Sâmbătă,
13.04.2024
Cer Senin
Acum
13°C

General-maior Cristian-Daniel Dan, comandantul Comandamentul NATO de la Sibiu: Nu e diferenţă între militarul român şi american, sunt la fel de profesionişti

General-maior Cristian-Daniel Dan, comandantul Comandamentul NATO de la Sibiu: Nu e diferenţă între militarul român şi american, sunt la fel de profesionişti

Comandantul Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est (MNC-SE), general-maior Cristian-Daniel Dan, conduce una dintre cele mai importante structuri NATO, cea care a pus Sibiul pe harta Europei, din punct de vedere militar. Prin înfiinţarea MNC-SE, Alianţa are "o abordare unitară pe tot flancul" de la nord la sud, în cazul unei ameninţări, a declarat Cristian-Daniel Dan, într-un interviu acordat AGERPRES.

În opinia acestuia, principalele ameninţări cu care se confruntă atât România, cât şi NATO sunt războiul declanşat de Rusia în Ucraina şi atacurile teroriste. Despre războiul din Ucraina, general-maior Cristian-Daniel Dan spune că nu se poate estima nici când, nici cum se va termina.

Cu o bogată experienţă, inclusiv în teatrele de operaţii, comandantul MNC-SE afirmă că militarii români sunt la fel de profesionişti ca şi cei americani, fiind foarte apreciaţi de către comandanţii NATO. Cristian-Daniel Dan a subliniat, totodată, sacrificiul militarilor români, dar şi al familiilor acestora.

AGERPRES: Cât de important este Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu pentru NATO?

Cristian-Daniel Dan: Pe scurt, foarte important, dar daţi-mi voie să detaliez puţin. Cred că sunteţi familiarizată, în principiu, cu harta NATO şi cum au fost poziţionate celelalte nouă comandamente existente până la apariţia MNC-SE. Geografic vorbind, uitându-ne la celelalte nouă, chiar dacă România, în urma Summitului din Ţara Galilor din 2014, a decis să înfiinţeze un comandament de divizie pe teritoriul său, ceva lipsea din lanţul de comandă. Având întotdeauna în minte o potenţială ameninţare, pentru a-i face faţă acesteia, era nevoie de un comandament de nivel de corp de armată şi acesta este raţionamentul pentru care suntem noi astăzi aici şi acum. Dacă privim de la nord, la sud, luând în calcul o potenţială ameninţare, aş putea spune că avem acum o abordare unitară pe tot flancul de unde poate să vină ameninţarea. Şi acesta este raţionamentul major pentru care s-a luat decizia înfiinţării Corpului Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu.

AGERPRES: Dacă tot aţi vorbit de potenţialele ameninţări, care consideraţi că sunt în prezent principalele provocări pentru România şi pentru NATO?

Cristian-Daniel Dan: Referindu-ne la ameninţare, cred că războiul declanşat de către Rusia în Ucraina vorbeşte de la sine. Nu trebuie, pe de altă parte, într-un răspuns foarte simplu, să omitem nici ameninţarea teroristă, pentru că valurile de imigranţi ilegali care ajung în Europa pot genera ameninţări la adresa securităţii Alianţei. Cred că, totuşi, cea mai mare ameninţare rămâne ameninţarea Rusiei.

AGERPRES: Cum credeţi că se va termina războiul din Ucraina?

Cristian-Daniel Dan: E greu de spus cum se va termina acesta, fără a specula, şi nici când. Cred că inclusiv secretarul general al Alianţei şi autorităţile române au declarat la unison (pentru că vorbim de o Alianţă în care deciziile se iau în consens) - sunt determinate să continue acordarea sprijinului Ucrainei. De ce? Pentru că războiul la care suntem martori este un război împotriva valorilor fundamentale, integrităţii naţionale, a ceea ce ne caracterizează pe noi ca membri ai Alianţei şi ai Uniunii Europene. Şi atunci aceasta aş aprecia-o ca fiind cea mai mare ameninţare. Ce va însemna Rusia peste 2 ani, peste 3 ani, peste 5 ani? Îmi este greu să vă spun acum. Anul acesta sărbătorim 75 de ani de istorie a Alianţei. S-a început cu 12 membri, suntem acum 32 de ţări aliate. E cea mai sigură şi longevivă alianţă politico-militară din lume. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim pregătiţi pentru ceea ce se va putea întâmpla mâine. Asta, pe de o parte, pe de altă parte, rămâne şi ameninţarea teroristă. Haideţi să ne uităm puţin la Europa ultimilor 5 - 7 ani, la atacurile teroriste care au avut loc în Franţa, în capitale sau oraşe ale Europei, care într-adevăr generează îngrijorare în primul rând pentru populaţia civilă. Dar rolul unei armate este acela de a asigura securitatea şi siguranţa alături de celelalte elemente din sistemul naţional de apărare a locuitorilor pe care îi serveşte. Că până la urmă aceasta este ceea ce ne defineşte, ceea ce facem în fiecare zi.

AGERPRES: Ce a însemnat intrarea în NATO pentru România?

Cristian-Daniel Dan: O să vă răspund şi cu o notă personală. Adică sunt aici astăzi pentru că m-am dezvoltat şi pot să spun chiar că am crescut, din punct de vedere al carierei, odată cu Alianţa. Eram tânăr căpitan când am participat la primul exerciţiu din cadrul Parteneriatului pentru Pace, care a fost un pas important în aderarea noastră, exerciţiu care s-a derulat în 1995 chiar aici la Sibiu - ''Cooperative Determination 95'' şi la un al doilea exerciţiu organizat pe teritoriul României, dacă nu mă înşel în 1999, la Bucureşti, acest lucru definindu-mi cariera şi ceea ce reprezint eu, ca militar. A fost o experienţă extraordinară. A trebuit să mă obişnuiesc, încă de tânăr locotenent, cu regulile specifice NATO, intrarea în Alianţă presupunând adaptarea la ceea ce înseamnă procedurile de stat major şi definiţia ta ca militar în cadrul Alianţei, ceea ce a necesitat un proces de transformare. Dar aceştia au fost doar primii paşi, pentru că, mergând puţin mai departe, în 2004, în prima misiune din Irak în anul în care am intrat în Alianţă, ştiu ce a însemnat pregătirea pentru misiune şi executarea unei misiuni în afara ţării. De obicei, când privim la o activitate în sine, vedem doar cum se vede aceasta din exterior, dar puţină lume ştie câtă muncă se află în spate.

AGERPRES: În aceşti 20 de ani de stat membru NATO, au fost şi multe sacrificii?

Cristian-Daniel Dan: Pe perioada pregătirii sunt acelea pe care ţi le asumi prin jurământul faţă de ţară, ceea ce înseamnă şi asumarea faptului că vei fi, la un moment dat, departe de familie. Dar să revin la misiune, perioada de pregătire este extrem de importantă. De ce, pentru că acolo înveţi să te bazezi pe colegul din stânga, din dreapta sau pe ordinul dat sau primit. Ştii că ordinul va fi executat şi ştii că prin aceasta nu-i vei pune militarului viaţa în pericol. Dar în acelaşi timp am grijă şi de mine şi de colegi, astfel încât să îmi duc la îndeplinire misiunea. În misiunile din Afganistan din anul 2010, cu Batalionul 812 Infanterie de la Bistriţa, ca şef de stat major şi în cea din 2012 cu Batalionul 32 Infanterie de la Timişoara ca şi comandant, noi, militarii români, am luptat cot la cot alături de militarii aliaţi. În cadrul Alianţei n-am văzut nicio diferenţă între militarul român şi cel american. Sunt la fel de profesionişti, la fel de buni camarazi, la fel de dedicaţi încă din perioada de pregătire, pentru că orice misiune se execută având la bază o etapă de pregătire. (...) Şi am avut succes. Şi, repet, nu am văzut niciun fel de diferenţă. Dimpotrivă. Cred că românii au fost apreciaţi de către comandanţii NATO pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

AGERPRES: Există în continuare un decalaj de tehnologie, de dotare sau l-am recuperat prin instruire?

Cristian-Daniel Dan: Militarul e legat de un jurământ şi, după ce parcurge etapele instruirii, ştie foarte bine ce are de făcut. Dar acum, că m-aţi întrebat de tehnologie, vă propun să ne uităm un pic la programele de achiziţii pe care le derulează Armata Română în ultimii ani, care or să ne ducă unde trebuie să fim şi o să mă refer la Forţele terestre, pentru că de aici provin. Vorbim de lansatoarele HIMARS, vorbim de vehicule de luptă Pirahna 5, vorbim inclusiv de autocamioane de transport, armamentul individual de luptă, vorbim de avioane fără pilot de tip Bayraktar şi Watchkeeper, vorbim de tancuri de ultimă generaţie, vorbim de obuziere autopropulsate. Însă, uneori, într-adevăr, uitându-mă la experienţa teatrelor de operaţii, cred că, mai mult decât tehnica, a contat valoarea umană.

AGERPRES: Am înţeles şi de la alţii că militarul român a ajuns să fie atât de bun în aceşti 20 de ani, fiind foarte flexibil şi reuşind să asimileze foarte mult. Aşa este?

Cristian-Daniel Dan: Şi să demonstreze adaptabilitate. Dacă ar fi să privesc retrospectiv, unde eram în ‘93, când am absolvit Academia Forţelor Terestre, şi unde eram în 2004 sau în 2010, diferenţa este extraordinară. Dar mai e un aspect aici, cel nevăzut, şi anume câtă muncă e în spate şi cât sacrificiu individual sau familial s-a făcut şi se face pentru a ajunge aici. Lucrurile acestea de obicei nu se văd şi le păstrăm doar pentru noi, militarii.

AGERPRES: Dacă tot aţi vorbit despre sacrificii pentru respectarea standardelor NATO, România ce sacrificiu credeţi că a mai făcut în aceşti 20 de ani?

Cristian-Daniel Dan: În primul şi în primul rând, cred că ar trebui să ne plecăm fruntea în faţa celor 30 de colegi care şi-au dat viaţa în teatrele de operaţii şi să le fim recunoscători, acestora le datorăm respectul şi recunoştinţa veşnică atât lor, cât şi membrilor de familie, pentru că nu-i uşor nici pentru membrii de familie, când vorbim de eroii noştri.

În al doilea rând, nu le-aş spune neapărat înaintaşi, le-aş spune colegilor care au avut şansa să pregătească aderarea la Alianţă şi să reprezinte fundamentul a ceea ce înseamnă intrarea României în NATO. Şi asta nu se putea face fără muncă, fără dedicare, fără sacrificiu, fără spirit de echipă. Şi cred că ar trebui să le fim recunoscători pentru că şi ei şi-au dedicat atâtea ore de muncă acestui obiectiv major, ore care trec neobservate, de cele mai multe ori, în euforia succesului. Aş adăuga cei peste 50.000 de militari din Armata României care au participat la misiuni în afara teritoriului naţional şi contribuţia acestora la aderare. Mi-aduc aminte că în 2002 am dislocat prin forţe proprii primul contingent de luptă în teatrul de operaţii din Afganistan, fapt ce a însemnat un efort enorm pentru Armata României de la acea vreme, precum şi implicaţiile acestui demers la nivel diplomatic, la nivel politic. Ca să se întâmple lucrurile acestea, aş spune că n-a fost o cale uşoară, dar ştiam unde suntem şi încotro vrem să mergem.

Şi într-adevăr, cred că cel mai mare sacrificiu este cel uman pe care l-am făcut şi aici mă refer nu doar la militarii care şi-au sacrificat viaţa, ci şi la răniţii pe care îi avem în urma acţiunilor din teatrele de operaţii.

AGERPRES: Care credeţi că sunt principalele avantaje ale României în calitate de ţară membră NATO?

Cristian-Daniel Dan: În ceea ce priveşte avantajele, m-aş referi mai degrabă la ceea ce suntem astăzi şi la determinarea pe care am demonstrat-o încă de la intrarea în Alianţă şi am vorbit mai devreme de misiunile din teatrele de operaţii. Dar, evaluând constant ameninţarea, s-a decis, în urma Summitului NATO din 2014, constituirea a două structuri multinaţionale, primele de pe teritoriul naţional - Unitatea de Integrare a Forţelor NATO (NFIU) şi Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est (MND-SE). Acesta a fost un prim pas, dar în paralel, Alianţa a continuat să se adapteze la mediul de securitate şi atunci a venit următorul pas al ţării noastre, transformarea Brigăzii 2 Infanterie în Brigada Multinaţională de la Craiova (MNBde-SE) pe care, la fel, am avut onoarea să o comand, şi, nu în ultimul rând, constituirea structurii pe care o comand astăzi - Corpul Multinaţional de Sud-Est (MNC-SE).

Referindu-ne la avantaje, aş prefera să vorbesc de avantajele din domeniul militar, experienţa câştigată în teatrele de operaţii demonstrându-mi că este foarte important să te pregăteşti şi să înveţi de la colegii de Alianţă cum fac ei anumite lucruri. Un avantaj al lucrului în mediul multinaţional mă duce către pregătirea personală şi către faptul că eu, ca şi comandant, trebuie să mă asigur că echipa pe care o comand este în măsură să-şi îndeplinească misiunea. (...) În cele două luni de zile de când am preluat comanda, am realizat că am o echipă deosebită alături de mine, echipă formată din oameni deosebiţi. Am reuşit să-i cunosc pe toţi şi nu pot să nu le mulţumesc şi celor doi comandanţi dinaintea mea care au făcut eforturi extraordinare. Anul trecut, în toamnă, am fost certificaţi potrivit standardelor NATO şi am demonstrat că echipa pe care o comand este în măsură să primească misiuni, dar asta nu înseamnă că lucrurile se opresc aici. Mai este de muncă, avem o misiune complexă în faţă. Avem şi structuri subordonate, avem şi cele două battlegroup-uri (grupuri de luptă) care, prin Divizia Multinaţională de Sud-Est, sunt indirect subordonate nouă şi vorbim de grupul de luptă condus de Franţa ca naţiune-cadru pe teritoriul României şi, respectiv, cel condus de Italia ca naţiune-cadru de pe teritoriul Bulgariei, acestea definind aria noastră de operaţii ca şi comandament regional. Acestea sunt încadrate cu militari care se rotesc în cele două ţări, la fel cum şi noi ne roteam în misiunile din Afganistan şi în alte teatre de operaţii la care am participat, printr-un proces complex care, la fel, presupune pregătire înainte de a pleca, planificarea şi executarea misiunii. Mă refer aici la activităţi de instruire, în special în comun, cum le spunem noi, instrucţie colectivă, fie că sunt militari americani, fie că sunt militari din cadrul diferitelor structuri din forţele terestre, după care aceştia predau misiunea colegilor care vin să îi înlocuiască. Înseamnă continuitate, înseamnă că sarcina care a fost stabilită fiecărei subunităţi va fi dusă la bun sfârşit şi eşti pregătit să faci faţă, la nivel individual, oricărei provocări.

AGERPRES: Dacă ar fi să concluzionăm, care este rolul acestui comandament de corp multinaţional de la Sibiu, în contextul celor 20 de ani ai României în NATO?

Cristian-Daniel Dan: Cred că, sumarizând oarecum, aş spune că suntem aici ca un garant de securitate şi nu trebuie privit acest Comandament multinaţional ca o entitate separată, distinctă, izolată de tot ceea ce este în exterior. Trebuie să privim acest Comandament în întregul lanţ ierarhic de comandă şi control al NATO, cu misiunea care ne-a fost încredinţată, pe care v-am precizat-o deja. Subliniind că, înainte de toate, este vorba de oameni, şi aici aş începe cu colegii mei multinaţionali care vin unii cu familii, alţii fără familii şi se integrează în tot ceea ce înseamnă acest Comandament, de colegii români care, la fel, au optat să vină aici tocmai pentru a deveni mai buni profesional. Dar în acelaşi timp mă gândesc şi la Comandamentul Diviziei Multinaţionale, la Brigada Multinaţională, la cele două grupuri de luptă dislocate pe teritoriul României şi Bulgariei ca la un tot unitar. Nu pot vedea această structură decât în ansamblu.

În al doilea rând, aş spune că Sibiul este pe harta Europei şi a lumii începând cu anul 2007 - Capitală Culturală Europeană, cu Festivalul Internaţional de Teatru, doar referindu-ne la componenta culturală, printre multe altele. Alături de acestea, apare acum şi cea militară, prin prezenţa personalului aliat şi român din Comandament, prin diferitele activităţi de instruire cu celelalte comandamente, fie că vorbesc de structura de comandă sau structura de forţe a NATO. Dar, în acelaşi timp, îmi place să aflu, vorbind cu subordonaţii care şi-au încheiat mandatul, că se vor întoarce cu familia dacă n-au avut şansa să vină cu aceasta sau pentru cei care vin pentru câteva zile sunt atât de impresionaţi de oraşul nostru încât îşi propun să vină din nou, iar acesta eu îl văd ca un lucru bun pentru Sibiu şi, dacă doriţi, pentru România. Cred că cel mai bun marketing este cel în care vorbeşti cu prietenii tăi şi le povesteşti despre locurile frumoase pe care le-ai văzut. Şi mulţi mi-au confirmat că vor reveni. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

11 comentarii

Emil

Acum 1 săptămână

La fel spune Falkenhain in memorii, soldatii romani lupta eroic dar comandantii lor sunt slab pregatiti, ornati cu grade doar pentru festivitati, restaurante si petreceri.
Raspunde

Emil

Acum 1 săptămână

Cam acelasi lucru spunea si generalul Mosoiu despre Praporgescu.

Raspunde

Client

Acum 1 săptămână

Aloooo, puiu, o iei pe kerosen vad. Soldatul roman e mai descurcaret ca de, astea sunt conditiile. Dar hai sa mergem mai usor cu pianul pe scari.
Raspunde

Dan danut

Acum 1 săptămână

Da, nu e diferenta: unu e platit cu 2000 de euro, iar pt altul, ca e adus in ro, ro plateste de 10 ori mai mult, undeva la 20.000 de dolari. Da, de-asta zic, nu e absolut nici o diferenta ... dar in capul lui Danut asta, clar nu e nici o diferenta ! Si astia conduc armia romana, supraponderala, lenta, fara vlaga in ea !
Raspunde

Leonard

Acum 1 săptămână

Ce aberații ! Militarul român este parșiv la fel ca și cel francez , german sau alt militar european membrii ai NATO ! Să fie militarul român educat ca cel american ar fi ceva deosebit ! Ce comparații aberante face și acest" Comandant Dan " ! Am înțeles, aveți grade și sunteți într-o funcție importantă dar să compari un militar român cu unul american este strigător la cer. Un lucru inadmisibil !
Raspunde

Unu

Acum 1 săptămână

doar de salariu
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 1 săptămână

Eu cred ca,la citi generali/soldat are Armata Romana,ai nostrii-s mult peste lingatorii de Coca-Cola!
Raspunde

UNROMÂN

Acum 1 săptămână

Cu tot respectul dar toți comandanții ca și clasa politică sînt rupți de realitate, parcă au uitat prin ce lipsuri au trecut și acum vor numai comandamente, uitând ca în timp ostașul român are salariu, nu solda…asigurări medicale plătite din salariu fără să beneficieze de acești bani cînd vor fii bolnavi…. Pentru ca sînt dați afară sau sînt pensionari….una din păcălelile statului român..alegi pe cei mai sănătoși, îi forjezi cit sînt în putere, îi pui să plătească asigurări de sănătate de care oricum nu au nevoie ca genetic sînt super sănătoși, și cînd se îmbolnăvesc sau ies la pensie, poate știi nu avem fonduri, sau pentru copii tai stai asa să căutăm o fundație…în condițiile în care prin lege cică MAPN ASIGURA GRATUIT ASISTENȚA MEDICALĂ! Pe bune pe banii ostașului român! Și asta este una din miile de probleme care acești domni generali nu se luptă pentru ei, ca altfel ZBOARĂ!

Raspunde

UNROMÂN

Acum 1 săptămână

VREȚI ARMATA ROMÂNĂ ÎN SECOLUL XXI? - știți ca ostașul român nu are unde să facă un duș cînd este obligat prin meserie să fie una cu pamîntul? - știți ca ostașul român trebuie să-și ducă ținuta la nevastă sa o spele să o calce ?….doar este și ea sclava sistemului,nu!… este haina care este obligat să o poarte și tu ca stat , ce faci ? - știți ca ostașul român nu are unde să manînce daca este mobilizat?… nu trebuie decit sa sune ziua de mobilizare și ….se moară de sete…foame…frig…boli….nu de glonț!…la fel ca în al doilea război mondial cînd mai mult de jumătate din ostasii români nu au murit de glonț!!! Știți de ce a supraviețuit imperiul român sute de ani? Pentru ca romanii aduceau apă curentă și încălzire prin pardoseală… și asta acum mai mult de 2000 de ani în urma! ..știți ca aceste unități militare nu au apă și posibilitatea de a se încălzii propriu?….si ce faci în cazul unei mobilizări!,,, mori de frig și sete….la fel ca acum 80 ani! DAR ACESTE PROBLEME SÎNT TRECUTE SUB PREȘ!… de domnii generali profesori universitari….ca doar nu o sa fie prosti sa renunțe la aceste titluri dacă scot porumbelul din gură! ( ultima găselniță prin care statul român îi face să tacă, ei să aibă zeci de mii de RON pe lună, ȘI PROSTII CITEVA RESTURI)

Raspunde

Felceru

Acum 1 săptămână

Tratatul de la Varșovia nu avea baze în centrul orașului. Nu vi se pare un pericol să avem la vedere academii militare și centre transnaționale în centrul orașului? Nu ar fi mai decent ca totul să fie la Cincu iar cazarea să fie în jurul acelei zonei fără contact cu populația civilă din marile orașe. Adică o armată mai discretă nu așa ca un pumn în ochi în centrul orașului.
Raspunde

Zzz

Acum 1 săptămână

este o diferenta majora in favoarea militarului roman: la kilograme! intrebati-l pe domnul general cati "militari" romani sibieni s-au pensionat la 45 de ani odata cu lansarea centrului NATO la Sibiu. ei saracutii erau obisnuiti sa mearga "la arma" de la 8 la 14, sa sparga semninte si sa se intoarca osteniti la casele lor. de cand cu centrul NATO cineva se asteapta de la ei chiar sa munceasca si, ce sa vezi... lor tot la spart seminte le sta capul
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus