Ministerul Transporturilor anunță că a emis autorizație de construire pentru secțiunea 2 Boița - Cornetu din Autostrada Sibiu - Pitești, mai exact pentru primul kilometru dinspre Boița.
Pe acest prim kilometru urmează să fie construit un viaduct de 650 de metri.
„Amplasamentul lucrărilor care se supun autorizării se află în județul Sibiu, pe teritoriile administrative ale localităților Tălmaciu și Boița, sector 1, km 13+170 – km 14+150”, se arată în documentul emis de către MTI, citat de Economica.net.
Prin această autorizație de construire sunt autorizare următoarele tipuri de lucrări:
– lucrări de drum (autostradă, breteșe de legătură)
– lucrări de artă ( pod peste vale km 13+181.100 – km 13+831.400);
– lucrări de scurgerea apelor;
– lucrări de consolidare;
– lucrări de siguranța circulației;
– restabiliri legături rutiere;
– iluminat;
– ITS;
– lucrări de relocare/protejare a rețelelor existente în zonă;
– lucrări pentru protecția mediului.
Valoarea lucrărilor autorizate prin aceasta primă autorizație de construire este de 182,71 milioane de lei.
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța recent că lucrările la lotul 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești (A1) vor începe în luna mai, la viaductul Boița.
Secțiunea 2 Boița – Cornetu are o lungime de 31,33 km, constructor fiind Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS.
Durată contract: 68 de luni (18 luni proiectare, 50 de luni execuție);
Valoarea contract: 4,250 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen deschidere: 2028.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5455
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Tanti Marioara
Acum 1 oră
Gheorghe Ion
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Cucubau