Reprezentanții Asociației Copil Unicat au organizat la sfârșitul lunii octombrie un curs de prim ajutor pediatric, pentru alergătorii care au susținut cauza asociației și au alergat la Maratonul Internațional Sibiu. Cursul, susținut de cei de la Acordă Primul Ajutor, este la a doua tură de cursanți, prima având loc pentru părinții copiilor cu dizabilități neuromotorii, în luna septembrie.
Cursul de prim ajutor a fost foarte bine primit de cursanți. Organizatorii spun că s-au tot gândit cum să le mulțumească celor care, în vară, au alergat pentru proiectul „Fiecare Pas Contează”.
„Ne-am gândit că este potrivit să oferim astfel de cursuri celor care ne-au fost în ultimii ani alături, alergând pentru noi la maraton, pentru că întotdeauna bucuria de a primi, se dublează atunci când poți oferi ceva înapoi. Anul acesta nu pornisem cu mari speranțe că ne vom îndeplini măcar targetul, de aceea a fost cu atât mai copleșitor rezultatul de 219 % din target pentru proiectul nostru și am simțit susținerea acestor oameni până în măduva oaselor”, spune Ana Maria Dinu, președintele Asociației Copil Unicat.
Datorită celor care au susținut proiectul din 16 octombrie, 23 de copii cu dizabilități neuromotorii vor beneficia timp de opt săptămâni, de câte trei ședințe de kinetoterapie pe săptămână.
„Ne-a părut rău că nu am avut cum să invităm mai mulți alergători, pentru simplul fapt că nu-i cunoaștem și ne-a părut rău și că nu a fost momentul potrivit astfel încât să poată participa toți cei invitați. Dar, ne-am bucurat foarte mult de prezența celor care au participat, mai ales că au fost și oameni pe care nu i-am cunoscut până la acel moment. Le mulțumim și celor de la RMN Diagnostica pentru găzduire și pentru că ne-au făcut să simțim iarăși susținerea comunității”, mai spune Ana Maria Dinu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 738
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Elena F.
Acum 11 ore
Marian
Acum 11 ore
Inflatie de ofiterime
Acum 12 ore
Sandokan
Acum 12 ore
Sibian