Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
14°C

CA Alba Iulia a amânat, din nou, judecarea contestaţiei depuse de unul dintre inculpaţii în crima de la Sibiu

CA Alba Iulia a amânat, din nou, judecarea contestaţiei depuse de unul dintre inculpaţii în crima de la Sibiu

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat, miercuri, pentru a doua oară, pentru data de 25 ianuarie 2024, judecarea contestaţiei depusă de către unul dintre suspecţii crimei de la Sibiu, Marian Cristian Minae, împotriva deciziei de arestare preventive emise de Tribunalul Sibiu.

"Amână judecarea cauzei la data de 25 ianuarie 2024, ora 13.00, faţă de lipsa inculpatului contestator pentru când se emite cerere de asistenţă internaţională către autorităţile judiciare din Marea Britanie în vederea obţinerii eventualului acord pentru videoconferinţă şi de realizare a videoconferinţei sau a acordului de judecare în lipsă în prezenta apărătorului ales", se arată în soluţia pe scurt publicată miercuri pe portalul instanţei.

Iniţial, contestaţia ar fi trebuit să fie judecată săptămâna trecută. Şi atunci, instanţa a dispus din acelaşi motiv amânarea judecării cauzei, respectiv pentru 6 decembrie, scrie Agerpres.

Instanţa a dispus amânarea judecării contestaţiei "având în vedere că, potrivit informaţiilor primite la dosarul cauzei, inculpatul contestator M.M.C. a fost identificat şi încarcerat pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii. iar potrivit prevederilor legale prezenţa acestuia este obligatorie". Până în 6 decembrie urma să se emită cerere de asistenţă internaţională către autorităţile judiciare din Marea Britanie în vederea obţinerii eventualului acord pentru videoconferinţă şi de realizare a videoconferinţei sau a acordului de judecare în lipsă în prezenţa apărătorului ales.

Tribunalul Sibiu a emis în 19 noiembrie mandate de arestare preventivă, precum şi mandate internaţionale de arestare, în lipsă, pe numele celor trei suspecţi, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.

"Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Z.C.C. G.L. şi M.M.C. pe o durată de 30 de zile, fiecare, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Respinge cererea inculpatului M.M.C., formulată prin avocatul numit din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu", se arăta în soluţia pe scurt publicată pe portalul Tribunalului Sibiu.

Doi dintre bărbaţii care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu au fost prinşi în Marea Britanie, respectiv unul în Scoţia - Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord - Marian Cristian Minae. Poliţia Română îl caută încă pe cel de-al treilea suspect - Cosmin Costinel Zuleam.

În 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri.

Autorii crimei au reuşit să fugă din ţară, iar un complice al acestora din judeţul Timiş, Ilie Sitariu, a fost prins şi arestat preventiv.

În cazul acestuia din urmă, CA Alba Iulia a respins contestaţia depusă împotriva hotărârii Tribunalul Sibiu prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia. Bărbatul este acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei şi tâlhăriei, iar pe unul dintre aceştia l-ar fi sprijinit să plece din ţară. 

Citește și:

Cei trei suspecți de uciderea lui Adrian Kreiner au fost dați în urmărire generală. S-a dispus arestarea preventivă

Doi dintre suspecții crimei din Dosarul Kreiner au cazier. Unul, condamnat pentru o spargere în Slovenia, altul a tâlhărit o familie. ”Mă așteaptă acasă  soția și copilul meu de trei ani”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 an

Mafiotii din justitie si politie sunt criminali autorizati, iar inculpatii sunt criminali iliciti.
Raspunde

Luca

Acum 1 an

... daca ar fi vandut patrunjel langa piata ... altfel ar fi stat lucrurile !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus