Municipiul Sibiu, Mărginimea Sibiului, Păltiniș, Biertan, Casa Brambura, Muzeul Astra și județul Sibiu se află printre nominalizările din cadrul proiectului ”Destinația Anului”.
Anul acesta, în premieră, competiția s-a extins și în Republica Moldova, într-un parteneriat de promovare cu Oficiul Național al Turismului și Ministerul Culturii din Republica Moldova, se precizează pe site-ul oficial.
Astfel, destinații din Republica Moldova concurează alături de destinațiile din România și pot câștiga oricare dintre categoriile compețiției, dacă are punctajul cel mai mare. De asemenea, în cadrul Galei se va acorda și premiul special „Destinația Anului în Republica Moldova”, pentru destinația cu cel mai mare punctaj.
Categoriile deschise localităților sau regiunilor sunt ”Orașe care inspiră”, unde apare și municipiul Sibiu, ”Sat de poveste”, unde este Biertan, ”Tărâmuri cu istorie și tradiție”, unde este și Mărginimea Sibiului, ”Regiuni eco-turistice”, ”Stațiuni turistice”, unde apare și Păltinișul, ”Cea mai bună campanie de promovare”, precum și categoriile dedicate atracțiilor turistice: Parcuri de distracție și aventură, aici apărând Casa Brambura de lângă Avrig, Atracții cultural-educative, cu Muzeul Astra printre nominalizări, Wellness, Cazări epice – resorturi, Cazări epice – boutique și Experiențe gastronomice.
”Competiția are ca obiectiv premierea unor destinații turistice apreciate și recunoscute de călători pentru ceea ce au de oferit ca obiective, experiențe si servicii turistice, ducând la creșterea vizibilității acestora. Ne dorim să premiem acele locuri care reprezintă o inspirație pentru publicul larg și care au o viziune sustenabilă pe termen lung”, declară Simona Constantinescu, președintele juriului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
V-a plătit scump Klingais ca să apară în top și aBrambura locația. Ce parc? Locația aia se pretează asociată de o benzinărie și în timp ce-ți face plinul o vizitezi. La ce oferă este foarte scump și cine a fost odată acolo a doua oară nu mai calcă, nu e o destinație favorită ci din contră, e o țeapă de evitat.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sunt din Rășinari. Atenție că omul ăsta le zice bine! Mai citiți o dată răspunsurile. Căutați să vă informați și…
Confirm din propria experiență ceea ce spune Mihai Protopopescu mai sus: „comunicarea dezastruoasă, sau mai degrabă lipsa ei” nu pare…
Adică, indiferent de referendum, tot autoritățile hotărăsc dacă se face sau nu? Atunci de ce mai întreabă oamenii ce vor?…
in loc sa mearga pe santiere – Str. Rennes trebuia deschisa in 15 aug. apoi in 15 sept. si inca…
tov. Andrei Degeratu este pro industrializare si zice cu gura lui sa mutam poluarea din China la noi aici (pentru…













Lasă un răspuns