Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Marcel Ciolacu s-a pozat cu mai mulți primari liberali din județul Sibiu. Ivan: E premierul tuturor românilor

Ștefan Dobre
17
ciolacu-ivan-18da

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți cu reprezentanții autorităților locale din zonele rurale, cu ocazia Adunării Generale a Asociației Comunelor din România. Practic a fost o întrunire la care au participat primari din toată țara, ocazie cu care mulți edili au dorit să-și facă fotografii alături de premier.

Publicitate
Publicitate

Printre cei care au apărut în fotografii împreună cu liderul PSD se numără și o serie de primari liberali din județul Sibiu, cum este Valentin Ivan de la Sadu, Andreea Voicu de la Racovița sau Niculae Dancu din Păuca, unul dintre cei mai longevivi primari din țară.

”Întâlnirea a fost una utilă, au fost mai multe discuții cu toți primarii. În principiu s-a discutat despre noile posibilități de finanțare, despre deblocarea unor proiecte mai vechi și aici aș puncta proiectele prin Compania Națională de Investiții, care au avut o perioadă de stagnare în ultima vreme. Pe de altă parte nu putem spune că au fost proiecte concrete discutate, în special pentru Sadu mă refer aici, pentru că am fost acolo ca să reprezentăm interesele tuturor primarilor din România. Repet, discuțiile au fost la modul general”, a explicat pentru Turnul Sfatului Valentin Ivan.

”Cât privește fotografia cu domnul Ciolacu, în primul și în primul rând dumnealui este premierul României și reprezintă interesele tuturor românilor de aceea am și făcut cu toții poze”, a mai precizat primarul din Sadu.

andreea voicu

Ideea unei întâlniri relaxate, cu poze drept amintiri, a fost subliniată și de Andreea Voicu.

Publicitate

”Din punctul meu de vedere evenimentul a fost unul util, au fost și multe discursuri, cum se fac ele de obicei. Nu pot să spun că s-a ajuns la final la niște concluzii clare. Am discutat despre unele proiecte naționale care au fost oarecum întârziate și s-a mai vorbit despre posibilitatea comasării alegerilor în luna mai, însă o decizie concretă nu a fost luată, după cum bine știți. În ceea ce privește proiectele prin CNI pot să spun ale noastre, în Racovița, sunt deja destul de avansate, de aceea nu ne afectează în mod special. În concluzie a fost un eveniment util, iar la final am făcut acele fotografii”, a spus primărița comunei Racovița.

La finalul evenimentului premierul Ciolacu a subliniat că una dintre prioritățile guvernării este descentralizarea deciziilor legate de proiectele cu finanțare externă și, în acest sens, organizarea unui sistem digital unic la nivel național în care  primarii să-și poată încărca proiectele.

”Primăriile trebuie să-și poată continua șantierele de investiții și să poată accesa noi finanțări. Iar eu voi forța la maximum administrația centrală să descentralizăm deciziile legate de asemenea finanțări cât putem de mult. Totul cu semnătură digitală, evaluarea să fie transparentă și decizia luată cât mai rapid”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.

Referitor la absorbția fondurilor europene, premierul a punctat că, în exercițiul financiar 2014-2020, România a depășit 95% din banii alocați, adică aproape 23 de miliarde de euro.

La evenimentul organizat marți, din partea Guvernului, au mai participat viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian Veștea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet și ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero. 

Sursa foto: Guvernul României/Facebook Marcel Ciolacu

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

17 răspunsuri

  1. Avatar Andrei
    Andrei

    Pai PNL=PSD…

    27
    6
    1. Avatar Kokos
      Kokos

      Sau pnl+psd=fsn2.0!

      18
      1
  2. Avatar Muresan
    Muresan

    Mare maestru, domn Ciolacu!

    15
    0
  3. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    Ar fi buna o poza de grup cu cei trei titani care conduc tara:Iohannis(minus 2 case ),Ciuca(minus doctorat) Ciolacu( un mare minus).Serios acum,va mai mirati ca nu ne baga nimeni in seama si incet-incet devenim vasalii Ucrainei(tara care istoric,milenar chiar, ne-a fost prietena si ne este si-n ziua de azi)?Tocmai am auzit una buna,buna de tot: ”Cartea,mintea si umbrela iti sunt de ajutor doar daca le deschizi!”

    26
    6
  4. Avatar Jon Doe
    Jon Doe

    Partidele astea 2 nu sunt din forța ciumei?

    13
    2
  5. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    13
    1. Avatar Cornel Sibianul
      Cornel Sibianul

      Iar cel pe care autorul articolului îl mentioneaza „viceprim-ministrul Marian Neacșu” este de facto infractorul Marian Neacșu condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare în 2017 pentru conflict de interese( și-a angajat, la fel ca și infractorul Ioan Cindrea, o rudă de gradul 1 la propriul birou parlamentar din Slobozia, Ialomița).

      8
      0
    2. Avatar Sibian
      Sibian

      Ce le stii mata pe toate! Infractorii sunt la puscarie nu printre noi!

      0
      0
  6. Avatar Alzara
    Alzara

    Display de cămăși XXL

    25
    0
    1. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Le place sa mance mult si sa stea mai mult pe cur. Sunt un exemplu pentru tineri , specimene mandre ale rasei romanesti…

      11
      1
    2. Avatar Muresan
      Muresan

      Tinerii au alte exemple, spre exemplu pe Dorian Popa , zis si Johnu… Care poarta doar chiloti de firma si ni-i arata la TV… Asa modele, mai rar…

      0
      0
  7. Avatar Aci Duțu
    Aci Duțu

    ciorapu se milogește la liderii pnl. pesede ni nu vede că-i pe ducă

    7
    4
  8. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    E premierul guvernului Romaniei, nu al „tuturor romanilor”, ca nu suntem iobagi. Si nici bugetari.

    12
    2
  9. Avatar Dan
    Dan

    cu greu se vede ciordacu dupa burtile din teritoriu

    14
    2
  10. Avatar Scufitza Galbină
    Scufitza Galbină

    Aici e articolul despre fose septice¿

    14
    1
  11. Avatar Rezistent tacut sediu PSD
    Rezistent tacut sediu PSD

    Sunt convins ca s-ar fi pozat si corifeii miscarii de protest silentios, stim noi care…

    7
    1
  12. Avatar Dan costei
    Dan costei

    In Romanica majoritatea primarilor (mai ales cei cu mai mult de 2 mandate ) sunt supraponderali. Vestea rea e ca nu putem scapa de ei si de metehnele lor – sunt ca ciuma. Vestea buna e ca nu „vor prinde” multe pensii la cum arata.

    6
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate