la Cristian, tarif care de la 1 septembrie a 127,11 lei/to, la care se adaugă TVA.

Deocamdată, aceste majorări de tarife nu au impact în taxele de salubrizare încasate de la populație de către primăriile din județ. Primarii cu care a discutat Turnul Sfatului pe acest subiect au arătat că aceste creșteri de tarife se vor reflecta în taxele de salubrizare cel mai târziu de anul viitor. „E mai dificil să creștem aceste taxe din acest an deoarece sunt unii cetățeni – destul de mulți – care au plătit pentru tot anul taxa de salubrizare. Și e complicat să îi mai notifici acum pe toți că s-au modificat taxele și să vină să plătească diferențele. Dar, de anul viitor, sigur vor crește și aceste taxe”, descrie unul din aleșii sibienilor.

Penalități duble

Pe lângă cei maxim 130 de lei/tonă, sibienii trebuie să plătească în prezent și 80 de lei pentru fiecare tonă de deșeu aruncată la groapa de gunoi, sub forma unei „contribuții pentru economia circulară”. În fapt, această contribuție este o taxă penalizatoare pentru comunitățile care nu îndeplinesc țintele de reciclare și valorificare a deșeurilor (ținte potrivit cărora, în 2024, 60% din deșeuri trebuie valorificate și reciclate, un procent imposibil de atins de către sibieni: în ultimii ani, procentul de reciclare a deșeurilor a scăzut constant, ajungând potrivit unor estimări la sub 20%).

Iar de anul viitor, conform unei ordonanțe de guvern emisă în toamna lui 2022, „contribuția pentru economia circulară” va crește la 160 de lei pentru fiecare tonă de deșeuri aruncate la groapa de gunoi de comunitățile care nu ating țintele reciclare.

„Valoarea estimată totală a întregului contract este de aproximativ 103.901.070 lei fără TVA, pentru o cantitate totală depozitată de aprox. 114.177 to/an, rezultând un tarif maximal de 130 lei/to fără TVA, la care se va adăuga plus contribuția pentru economia circulară în valoare de 80 lei/to fără TVA pentru anul 2023 și 160 lei/to începând cu anul 2024”, documentația supusă votului consilierilor județeni

O nouă groapă de gunoi

Contratul urmează a fi încheiat pe o perioadă de șapte ani, adică până la finele anului 2030, sau până când groapa de la Cristian se va umple. „Cantitatea estimată pentru primul an de operare de deșeuri reziduale care urmează a fi eliminată final prin depozitare din zona  delegată este de circa 114.177 tone/an, din care cantitatea de aproximativ 1370 to/an provenită de pe raza comunei Cristian”, se arată în documentația pregătită de către autorități (referirea la deșeurile colectate din Cristian are legătură cu faptul că locuitorii acestei comune au tarif preferențial, de un leu/tonă, ca urmare a faptului că în localitatea lor funcționează groapa de gunoi).

Termenul de 2030 este cel maxim deoarece există posibilitatea ca ultima dintre celulele de depozitare a deșeurilor de la Cristian să se umple mai repede. Autoritățile au în vedere anul 2027 pentru demararea discuțiilor despre o nouă groapă de gunoi. „Începând cu 2027 se pune problema dezvoltării unei noi capacități de eliminare finală și operarea lui prin contract de delegare atribuit prin licitație publică”, se arată în studiul de fundamentare supus dezbaterii consilierilor județeni.

Discuțiile se anunță complicate, în contextul în care – spre exemplu – toate primăriile din județ s-au opus amenajării pe teritoriul administrat de acestea chiar și a unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor.

Citește și Tracon solicită deschiderea ultimei celule a gropii de gunoi din Cristian

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Un sibian

Acum 3 săptămâni

Prin urmare cei care colectează selectiv plătesc și pentru cei care NU o fac. ”Plătești cât (ce) arunci” o aplicare particulară a principiului ”poluatorul plătește” care nu are un corespondent în realitatea sibiană (românească, în general) unde pretul se stabilește PAUȘAL. Vinovații pentru prețul actual și viitor al gestionării deșeurilor: MAREA MAJORITATE A SIBIENILOR, care mai și îndrăznesc (majoriatea) să se plângă de prețul plătit. Iar primăria se mai și laudă cu nu știu ce premiu primit pentru unul dintre primele locuri la sortarea selectivă, care e oricum O RUȘINE.
Raspunde

Un sibian vero

Acum 3 săptămâni

Oare dece mi se pare o manarie bine gandita si pusa in executie ce va conduce spre o tentativa de monopolizare ? Un scenariu bine gandit de la inceput prin care toate primariile vor fi obligate sa cheltuiasca o avere sa isi duca la Sibiu gunoiul la care se adauga ca daca nu duci sa mai platesti si o penalizare ca vezi domnule nu ai colectat? Vrei nu vrei platesti!poti nu poti platesti!! Poate pt cei din Sibiu si din Marginime o fi aproape, dar ma gandesc la cei de pe zona Hartibaciului(Agnita) sau Valea Tarnavelor(Medias-Dumbraveni) sau Valea Oltului(Lazaret) aia ce vor face? pe langa taxele de colectare, depozitare si penalizari vor avea si transportul. Vrem ecologie dar trimitem o masina de gunoi 200 km(100 dus-100intors) cu toate cheltuielile aferente ca sa descarce la naiba in praznic?! La cat le vor ajunge tona de gunoi si cat vor trebui sa plateasca oamenii gunoiul......ca dupa aceeia iarasi ne vom mira de ce vom vedea toate vaile si rapele pline de gunoi aruncat de cetatenii judetului!!!!
Raspunde

Claudiu

Acum 3 săptămâni

Pentru ca asa si este :-)))) De ce sa fie simplu, de ce sa nu oprim producerea de plastic, polistiren si alte asemenea ( asa cum s-a intamplat cu azbestul) si sa-i deranjam putin pe cei din industria extractiva si prelucratoare din petrochimie( resursa oricum deloc infinita) la profit cand ne putem juca de-a colectarea selectiva - COMPLICATA, NEPRODUCTIVA SI IN FINAL IRELEVANTA CA IMPACT- si sa mai castige niste "isteti" bani tot mai multi ani dupa an? Oricat ai arunca sau colecta selectiv, la groapa cand ajung se pot trece din pix ca "material recciclabil compromis" (chiar daca ai dat totul conform) si gata; se arunca sau se incinereaza, nu se mai recicleaza sau colecteaza nimic. Dar banii vin in flux continuu
Raspunde

Un sibian vero

Acum 3 săptămâni

Oare dece mi se pare o manarie bine gandita si pusa in executie ce va conduce spre o tentativa de monopolizare ? Un scenariu bine gandit de la inceput prin care toate primariile vor fi obligate sa cheltuiasca o avere sa isi duca la Sibiu gunoiul la care se adauga ca daca nu duci sa mai platesti si o penalizare ca vezi domnule nu ai colectat? Vrei nu vrei platesti!poti nu poti platesti!! Poate pt cei din Sibiu si din Marginime o fi aproape, dar ma gandesc la cei de pe zona Hartibaciului(Agnita) sau Valea Tarnavelor(Medias-Dumbraveni) sau Valea Oltului(Lazaret) aia ce vor face? pe langa taxele de colectare, depozitare si penalizari vor avea si transportul. Vrem ecologie dar trimitem o masina de gunoi 200 km(100 dus-100intors) cu toate cheltuielile aferente ca sa descarce la naiba in praznic?! La cat le vor ajunge tona de gunoi si cat vor trebui sa plateasca oamenii gunoiul......ca dupa aceeia iarasi ne vom mira de ce vom vedea toate vaile si rapele pline de gunoi aruncat de cetatenii judetului!!!!
Raspunde

Săndel

Acum 3 săptămâni

Aceste probleme ar dispărea instantaneu în clipa în care am înțelege că nu există deșeuri. Nimic nu este deșeu. Totul, absolut totul este reciclabil, reductibil și reutilizabil. Masele plastice pot fi reutilizate ca atare apoi reciclate în alte produse din mase plastice sau convertite în solvenți, uleiuri, vaseline și combustibili prin depolimerizare. Teoretic pot fi convertite și în aditivi alimentari. Toată biomasa aruncată la gunoi ar putea genera metan care să ne țină de cald iarna. Aici incluzând dejecțiile umane captate centralizat și descentralizat. În rest tot ce este aruncat la groapa de gunoi constotuie acum o masă de concentrat de minereuri cum nu poate fi întâlnită în natură. În locul distrugerilor cauzate de exploatările miniere în munți și raderea pădurilor, minarea gropilor de gunoi ar putea aduce tone și tone de metale prețioase, combustibili și multe alte resurse pentru care acum distrugem planeta. Numai când iei în considerație concentrația de aur, platină, argint, paladiu și platină în tona de minereu din Apuseni versus tona de "gunoi" de la marginea oricărui oraș...,
Raspunde

Claudiu

Acum 3 săptămâni

@Sandel, nu mai inghiti pe nemestecate toate lozincile verzilor de la U.E. Depolimerizarea este un proces chimic extrem de costisitor mai ales din cauza ca se realizeaza cu un consum imens de energie. Iar costul final al procesului este mult peste cel al produsului obtinut. Ca sa nu mai vorbim ca daca "reciclezi" consumand mai multa energie decat atunci cand ai produs....completeaza tu ideea :-) Plasticul reciclat costă mai mult decât plasticul nou, deoarece colectarea, sortarea, transportul și reprocesarea deșeurilor din plastic este exorbitant de costisitoare. Industria petrochimică se extinde rapid, ceea ce va reduce și mai mult costul noului plastic. Intelegi de ce "reciclarea" e doar o marota ?

Raspunde

@ Un sibian

Acum 3 săptămâni

Tu ai impresia ca serviciile incluse in abonamentul de salubrizare ar fi mai bune daca platim mai mult ?? Pai Sibiu are cel mai mare procent de colectare selectiva din tara si platim cel mai scump abonament din tara si avem cele mai putine ridicari incluse in abonament! Zi-mi tu unde-i logica. Normal trebuia sa platim cel mai mic tarif din tara, sa fim exemplu - adica recuperam mai mult plastic, sticla, etc platim mai putin. Dar e fix invers, primaria bate calul care trage la caruta. Evident ca sloganul "plateste pentru cat arunci" este o minciuna sfruntata din partea primariei. Doar cei de la case pot fi verificati si avertizati/penalizati asupra frecventei si calitatii colectarii selective. Momentan cei de la blocuri pot arunca TOTUL la rezidual. Cei ce fac asta nu pot fi identificati si sanctionati. Iar daca arunca de 10 sau de 100x pe zi iar nu pot fi contabilizati. Chiar dupa ce primaria se lauda ca va instala containere cu cartela, sacii nu pot fi identificati. La o platforma sunt arondati circa 1000 de utilizatri, asa ca tot degeaba cine arunca totul la rezidual nu poate fi identificat. Mai mult la o deschidere a containerului, pot fi aruncati 5 saci deodata fara probleme. Primaria trebuie sa fie in echipa cu sibienii nu CONTRA. Dar e aroganta si nu intelege asta, de aia procentul de colectare selectiva scade.
Raspunde

Mihai

Acum 3 săptămâni

"România lucrului bine facut" marca PNL. Nu va mai voteaza nici activisti vostrii de partid. Rusine!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus