Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un nou reper la intrare pe Valea Oltului: Cea mai mare cruce din județ, vizibilă de la kilometri. Cei care au amplasat-o spun că are și o legendă în spate

Ștefan Dobre
10
crucea-talmacel-gpm1

De câteva zile oricine trece pe Valea Oltului, fie că vine către Sibiu sau pleacă spre sud, poate observa la intrarea în defileu o cruce de mari dimensiuni. Aceasta are peste 25 de metri înălțime și este vizibilă, mai ales noaptea, de la kilometri depărtare. Când vor fi date în trafic autostrăzile spre Pitești și Brașov ”Crucea Tălmăcelului” – căci acesta este numele ei oficial, va deveni un reper la intrarea în Transilvania.

Publicitate
Publicitate

Înaltă de 26 de metri și cu o greutate de aproape 2,7 tone, Crucea Tălmăcelului a fost amplasată în 1204 zile prin eforturile unei asociații locale. Deși cel mai bine se vede din Boița și de pe drumul național/autostradă, crucea se află pe raza localității Tălmaciu, ea reprezentând munca de mai bine de trei ani a Asociației Obștea Tălmăcel.

Un nou reper la intrare pe Valea Oltului: Cea mai mare cruce din județ, vizibilă de la kilometri. Cei care au amplasat-o spun că are și o legendă în spate

”A costat aproximativ 75.000 de lei, bani strânși de-a lungul anilor de la oamenii din sat, în totalitate benevol. Cea mai mare parte a banilor a venit de la disapora, de la fii ai satului plecați în străinătate, dornici să sprijine acest proiect de suflet al nostru. Această cruce este efortul generației noastre, un dar pe care îl lăsăm generației care vine după noi”, a declarat pentru Turnul Sfatului Gabriel Stroilă, președintele Asociației Obștea Tălmăcel.

Ca să vă faceți o idee despre dimensiunile Crucii Tălmăcelului, crucea din Dealul Gușteriței, vizibilă din tot Sibiul, are 17 metri înălțime, fiind cu aproximativ nouă metri mai mică.

Un nou reper la intrare pe Valea Oltului: Cea mai mare cruce din județ, vizibilă de la kilometri. Cei care au amplasat-o spun că are și o legendă în spate

Cei care au amplasat-o mai spun că locația a fost aleasă cu mare atenție, zona având atât o însemnătate cât și o simbolistică aparte.

Publicitate

”Zona se lumește printre localnici Podișor. La poalele acelui deal se face anual Udatul Ionilor. Mai sus de cruce s-au găsit în trecut urmele unei vechi cetăți medievale de secol XIV-XV. Se pare că împreună cu cetățile similare din Turnu Roșu și Racovița aveau rolul de a avertiza populația din Transilvania de năvălirea cotropitorilor dinspre sud, în special turcii.

Un nou reper la intrare pe Valea Oltului: Cea mai mare cruce din județ, vizibilă de la kilometri. Cei care au amplasat-o spun că are și o legendă în spate

Și tot undeva în această zonă există legenda ”Pârâului turnului”. Se spune că pe la 1770, când s-a construit biserica cu hramul ”Cuvioasa Parascheva” localnicii au rămas fără bani să termine turnul. Dumnezeu a dat un potop care a dezgropat într-un pârâu un butoi cu aur, banii fiind astfel folosiți pentru a finaliza turnul bisericii.

Nu în ultimul rând, am vrut să avem această cruce pentru ca Dumnezeu să ne apere de rele și să ne ajute” a concluzionat Gabriel Stroilă, președintele Asociației Obștea Tălmăcel.

În afară de crucea din Dealul Gușteriței, județul Sibiu mai are începând de anul acesta o cruce de mari dimensiuni amplasată într-un vârf de deal și vizibilă de la mare distanță. Aceasta se află în Orlat, pe dealul Cetății. Mai multe detalii despre acest proiect puteți găsi aici.

Context

Noua Cruce a Tălmăcelului este mai înaltă decât statuia lui „Inima Lui Iisus”, aflată între Odorheiu-Secuiesc și Praid. Considerată cea mai înaltă statuie a lui Iisus din Europa de Est, aceasta se ridică 22 de metri spre cer.

Pe de altă parte, Crucea Tălmăcelului nu este nici pe departe cea mai înaltă din țară. Mult mai celebră este Crucea Eroilor din Caraiman, cu 39,3 metri înălțime. Cea mai înaltă din România este crucea de la Muntenii de Sus/Tanacu, județul Vaslui, cu 42 de metri înălțime. Pe locul doi este Crucea Trinitas de pe Dealul Păun, jud. Iași, cu 40 de metri.

cruce caraiman

Crucea Eroilor din Caraiman (foto: Ziarul Lumina)

Misterul crucilor înalte de 10 metri dintre Sibiu și București. ”Este o persoană care a făcut o jertfă cu ele, dar care nu vrea să fie cunoscută”

Sursa foto/video: Asociația Obștea Tălmăcel

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

10 răspunsuri

  1. Avatar Nobody
    Nobody
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    12
    40
  2. Avatar Forest Gump
    Forest Gump
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    15
    34
  3. Avatar CA
    CA
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    25
    85
  4. Avatar Gheorghe Ion
    Gheorghe Ion
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    26
    62
  5. Avatar Barosanu
    Barosanu

    Tot respectul pentru acești creștini adevărați și pentru jertfa lor simbolică. Generațiile viitoare vă vor pomeni cu pioasă recunoștință, în timp ce pe ăia cu „autorizația de construire” și „punga de la langoș” îi va învălui negura uitării.

    30
    9
    1. Avatar Gheorghe Ion
      Gheorghe Ion
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      9
      24
  6. Avatar Dorn
    Dorn
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    26
  7. Avatar Alexandru Cutelecu
    Alexandru Cutelecu

    „fie că vine către Sibiu sau pleacă spre sud” Ce expresie plastica… „Spre sud”

    2
    1
  8. Avatar Alexandru Cutelecu
    Alexandru Cutelecu

    Daca fotografia ar fi fost paginata pe verticala, astfel incat sa se cuprinda mai mult din baza muntelui, a stancii, chiar si asa intunecata, crucea luminoasa ar fi fost perceputa mult mai sus decat nivelul privitorului, accentuind astfel ideea de verticalitate. Pe scurt, ar fi fost de preferat o incadrare pe verticala a fotografiei.

    10
    0
  9. Avatar Mihai tanase
    Mihai tanase

    „Cei care au amplasat-o mai spun că LOCAȚIA a fost aleasă cu mare atenție, zona având atât o însemnătate cât și o simbolistică aparte.” Serios, CHIRIA a fost aleasă cu mare atenție, zona având atât o însemnătate cât și o simbolistică aparte ? Cu putin efort se putea gasi un deal pentru a amplasa crucea „pentru ca Dumnezeu să ne apere de rele și să ne ajute” a concluzionat Gabriel Stroilă, președintele Asociației Obștea Tălmăcel.” Si poate ceva minuni, nu ?

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate