Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primul club de scrimă pentru copii din Sibiu. Cursuri gratuite în prima săptămână

T.S.
1
scrima-kt34

Clubul sportiv ACS Floreta Timișoara, cu peste 10 ani de experiență în pregătirea sportivilor de performanță în scrimă, arma floretă, își extinde activitatea și deschide primul club de scrimă pentru copii din Sibiu, anunță reprezentanții clubului. Iar în prima săptămână cursurile sunt gratuite. 

Publicitate
Publicitate

ACS Floreta Sibiu își deschide porțile pe data de 6 noiembrie, în locația de pe strada Varului nr. 21, în zona viaductului Kogălniceanu, iar cursurile sunt destinate tuturor copiilor cu vârste între 7 ani și 12 ani, pentru cursuri de performanță, dar și de mișcare.

„În perioada 6 – 10 noiembrie, clubul de scrimă ACS Floreta organizează cursuri de scrimă gratuite pentru toți copiii din Sibiu! Hai la scrimă și ajută-ți copilul să descopere arta duelării! Fiecare copil poate participa la 2 cursuri gratuite în săptămâna 6-10 noiembrie,” transmite sursa citată. Înscrierile se fac completând un formular. 

Publicitate

ACS Floreta Sibiu va funcționa sub conducerea lui Iulian Teacă, presedinte  ACS Floreta, care va coordona activitatea clubului și metodica de antrenament pentru copii. Antrenorul clubului este Tuzhanyi Gerard, cu peste 20 ani de experiență în scrima. Antrenamentele se vor desfășura în fiecare zi de la 14.00 la 20.00, pe categorii de vârstă.

„Misiunea Clubului nostru a fost încă de la înființare orientată spre promovarea cât mai masivă a scrimei în rândul copiilor, pentru a genera cât mai mult interes pentru acest sport complex. Extinderea către Sibiu este un pas firesc și necesar pentru ACS Floreta, pentru a crește bazinul sportiv și a investi în continuare în performanța sportivă – un domeniu critic nu doar în scrimă, ci în tot sportul românesc. Avem un istoric de performanță, avem peste 200 medalii obținute până în prezent care ne atestă pasiunea și expertiza și suntem entuziasmați să cunoaștem viitorii sportivi din Sibiu”

Clubul ACS Floreta are un istoric solid de performanță încă de la înființare, în 2014, cu peste 200 medalii obținute în competiții naționale și internaționale, printre cele mai recente numărându-se: Campioni nationali de cadeti si vicecampioni nationali de juniori. În prezent, în sediul din Timișoara se antrenează peste 150 de copii.

Scrima este unul dintre cele mai complexe sporturi, contribuind la o dezvoltare armonioasă și completă a sportivului, cu impact rapid în îmbunătățirea capacității motrice: de la forța musculară, la viteză sau rezistență, precum și în capacități intelectuale: puterea de concentrare, gândirea strategică, viteaza de reacție. Nu în ultimul rând, scrima este o lecție despre încrederea în sine, lucru în echipă, confruntare și totodată respect pentru adversar și competiție – aspecte esențiale pentru dezvoltarea personală a celor mici.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul clubului www.floreta.ro. sau la numărul de telefon 0749 260 022

foto ACS Floreta

 

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Emil
    Emil

    Un club de scrima este un complex sportiv unde se practica toate sporturile. Altfel au soarta dacilor ce luptau cu soldatii din arenele romane.

    2
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate