Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
14°C

Șeful Poliției despre parcările din oraș apropiate de trecerile de pietoni: Decizia nu este la noi

Șeful Poliției despre parcările din oraș apropiate de trecerile de pietoni: Decizia nu este la noi

În municipiul Sibiu există numeroase exemple unde locurile de parcare trasate pe carosabil sunt apropiate de trecerile de pietoni. Vizibilitatea în astfel de cazuri scade semnificativ, șoferii ajungând să vadă pietonii prea târziu sau atunci când sunt în fața lor.

Legislația Rutieră precizează că mașinile nu pot opri, staționa sau parca la mai puțin de 25 de metri de o trecere de pietoni. Cu toate acestea în Sibiu avem numeroase locuri de parcare special amenajate la mai puțin de 25 de metri de trecerile de pietoni. Exemple în acest sens pot fi observate mai ales în zona Orașului de Jos, dar și în zonele de blocuri din cartiere sau pe străzile cu parcări trasate parțial pe trotuar.

Întrebat despre aceste situații chestorul de poliție Tiberiu Ivancea, șeful Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, a declarat că deciziile sunt luate în cadrul Comisiei de sistematizare a circulației, din care fac parte reprezentanți a mai multor instituții și în care vocea Poliției este unică.

”Noi avem un reprezentant în acea comisie de sistematizare a circulației. Acel reprezentant are un punct de vedere, iar comisia, ca ansamblu, poate să țină sau nu cont de acel punct de vedere. Decizia nu este la noi”, a precizat Tiberiu Ivancea.

Cât privește parcările prin oraș, ele sunt asumate de administratorul drumului și Consiliul Local. Ivancea a mai precizat că au fost cazuri punctuale unde au fost sesizați și au intervenit sau chiar au aplicat amenzi.

Un exemplu în care Poliția Rutieră a intervenit recent în privința parcărilor trasate de municipalitate, deși nu ține neapărat de vecinătatea față de trecerile de pietoni, este cel de pe Calea Dumbrăvii. În zona Comandamentului NATO primăria a decis ștergerea locurilor de parcare, câteva zile mai târziu polițiștii rutieri amendând firma care a realizat marcajele rutiere și impunând remedierea situației.

Mai multe pe această temă puteți citi aici:

Poliția Rutieră Sibiu a amendat firmele angajate să refacă marcajul din zona Comandamentului NATO și obligă Primăria Sibiu să-l șteargă

Citește și:

„Așa a aprobat comisia”: justificarea pentru o țeavă care blochează un loc de parcare, amplasată să semnalizeze o trecere de pietoni dintre un bloc și o poartă

Primăria anunță o investiție pentru siguranța pietonilor: a amplasat un semafor cu butoane

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 3290

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

13 comentarii

Eu

Acum 1 an

Nimeni nu e vinovat. Roti sunt victime și altcineva trebuie sa rezolve problema. Orice instituție se poate autosesiza in orice problema pentru a elimina riscuri și multe altele! "Stau degeaba pe banii noștrii și nu au răspundere!" . Foarte frumos
Raspunde

Pop

Acum 1 an

Probabil ca nu vede nici cum se parcheaza in fata Politiei ! Zona aceea hasurata din fata biroului lui este plina de autotrisme parcate . La fel si pista de biciclete - este tot timpul ocupata de masini in fata AFT . Daca acolo se parcheaza asa ...
Raspunde

Liviu

Acum 1 an

Dar despre trecerile de pietoni de la coltul străzii, sau cele de la 2-3 metri de sensul giratoriu ce ziceți ?
Raspunde

Xxx

Acum 1 an

Da n tot orasul asta nu i o minte luminata cu putere de decizie care sa impuna montarea semafoarelor cu buton la toate trecerile?????? Ce i asa greu???? Da chiar numai discutii si pasarea responsabilitatilor de la unii la altii fara nici o realizare???? De ce nu vine ala din comisie sa propuna asta ???? Nu i intereseaza!!! P.s. cu ocazia discutiei pe tema asta vreau sa i multumesc sincer pietonului care acum citeva seri cind ploua cu galeata pe str Banatului mai jos putin de liceu la trecerea de pietoni ( care era libera strict cit era ea...fiind masini parcate imediat inainte si dupa) nu s a aruncat pe trecere fara sa se asigure ...l am vazut cum desi ploua statea sa se asigure ! L am vazut in ultima clipa...asadar felicitari si multumiri ca nu s a aruncat pe trecere...ma gindeam apoi ca nu cred ca l as fi putut evita in conditiile date. Deci un fff bun exemplu pt pietoni! Asa ca aceste semafoare cu buton ar fi cu atit mai utile...i ar forta si pe cei cu ...capul in telefon...cu gluga...cu umbrela...sau total neatenti sa auba citeva secunde de...gindire! Sincer...sint f rari pietonii ca d nul sus pomenit.
Raspunde

Scufitza Galbină

Acum 1 an

Au rezolvat doar linga na-țio ca acolo trebuia ,dar in restul orasului NU !!! Sunt multe locuri unde trebuie interzisa parcarea linga trecerile de pietoni ,dar babbu tza si comisia se fac ca nu vad !!
Raspunde

Andrei

Acum 1 an

Tipic romanesc, exista o lege, dar institutiile statului nu o respecta.
Raspunde

Un șofer

Acum 1 an

Doar scuze ieftine din partea tov. Ivancea. Reprezentantul miliției din cadrul comisiei de circulație girează prin prezența, încălcarea flagrantă a cordului rutier. Daca mâine un sibian este călcat pe trecere din cauza că nu a fost văzut din pricina mașinilor parcate ILEGAL , la mai puțin de 25m de trecere o să folosească aceleași scuze. Dar victimele rămân victime. Pai daca vocea polițistului din comisie nu există, retageti-va omul din comisie! Dacă fodor și comisia ei vor sa trateze parcări și pe treceri, nu e nici o problema nu?? Sa facem atunci parcări și în intersecții și pe trotuare și pe spații verzi etc.
Raspunde

Echili Bratu

Acum 1 an

Adica o comisie de la Primarie poate hotari ceva care nu respecta legea si Politia nu poate face nimic...?
Raspunde

Gogu Teleghidatu

Acum 1 an

Da. Exact
Raspunde

Gigi

Acum 1 an

Daca nici astfel de situatii simple din trafic nu se gasesc solutii, unde sa ne setam asteptarile fața de Politia Sibiu? Poate or fi buni la fotbal...
Raspunde

Me

Acum 1 an

Dar despre trecerile de pietoni amplasate la 2 m de statiile de autobuz? Exemplu Calea Gusteritei in fata bisericii, Vis-a -vis de Hermann hotel.
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

Ar fi de dorit sa dispara TOATE masinile de politie parcate in zona blocurilor 1-5 de pe Noica, cele de servici si cele ale angajatilor politiei!!! Sa le parcheze in curtea politiei !!!
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 1 an

Domnul Ivancea dezimformeaza. Comisia de Circulatie poate sa ia ce decizie vrea dar executantul marcajelor rutiere este obligat prin avizul anual sa respecte legea. Acesta poate prin clauzele Acordului Cadru semnat cu Primaria Municipiului Sibiu sa sesizeze in scris ca hotararea acestei comisii incalca Codul Rutier si prin urmare nu poate executa lucrarile fiind pasibil de a fi amendat de Politia Rutiera. Deci in concluzie indiferent de ce hotaraste aceasta comisie legea poate fi respectata daca Politia Rutiera isi face datoria si amendeaza firma care executa marcajele si nu respecta cei 25 de metri.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus