Singurul ziar românesc din Sibiu, în 1859: ”Pregătitoarea ședință pentru alegerea Principelui a fost vioaiă și înteresantă”

Telegraful Român, ziar ce apare în Sibiu din 1853, a publicat ample articole legate de Unirea Principatelor din 1859. Aflați într-un oraș din Transilvania, provincie care era încă în afara României, jurnaliștii de la Telegraful au căutat informații în ziarele din Moldova și Țara Românească.

”Principatele dunărene”, așa apărea în acele zile denumirea celor două provincii unire.

”După ce descoperirăm pe față în numărul trecut, cum că ne lipsesc date sigure despre evenimentele Principatelor, publicarăm apoi un articlu din Gazeta Universală, despre alegerea noului Principe în Moldova, precum văzurăm, pănă cănd astăzi informați mai de aproape despre starea lucrului, (pentru că adevărul oricum, mai tărziu sau mai apoi se vădește) săntem în stare a produce un alt articlu care se vedea ai purcesu din izvor mai sigur, însemnat în C. D. Post, de cătră corespondintele seu din Iași, care sună în chipul următoriu: Iași

Ianuarie. „Pregătitoarea ședință pentru alegerea Principelui a fost vioiă și înteresantă. După o desbatere serioasă sau lepădat candidatura Principelui Sturza de 35 voturi în contra a 19, și sau proiectat, ca să se pună Colonelul și Hetmanul provisoriu A. Cusa, în lista de candidațiune, ce sau și primit su a clamațiune. După acestea ceti Cogălnicianu o petițiune prevăzută cu o mulțime de subscrieri, ca onorata adunare să binevoiască a hotărâ: 1. Unirea Principatelor a amăndurora. 2. Îndatorirea Principelui ce se va alege prin jurămănt, precum și a comisiunei dela Focșani, care se va alege din membrii adunărei acesteia, ca încăt le va fi cu putință să lucre pentru uniunea ambelor țeri, și aderă sub guvernul unui Principe străin.

Fiindcă partida Principelui Grigorie Sturza ca învinsă au dat acum mâna cu partida unionistică, așea și proectul lui Cogălnicianu se va rădica prin majoritate și aclamațiuni la hotărire. După ce acum partidele s'a dat măna sărutănduse frățește, se va denumi și un comitet pentru redigarea proectului lui Cogălnicianu, stătătoriu din D.D. Panu, Cogălnicianu, Iepureanu, Hormuzachi și Lascar Roseti”, scria în articol.

Citește și:

Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”

Este interesant și modul în care s-a votat: fiecare reprezentant a jurat cu mâna pe cruce și pe Evanghelie, iar patru au absentat: doi erau bolnavi, iar alți doi se aflau în vacanță.

”La citarea numelui fiecărui deputat se presenta unul câte unul înaintea mesei președintelui, unde punănd o mănă pre evangelie și cu alta ținănd sfânta cruce jura, a alege pe Principele de bună voe, și fără nici un înteres.

După ceremonia aceasta se preseată iarăși fieștecare dintre cei 48 de deputați, fiind chemați pe nume unul câte unul, înaintea președintelui și declară „Eu aleg pre colonelul Alecsandru Casa de Principe Guvernătoriu al Moldaviei.”

Și așea colonelul Alecsandru Cusa s a denumit cu învoirea tuturor deputaților de Principe guvernătoriu al Moldaviei, și fura acesta proclamat de cătră Mitropolitul.

După aceasta se adresă Metropolitulu cu cuvintele: „Serenitatea Ta” și aPrincinele Alecsandru Cusa se sui la tribună și jură pre Evangelie, că va apăra constituțiunea și va guverna spre salutea și binele națiunei și a Principatelor unite”, scrie Telegraful Român.

După vot, s-a organizat o petrecere.

”Seara era cetatea iluminată întru n mod forte strălucitu, mai multe corpuri musicale cântau, parte așezate în locuri publice, parte trecănd dintro stradă întralta, și încă petrecuți de poporul cel plin de bucurie, melodii naționale.

Între casele cele mai frumosu iluminate trebui se însemnăm și Palatul consulului franțuzesc, de la a cărui lemnu de stindard străjutea un număl mare de lampe și lumini de colori naționale, franțuzești și moldovenești”, se mai precizează în articol.

”Față la votare era 64 de membrii, doi lipesc din causă de boală, ceilalți din causă de vacanță. Secretarii deschiseră urna de votu, fiecare votu se ceti tare, și la sfârșitu se aflară 64 de voturi, adică unanimitate completă, pentru Al. I. Cuza”. – Telegraful Român

”Dar convenția s'a călcatu, ni se poate repeta; ea prevede curatu duoi Domni, cum Romănii au alesu numai unulu?”

În zilele următoare mai multe articole dezbăteau dacă unirea s-a făcut în conformitate cu documentele asumate de către provinciile românești.

”Fără de a ne slobozi mai departe în desbaterea acestei chiestii atăt de importante, producem aci următoriul extras dintrun jurnal din Romănia: „Dar convenția s'a călcatu, ni se poate repeta; ea prevede curatu duoi Domni, cum Romănii au alesu numai unulu? Este adevăratu că articolile convenției vorbescu de duoi Domni ai Principateloru; însă este iar adevăratu că nici unu articolu nu zice anume ca fiecare Principatu să nu poată alege pe Domnulu Să luăm spiritulu ei.

Acestu spiritu este că convenția a voitu ca principele să aibă două guvernuri despărțite. Aceasta a fostu mai cu seamă lucrulu ce puterile garante au avetu în vedere, cânt a vorbitu de duoi domni. Ele au voitu să mențină principulu despărțirei guvernamentale între alte două state.

Acestu principu a căzutu oare prin alegerea ce am făcutu? Atât Romănia cât și Moldova voru avea unu guvernu separatu, adică două camere, două ministere, două puteri judecătorești.

Prea puțin pasă Puteriloru garante dacă Romănii au alesu unu singuru Domnu, în lovu de duci, daca adică au operati o unire personală. Această unire este numai în persoana Domnului, iar nu în principalu separații puteriloru; aceste puteri, remănu, precum am zisu, despărțite, unde este călcarea convenției?”, se precizează în articol.

Citește și: 

Nunta în Sibiu, acum 400 de ani. Sașii au făcut o lege a decenței: se mânca doar varză cu carne, o friptură, alte două feluri de mâncare gătită, orez și pâine cu cașcaval

”Realisarea unirii trebuia se fiă pentru țară cu totulă altă ceva de ce este”

În 1863 erau deja în presa românească articole care puneau la îndoială felul în care au decurs lucrurile după unire și dacă nu cumva aceasta ar fi fost ”confiscată”.

”Realisarea unirii trebuia se fiă pentru țară cu totulă altă ceva de ce este. Unirea cumă ni s’a dată de guvernă nu este Unirea ce a doritu-o națiunea. Este concentrarea ucidetoriă, în locul unei centralisări politice raționale, a cării primă tendință se fiă descentralisarea administrativă, răspăndirea vieței în totă părțile corpului. In acestă concentrare, in lipsa reformelor, trebuinciose stă totă reală. Principiul Unirii n’are nimică a face, nu este intru nimică culpabile de rătăcirile, ca se nu chemă de reua voință, a aceloră ce aveau datoria a face  ceva se binecuvinteze Unirea. Asupra cui însă cade respunderea acestei stări de lucruri ? Cine este causa suferințielor țerei, a acestui presiune arătă de durerosă și pate a unui viitor să forțe de temută? Asupra puterii esecutive, asupra sistemei, care a preleijută la direcțiunea afacerilor. Unirea, convențiunea, regimele constituționale sunt împinse în flecare ții de dînsa pe marginea abisului”, scria ziarul Romănulŭ în octombrie 1863.

Citește și: 

Boierii olteni, la cumpărături în Sibiu. Shopping, acum 300 de ani: trimiteai scrisoare și îți venea pachetul acasă. Mai târziu au apărut și reclamele tipărite

Unirea Principatelor

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.

Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi