Luni,
18.08.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Primăria a decis: CON-A va realiza și legătura dintre tronsoanele 5 și 6 ale pistei de biciclete de la podul Libertatea

Primăria a decis: CON-A va realiza și legătura dintre tronsoanele 5 și 6 ale pistei de biciclete de la podul Libertatea

Sibienii de la CON-A Operations vor realiza soluția de conectare a tronsoanelor 5 și 6 ale pistei de biciclete, rămasă „în aer” în urma celei mai importante investiții a autorităților locale în domeniul numit al „mobilității blânde”. Lucrările vor costa aproape 3,4 milioane lei.

În sistemul de achiziții publice a fost publicat rezultatul atribuirii licitației pentru contractul de proiectare și execuție lucrări pentru serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor pentru „Conectarea tronsoanelor 5 și 6 din cadrul proiectului Traseu pietonal și pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin prin subtraversarea podului de pe strada Rusciorului”.

Conform rezultatelor licitației, contractul a fost atribuit companiei Con-A Operations SRL, iar valoarea totală estimată a contractului este de aproape 3,4 milioane lei fără TVA.

Amintim că pista de biciclete de 3,5 km, inaugurată la începutul lunii august de primarul Astrid Fodor, a fost dată în exploatare cu o „mare hibă”: încă din faza de proiectare nu a fost prevăzută nicio soluție pentru zona podului de pe strada Rusciori (podul Libertatea). În sensul că între cele două tronsoane de bicicletă care au capetele în acest pod nu era prevăzută nicio conexiune. Astfel, bicicliștii trebuie să intre printre mașini și să traverseze două sau trei - în funcție de sensul de mers - treceri de pietoni.

În toamna anului 2022 Primăria Sibiu a scos la licitație contractul de întocmire a unui studiu de fezabilitate, care să vină cu o soluție de conectare a celor două tronsoane de pistă de biciclete. Iar în aprilie 2023 a atribuit contractul societății Drum Design SRL, cu sediul în Gherla, județul Cluj, care a venit cu o soluție care, de fapt, este aplicată la aproape toate podurile de pe traseu: pista de biciclete va subtraversa podul. Respectiv, pentru implementarea acestei soluții, Primăria Sibiu a scos la licitație contractul de proiectare și execuție, pe care l-a atribuit acum firmei CON-A, care a și realizat pista.

Anterior am scris că perioada în care trebuie finalizat contractul este neobișnuit de scurtă dacă avem în vedere istoricul lucrărilor publice: 30 de zile pentru proiectare, detalii de execuție și obținerea autorizației de construire - cu toate avizele pe care le implică - și 45 de zile pentru execuția lucrărilor propriu-zise.

Citește și: Pe „super-repede” înainte, cu 700.000 de euro: Primăria vrea ca în 45 de zile să fie subtraversat podul Libertatea, pentru biciclete

Cu traseu alternativ în caz de nivel ridicat al apei

În realitate, contractul cere proiectarea și execuția a trei tipuri de piste de biciclete, conectate între ele. În primul rând este vorba de amenajarea unei porțiuni de aproximativ 100 de metri de pistă de biciclete, care să continue tronsonul 5 al pistei de biciclete peste podul Libertatea, pe partea trotuarului din amontele acestui pod (trotuarul va fi de asemenea redimensionat).

În continuare trebuie executată o altă pistă de biciclete, cu o lungime de 150 de metri, care să subtraverseze podul Libertatea și să fie continuată până la intersecția cu tronsonul 6 al pistei.

Cel de-al treilea tip de pistă va avea o lungime de aproximativ 110 metri și reprezintă o alternativă de conectare a tronsoanelor 5 și 6 în cazul în care nivelul apelor Cibinului va crește acoperind pista care subtraversează podul. Această variantă alternativă începe din fața noului magazin Lidl de pe strada Rusciorului, continuă către ieșirea din oraș cale de 40 de metri până la o viitoare nouă trecere de pietoni alături de care va fi amenajată trecerea pentru bicicliști. De aici, traseul se reîntoarce către centrul orașului și traversează din nou carosabilul (strada Râului) către podul Libertatea.

Finanțarea acestor lucrări ar urma asigurată din fondurile alocate Sibiului prin intermediul POR 2014 – 2020, program în cadrul căruia vor mai fi eligibile doar cheltuielile realizate până la finele acestui an.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 4464

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

2 comentarii

Echipa câștigătoare

Acum 1 an

Dacă lucrările nu vor fi executate de societățile prietene, ale gospodarilor din marginime care taie mielul cu o singură nară, torul se va prăbuși! PNL e singurul care luptă cu PSD!
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Nu am chef sa stau acum sa fac socoteala, dar cand este gata, cu toate intarzierile de rigoare, faceti va rog un total pentru cat a costat pista asta, ok? :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus