Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de luni, 22 ianuarie.
Un bucureștean băut a plecat la volan spre casă. N-a trecut de Valea Oltului
Polițiștii sibieni anunță deschiderea unui dosar penal după ce un bărbat de 44 de ani a provocat un accident pe Valea Oltului, la 250 de km de casă. Detalii AICI.
20 de zile cu trageri în poligonul din Poplaca. Vezi programul transmis de AFT
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu anunță tragerile din poligonul autorizat Poplaca ce vor avea loc în perioada 23 ianuarie – 29 februarie. Reprezentanții academiei subliniază faptul că este posibil ca sunetele produse în urma executării tragerilor din zilele de 26, 29, 30 și 31 ianuarie, 02,14,15,16, 22, 23, 26, 27, 28, 29 februarie, în funcţie de condiţiile atmosferice, să fie auzite în localităţile din vecinătatea poligonului. Detalii AICI.
Iohannis a semnat decretul de pensionare al lui Dănileț
Alături de alți trei judecători, Cristi Dănileț a devenit pensionar începând cu ziua de luni, la 48 de ani. Detalii AICI.
Constructorii de pe autostrada Sibiu – Pitești nu găsesc muncitori
Constructorul Webuild de pe tronsonul 3 Cornetu – Tigveni al autostrăzii Sibiu – Piteşti, considerată a fi cea mai complexă secţiune de autostradă din România, caută să angajeze muncitori și ingineri, anunță Adevărul.ro. Detalii AICI.
Fermier din Orlat, despre mica sa afacere cu 17 vaci
În inima comunei Orlat, un crescător de vaci își dedică viața unei pasiuni născute din amintirile copilăriei și îmbogățită de inovație și cunoaștere. Cu un efectiv de 17 vaci, fermierul Petru Pop alege calitatea în locul cantității, un principiu ghidat de lipsa de timp și dorința de a nu sacrifica calitatea vieții animalelor. Detalii AICI.
Sibian urmărit de Poliție 20 de km pe autostradă. Circula cu peste 170 km/h
Un bărbat din comuna Porumbacu a fost prins circulând pe autostrada Sibiu-Deva cu peste 170 km/h. Când i-au făcut semn polițiștii să oprească, acesta a lovit o baliză și a fugit, fiind urmărit aproximativ 20 de kilometri. Acum sibianul a rămas fără permis pentru 150 de zilei și are de plătit o amendă de peste 5600 de lei. Detalii AICI.
Pentru 200 de elevi din județ care nu au acces la mijloace regulate de transport statul decontează 36 de bani pe km
Pe masa consilierilor județeni se va afla joi, 25 ianuarie, un proiect de hotărâre care va stabili suma de care beneficiază elevii din județul Sibiu care merg la școală în altă localitate și care nu au niciun mijloc de transport în comun sau școlar la ora la care pleacă ei. Județul nostru are 200 astfel de elevi care vin la școală fie aduși de părinți cu mașina, fie cu alte mijloace de transport identificate de ei. În aceste cazuri, banii cheltuiți pe deplasare sunt decontați de minister. Media acestui decont este de 0,36 lei/kilometru. Detalii AICI.
Peste 70 de străzi din Șelimbăr au rămas fără curent electric. Întreruperea nu a fost anunțată
Avarie majoră de curent în Șelimbăr. În acest momente 74 de străzi din localitate figuează ca având curentul electric întrerupt accidental. Potrivit celor de la Distribuție Energie Electrică Români curentul a fost întrerupt începând cu ora 17.59. Pe lista întreruperilor accidentale se află și străzile Semaforului și Ștefan cel Mare din Sibiu. Detalii AICI.
În a patra zi de proteste, instrumentiștii au vorbit cu președinta Cîmpean
Instrumentiștii sindicatului din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu spun că președinta Daniela Cîmpean le-a transmis că protestele lor nu vor avea finalitatea dorită. Detalii AICI.
26 de copii din județ sunt retrași de la școală pentru a face ”home-schooling”
În municipiul Sibiu sunt 8 elevi ai căror părinți au decis că nu mai e cazul să mai frecventeze școala, urmând să facă ”home-schooling”, informează Inspectoratul Școlar Sibiu într-un răspuns transmis Turnul Sfatului. În județ sunt în total 26 de copii în această situație, o cifră totuși mai mică față de anul școlar anterior, când s-au retras 40 de școlari.
PUG-ul Sibiului intră în etapa consultărilor publice: primii chemați - consilierii locali
Primăria Sibiu organizează în această săptămână primele consultări oficiale cu privire la actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului, despre care spune că „intră în etapa consultărilor publice”. Primele discuții vor avea loc cu consilierii locali, urmând ca acestea să continue cu specialiștii în domeniul urbanismului și arhitecturii, iar la final - cu publicul larg. Detalii AICI.
Sibienii preferă Londra: destinațiile preferate de pe Aeroportul Sibiu
Zborul Wizz Air spre Londra (Luton) a fost cel care adus cei mai mulți călători pe Aeroportul Sibiu, în 2023, conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al instituției. Detalii AICI.
Alegeri ULBS: Sorin Radu este singurul candidat la conducerea universității pentru mandatul 2024-2029
Actualul rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), Sorin Radu, va fi singurul candidat la alegerile pentru conducerea instituției în mandatul 2024-2029. Alegerile vor avea loc prin vot universal, direct și secret pe data de 5 februarie 2024. Despre primul mandat spune că a fost unul „atipic”, în care „ne-au fost testate limitele”, dar că „am făcut pași importanți pe drumul digitalizării”. Detalii AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2289
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
C