Asociația Veteranii RC Sibiu organizează sâmbătă, între orele 12:00 – 15:00, un amplu eveniment de conștientizare în trafic dedicat tuturor iubitorilor și pasionaților de motociclete. Acțiunea au puternică latură educativă, fiind adresată în special tinerilor care sunt atrași de adrenalină motocicletelor.
Organizată în parcarea Teatrului Național ”Radu Stanca” și zona Habermann, Campania de Conștientizare a Motocicliștilor în Trafic a ajuns la ediția a 4-a, crescând de la un an la altul. La ediția din acest an sunt așteptați sute de motocicliști din tot Sibiul și nu numai.
La invitația organizatorilor au răspuns pozitiv reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și SMURD, precum și școli de șoferi din oraș.

”Polițiștii vor discuta în trafic cu șoferii și motocicliștii despre respectarea regulilor de circulație, cei de la SMURD vor prezenta cum se acordă corect măsurile de intervenție, spre exemplu cum se scoate o cască de motociclist în cazul unui accident. În paralel avem instructori de la școli de șoferi care se vor implica în demonstrații de conducere preventivă pentru că ne adresăm în special tinerilor. Vedem cu toții că sunt tot mai mulți tineri care își iau motociclete sau se urcă pe ele și poate nu conștientizează prea bine riscurile”, au precizat organizatorii.
Un discurs adresat tinerilor participanți va fi susținut de Andy Fazkas, multiplu campion național la snowboard și dascăl în Sibiu.

Accesul este liber oricui este interesat, pentru participanți urmând să aibă loc și o tombolă cu mai multe extrageri. Nu vor lipsi nici standurile de prezentare ale diferiților sponsori.
Campania de Conștentizare a Motocicliștilor în trafic este organizată de Asociația Veteranii RC Sibiu și este sprijinită de Primăria Municipiului Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bineinteles ca s-a autopropus, la modul anonim. Nu exista oameni care sa faca efortul sa propuna pe altul, nici sa-i…
Sa ii multumim lui Ghita Calin, care a dat apa pe gratis. Pe gratis adica pe spaguta pt el si…
Conferinta cu intrare gratis insa platita totusi de cineva din bani publici sau privati in interesul transmiterii si inocularii de…
Ar trebui ca strada sa aibe cele 2 sensuri de mers libere de acum începând,nu doar pe parcursul lucrărilor. Mașinile…
Ar trebui ca starea sa aibe cele 2 sensuri de mers libere de acum începând,nu doar pe parcursul lucrărilor. Mașinile…













Lasă un răspuns