Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Au sunat alarmele în Sibiu și Cisnădie, nu și în Cartierul Arhitecților. Șeful Poliției Locale: „Acolo nu există un dispozitiv de alarmare”

Au sunat alarmele în Sibiu și Cisnădie, nu și în Cartierul Arhitecților. Șeful Poliției Locale: „Acolo nu există un dispozitiv de alarmare”

Actualizare: În Municipiul Sibiu sunt amplasate 36 de sirene de alarmare, poziționate astfel încât să acopere suprafața întregului oraș. 

Cele mai apropiate sirene de limita Sibiului spre Cisnădie sunt cea de pe Calea Cisnădiei și cea de pe str. Oștirii, din cartierul Hipodrom III, potrivit răspunsului dat de reprezentanții Primăriei Sibiu. 

Știre inițială: Astăzi, 28 februarie, a avut loc un exercițiu de alarmare publică intitulat „Miercurea alarmelor”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență județene. Astfel, în intervalul 10.00 și 11.00 s-au auzit alarmele, mai puțin în Cartierul Arhitecților. Motivul? Nu există dispozitive de alarmare.

Mai multi locuitori ai Cartierului Arhitecților au semnalat faptul că, în timpul exercițiului de verificare a sistemelor de alarmare, în această parte care ține de Primăria orașului Cisnădie, sirenele nu s-au auzit deloc. 

Instituțiile care se ocupă de administrarea sistemelor acustice de alarmare publică sunt autoritățile publice locale, respectiv primăriile, potrivit reprezentanților ISU Sibiu. În acest context, șeful Serviciului de Poliție Locală din Cisnădie a precizat pentru Turnul Sfatului că un astfel de dispozitiv de alarmare nu există în Cartierul Arhitecților.  

Citește și: Astăzi sună alarmele în tot Sibiul. ISU: Familiarizați-vă cu ele, dar nu vă speriați

„Este un proiect în derulare. Noi avem centralizate la nivelul orașului (n.r. Cisnădie). În Cartierul Arhitecților, din păcate, nu există un astfel de sistem. Studiem unde putem să cuplăm dispozitivele. Cele din Cisnădie sunt cuplate cu fibră optică și sunt acționate dintr-un dispecerat în funcție de exercițiu sau, Doamne Ferește, de alarma care sună în urma unui pericol”, spune Mircea Lunca, șef serviciu Poliția Locală Cisnădie.

Acesta spune că un astfel de dispozitiv urmează a fi pus, dar nu se știe exact când.

„Vom studia împreună cu operatorul care le instalează dacă putem găsi o posibilitate sau o variantă pentru a rezolva și zona din Cartierul Arhitecților”, a mai spus acesta.

Am întrebat și la Primăria Sibiu unde se află dispozitivul de alarmare cel mai aproape de acest cartier dar până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Cisnadian

Acum 1 an

Adica sa inteleg ca Primaria si Politia Locala nu au miscat pana acum vreun deget ca sa fie sirene de alarmare si in Cartierul Arhitectilor?

Raspunde

Frikirikimiki

Acum 1 an

"...un astfel de dispozitiv urmează a fi pus, dar nu se știe exact când." Muhahaha, buna treaba. Pas cu pas baieti, cum zicea cineva. Nu va grabiti ca nu are rost, graba strica treaba. Timpul trece, leafa merge. Romania, trezeste-te!!!

Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Bravo ba, inca ceva ce nu e in Arhitectilor.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus