Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Bilantul morților în atentatul de la Moscova a ajuns la 93. Kremlinul anunță arestarea a 11 persoane

Raluca Budușan
0
atac-rusia-xzem

Kremlinul a anunţat sâmbătă arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor „patru” atacatori, după atacul armat de vineri de la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în timp ce anchetatorii au anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 93 de morţi, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres

Publicitate
Publicitate

„Directorul FSB (serviciul rus de securitate – n.r.), (Alexander) Bortnikov, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin despre arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor patru terorişti implicaţi direct în atac”, a precizat preşedinţia pentru agenţiile de presă ruse.

Anterior, parlamentarul Alexander Kinştein a anunţat pe Telegram că două persoane suspectate că au comis vineri atacul mortal de la periferia Moscovei au fost reţinute în regiunea rusă Briansk după o urmărire cu maşina. Alţi suspecţi au fugit pe jos într-o pădure din apropiere, a adăugat el.

Publicitate

Bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în camuflaj au deschis focul vineri cu arme automate asupra participanţilor la un concert la periferia Moscovei. Atacul a fost revendicat de militanţii grupării jihadiste Statul Islamic.

Conform celui mai recent bilanţ oferit de Comitetul de Anchetă din Rusia, 93 de persoane au murit în urma atacului. Anchetatorii au precizat că acestea sunt date preliminare şi au atras atenţia că este de aşteptat ca numărul victimelor să crească.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

0 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate