Marţi,
05.12.2023
Innorat
Acum
-3°C

Gușterland: singura companie care a depus ofertă să îl construiască este Con-A

Gușterland: singura companie care a depus ofertă să îl construiască este Con-A

Con-A, din poziția de lider al unei asocieri din care mai fac parte alte două companii ofertante și 14 subcontractanți, este singura companie interesată să proiecteze și construiască Gușterland. O zonă de agrement pentru care bugetul alocat este de aproape 48 de milioane de lei.

Este a doua procedură de atribuire a contractului de proiectare și execuție a Gușterland-ului pe care Primăria Sibiu a lansat-o, după ce la cea din primăvara acestui an nu a fost depusă nicio ofertă. Această a doua licitație a fost lansată în iunie 2023, cu un buget crescut cu 16% (de la 41 la aproximativ 48 de milioane de lei, cu tot cu TVA).

Iar singurii care au depus ofertă în cadrul acestei a doua proceduri până la termenul limită prelungit până pe 9 august 2023 au fost constructorii sibieni de la Con-A Operations, în asociere cu Submit SRL, din Iași, și Ischia SRL, din Galați. Oferta acestei asocieri este în curs de evaluare, funcționarii administrației locale estimând că procedura va fi încheiată cel mai târziu la finele lunii ianuarie a anului 2024.

Specializați în special în construcții comandate de marile companii multinaționale, Con-A a devenit interesată în ultimii ani și de marile contracte scoase la licitație la Sibiu: noul stadion municipal, noul sediu STS, noua pistă de biciclete de pe malurile Cibinului au fost construite de compania fondată de Mircea Bulboacă.

15 luni

Conform documentației de atribuire a contractului, proiectarea și execuția viitoarei zone de agrement aflată deasupra cartierului Gușterița ar trebui finalizate în cel mult 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, perioadă în care nu intră și cea a sezonului rece.

Cu un nume ales de sibieni în urma unui sondaj lansat de Primăria Sibiu înainte de cele mai recente alegeri locale, Gușterlandul înseamnă o zonă de agrement și recreere cu pârtie de schi pe suprafața sintetică, sanie/bob de vară, terasă panoramică și zonă de joacă, zonă de popas turistic, pavilion multifuncțional, traseu pentru biciclete, traseu pietonal, sistem de iluminat, alimentare cu energie electrică obiecte și echipamente, sistem de monitorizare a siguranței și hot spot-uri wifi, amenajare peisagistică, alei de acces, dar și o parcare unde să-și lase cei interesați mașinile.

Detaliile acestei zone de agrement le puteți găsi aici: Gușterlandul a fost scos la licitație pentru 8 milioane de euro: proiectarea și execuția lucrărilor, în 15 luni

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Eu

Acum 2 luni

Macar așa putem ști că vom avea ceva funcțional și la termen.... și mai scump un pic să iasă bine dar macar terminam și folosim decât cu gura mare și ne uitam la ruine...... bravo Con-A

Raspunde

Carcotel

Acum 2 luni

Abia astept fiasco-ul :) ...da, stiu, carcotesc...

Raspunde

Claudiu

Acum 2 luni

"ISCHIA SRL a raportat un număr de 3 angajați în anul 2022. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 45.70%." Asta e frima din Galati. Pentru cea din Iasi, in asociere, las altcuiva placerea Insa in cel mai glorios an al sau firma galateana de 18 ani in activitate a avut 11 angajati Chiar ma gandesc ca le-ar veni manusa contractul asta :-)))

Raspunde

Anemona Perisoareanu Mutica

Acum 2 luni

Dacă lucrările nu vor fi executate de către Total NSA sau Terra, nu dorim realizarea acestui proiect! Vom protesta tăcuți în fata sediului Konthyky.

Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 2 luni

Performantii adormitii Maicii Domnului de la Primarie: analizeaza in 5 luni o singura oferta a unei lucrari ce va avea termen de executie 15 luni!

Raspunde

Cosmin

Acum 2 luni

Si drumul până acolo?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus