Cei mai buni sportivi și antrenori sibieni vor fi premiați de Consiliul Județean în perioada martie-aprilie. Administrația județeană încă nu a decis ziua exactă când va organiza evenimentul, dar propune adoptarea unui regulament în acest sens, în care menționează că suma totală alocată va fi de 140.000 lei.
Pentru ședința din această lună, conducerea CJ Sibiu propune consilierilor județene un proiect de hotărâre privind aprobarea organizării evenimentului de premiere a sportivilor şi antrenorilor din județul Sibiu pe anul 2023.
Documentul prevede aprobarea unui regulament de acordare a premiilor sportivilor și antrenorilor care au obţinut rezultate deosebite la nivel naţional şi internaţional în anul 2023.
Potrivit regulamentului propus, „premiile vor fi acordate în perioada aprilie - mai 2024”, iar rezultatele obținute la nivelul întregului județ vor fi centralizate de către o comisie numită prin dispoziția președintei CJ Sibiu și formată din trei reprezentanți din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Consiliului Județean Sibiu și Catedrei de educație fizică și sport a Facultății de Științe din cadrul Universității ”Lucian Blaga” Sibiu.
Administrația județeană a stabilit opt categorii pentru care vor fi decernate premii: cel mai bun sportiv al județului Sibiu, cel mai bun antrenor, tinere speranțe, merit pentru întreaga activitate, ambasador al sportului în județul Sibiu, jocuri sportive seniori, jocuri sportive juniori, premiu special pentru asociațiile pe ramură de sport cu cea mai semnificativă activitate.
În cazul „celui mai bun sportiv” și „celui mai bun antrenor”, vor fi acordate câte trei premii și șapte mențiuni, atât pentru sport olimpic, cât și neolimpic.
CJ Sibiu planifică să cheltuie 100.000 de lei pentru premierea sportivilor și 40.000 de lei pentru organizarea evenimentului. Conform proiectului de regulament, cuantumul brut al premiilor este împărțit după cum urmează:
a. Cel mai bun sportiv
Sport olimpic
- locul I - 3.000 lei
- locul II - 2.500 lei
- locul III - 1.500 lei
- 7 mențiuni - câte 1.000 lei pentru fiecare mențiune
Sport neolimpic
- locul I - 3.000 lei
- locul II - 2.500 lei
- locul III - 1.500 lei
- 7 mențiuni - câte 1.000 lei pentru fiecare mențiune
b. Cel mai bun antrenor
Sport olimpic
- locul I - 3.000 lei
- locul II - 2.500 lei
- locul III - 1.500 lei
- 7 mențiuni - câte 1.000 lei pentru fiecare mențiune
Sport neolimpic
- locul I - 3.000 lei
- locul II - 2.500 lei
- locul III - 1.500 lei
- 7 mențiuni - câte 1.000 lei pentru fiecare mențiune
c. Tinere speranțe
Sport olimpic
- 10.000 lei, dar nu mai mult de 1.000 lei/premiant
d. Merit pentru întreaga activitate
- 7.500 lei
e. Ambasador al sportului
- 7.500 lei
f. Jocuri sportive seniori
- 6.000 lei
g. Jocuri sportive juniori
- 6.000 lei
h. Premiu special ptr. asociațiile pe ramură de sport cu cea mai semnificativă activitate
- 6.000 lei.
Anul trecut, gala de premiere a celor mai buni sportivi din județ a avut loc pe 23 martie 2023 în Sala Transilvania. Tot 100.000 de lei a fost suma împărțită sportivilor pe mai multe categorii, inclusiv pentru administrațiile locale implicate în dezvoltarea infrastructurii sportive din județ, ambasadori ai sportului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1510
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
JFK