Sâmbătă,
13.04.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Putem dormi liniștiți?

Putem dormi liniștiți?

Da, România nu a fost niciodată mai la adăpost decât acum, ne asigură conducătorii noștri, făcând referire la umbrela NATO și parteneriatul cu Statele Unite. Se pare că la suprafață așa este dar, în lumina evoluției politico-militare la nivel planetar din ultima vreme, notabil 10-15 ani, atmosfera pare prea încărcată, prea încordată,, prea tensionată și nu se întrevăd șanse de destindere. De fapt trăim vremuri izbitor asemănătoare preliminariilor celui de al doilea război mondial.

Cum se știe, atunci Germania s-a simțit umilită și a reacționat inițiind un febril proces de înarmare - sub privirea impasibilă a învingătorilor - până la punctul de la care pretențiile au depășit cotele revanșarde, pretextând o nouă ordine la scară continentală. Victorioasă în sprijinul Europei și a zonei pacifice, SUA și-a asumat (arogat?) postbelic și post război rece  calitatea de prim-gestionar al reașezărilor, extrapolând argumentația pe democrație și economie. Concomitent China, apărută meteoric dindărătul istoriei, sprijinindu-se pe imensele resurse umane și materiale precum și Rusia, lovită în amorul propriu al învingătorului rămas fără pradă, și-au încordat mușchii până la cota la care socot că pot susține o confruntare cu occidentul pe miza dominației mondiale.

A se observa însă cu atenție diferența calitativă de situație. Nemții și japonezii cum și americanii până în ultima clipă au tras cu praștia, pe când acum, chinezii și rușii, secondați îndeaproape de nord-coreeni și mâine-poimâine de iranieni, pot trage simetric, cu arsenalul nuclear.

Potențialul pericol al confruntării nu pare să-i tempereze. Din păcate, arbitrajul psihologic al disputei nu se bazează pe rațiune, pe bunul simț când, realitatea momentului ar trebui să-i adune la masa pașnică a discuției și unde ar trebui să se tranșeze neînțelegerile ținând seamă nu numai de interesele proprii ci, în egală măsură dacă nu chiar mai mult, de interesele, drepturile și libertățile tuturor popoarelor. Dimpotrivă, cum se vede că stau lucrurile, impulsul psihologic al confruntării este alimentat de puternicul instinct de dominare (inclusiv agresivă) al forței oarbe. Americanii și occidentalii au ținut (țin) cu dinții de avantajele destrămatului sistem colonial pe principiile ultimative ale capitalismului iar adversarii, pe contrasens, tind, în plin secol XXI, să domine teritorii și popoare cu prețul libertății, independenței și demnității acestora.

Unde se va ajunge? Își vor lua americanii mâna protectoare de pe Taivan și alte arii sud-est asiatice, spre a deschide câmp liber de manevră chinezilor în Pacific, astfel cum preconizau odinioară japonezii?  Asta ar însemna pur și simplu retragerea în carapace, renunțarea la statutul pe care și l-au consolidat cu mult sârg în deceniile postbelice. Își vor restrânge europenii pătura protectoare la limita catolicismului, lăsând răsăritul pe seama Rusiei ortodoxe? Ar fi un fel de reeditare a pactului Ribbentrop-Molotov sau Churchill-Stalin, de la începutul, respectiv sfârșitul celui de al doilea război mondial.

 Cam acestea par a fi scopurile și pretențiile puse pe masă de China și Rusia. Cu dominația Pacificului, cu influența dincolo de Cercul Polar, cu împânzirea mărilor și oceanelor cu o puternică flotă, în fine cu penetrarea economică și informațională a vaste teritorii asiatice, africane, sud-americane și nu numai, ele și-ar atinge scopul la care socot că au îndreptățire, ținând seamă de ponderea teritorială și câtimea din populația globală.

Pe acest fundal s-a cristalizat sintetic, teribilul conflict al zilelor noastre între totalitarism și democrație, dominat de armele de distrugere în masă. Vor fi învingători și învinși? Nu cred că se poate avansa vre-o părere. Se pot face unele aprecieri.

În general, stările de conflict social armat mobilizează la maximum energiile. Implicarea, ordonarea și coordonarea pârghiilor angajate în conflicte joacă un rol de căpetenie. Sub acest aspect, sistemele democratice - cele mai potrivite pe timp de pace - întâmpină, mai cu seamă în timpurile noastre, anumite probleme de voință în acțiune ca și de mobilizare a energiilor pe timp de război, derivate din raporturile specifice între drepturile și obligațiile societății și a indivizilor care o compun, contrar sistemelor totalitare unde astfel de probleme nu se pun. Spre exemplu azi, în democrațiile occidentale se întimpină probleme în pregătirea și mobilizarea în armată. În structurile colective - NATO și UE - se întâmpină dificultăți în luarea deciziilor pe criteriul unanimității. Se pare că, mai nou, în SUA la nivel social bate o boare defetist-izolaționistă, pe care marșează Trump. Lipsa de promptitudine și fermitate reactivă la pregătirea și invadarea Ucrainei începând cu 2014 a condus la situația de azi. La rândul lor, Liga, și apoi Organizația Națiunilor Unite, instituții eminamente democratice menite să prevină și să stăvilească agresiunea, au eșuat  lamentabil.

La toate acestea se asociază și șantajul tupeist. Adică, se instrumentează stări potențial agresive care cazuistic se transformă în acțiuni agresive, la adăpostul ideii că adversarul cedează spre a nu se pune paie pe focul nuclear. În acest fel lumea  a devenit un butoi de pulbere, împânzită de focare locale gata să dea pe de lături. La ordinea zilei Ucraina, Israel, Yemen (Iran).

Cum să dormi liniștit într-o astfel de atmosferă? De exemplu, tensiunea ruso-occidentală a devenit paroxistică, iar noi suntem pe linia ei de contact. Și nu se văd semne de pace. Dimpotrivă.

Cred că chestiunea ucraineană devenită nodul gordian al problemei, (a fost) este tratată greșit de ambele părți. Istoric și geografic Ucraina are o poziție specială în raport cu Rusia, situație de care s-a ținut cont în aranjamentele din 1991 și 1994. Rusia a greșit încălcând înțelegerile, inițiind agresiuni nejustificate împotriva Ucrainei. La rândul său  occidentul greșește răspunzând prin promisiunea de a o  integra în NATO. Sensibilitatea Rusiei la apropierea NATO de granițele sale este explicabilă. Chiar dacă nu este vorba de o identitate de situație, când, în 1962 fosta URSS a declanșat criza rachetelor din Cuba, SUA a reacționat prompt și dur considerându-se proxim amenințată. Ținând cont de interesele de securitate ale Rusiei care se consideră  amenințată de occident, ca și de dreptul inalienabil la libertate, identitate, integritate și independență al Ucrainei, aceasta ar  trebui privită, tratată și acceptată ca un tampon neutru între tabere, imparțială dar puternică, capabilă să răspundă propriu oricărui fel de agresiune, iar urmările de până acum ale conflictului să fie transferate pe seama competenței și răspunderii Organizației Națiunilor Unite. Dacă nu se agreează o soluție respectând regulile securității și ale păcii însemnează că rămânem ancorați pe termen nedefinit în formula războiului, iar teribila tensiune și încordare care ne răpește somnul, liniștea și odihna își are rădăcinile și explicația în obsesii țintite dincolo de fruntariile Ucrainei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 lună

Specific diversionistilor care vad paiul din ochii altora si nu-si vad barna din ochii lor...Pactul gruparilor infractionale PSD-PNL e mult mai distructiv pentru romani si omenire decat a fost pactul Ribbentrop-Molotov.
Raspunde

Adina

Acum 1 lună

Scapa cine poate....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus