Secția de Neurologie a Spitalului Clinic Județean Sibiu nu funcționează la capacitate maximă de mai bine de un an de zile. Mai exact, de când a fost renovată, dotată și inaugurată cu fast. Acesta este și motivul pentru care inclusiv internarea bolnavilor cronici este limitată, din cauza lipsei de paturi și a lipsei de personal. Un sibian care a ajuns să facă adrese scrise atât către conducerea spitalului, cât și către conducerea Consiliului Județean, așteaptă din decembrie 2023 ca mama lui să fie internată. Aceasta suferă de o boală cronică degenerativă.
Bogdan Bârsan povestește că încearcă încă din luna decembrie să-și interneze mama care suferă de o boală neurologică degenerativă pe Secția de Neurologie a Spitalului Județean din Sibiu, dar nu reușește din cauză că nu sunt paturi pentru pacienți. Abia la jumătatea lunii mai, femeia a fost internată după nenumărate insistențe și scrisori adresate conducerilor spitalului și Consiliului Județean. Bărbatul povestește că starea de sănătate a mamei sale se agrava de la o zi la alta, iar el nu putea face nimic.
„De la demararea lucrărilor de reabilitare a Secției de pe strada Maternității, dacă nu mă înșel, numărul de paturi s-a redus la jumătate. Același lucru este prezent și acum, chiar dacă reabilitarea s-a încheiat de un an de zile și secția a fost mutată înapoi. Este extrem de greu să se facă o internare în vederea evaluării unui pacient neurologic cronic, indiferent de modalitățile de a încerca acest lucru; fie normal fie prin intervenții. Efectiv nu sunt locuri pentru bolnavii cronici care au nevoie de investigații sau analiză a stării de sănătate”, a scris Bogdan Bârsan pe adresa redacției.
Bărbatul spune că a aflat din surse că doar persoanele care au suferit un AVC sau transferuri urgente din județele limitrofe sunt acceptate, iar un etaj al secției este gol din cauza lipsei de personal.
„Situația este extrem de neplăcuta pentru bolnavi, aparținători, dar cred că și pentru personalul medical”, mai spune bărbatul.
Puține paturi și lipsă de personal și la un an de la renovare și inaugurare
Deși renovată și dotată, de asemenea inaugurată cu mare fast în primăvara anului trecut, Secția de Neurologie a Spitalului Județean a funcționat cu probleme încă de la început. Cu toate că Direcția de Sănătate Publică Sibiu a avizat un număr de 75 de paturi, secția nu a funcționat niciodată la capacitate maximă.
Daniele Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, la inaugurarea Secției de Neurologie
În anul 2023, capacitatea de funcționare a secției era de 48%. Din 54 de paturi, rămase după ce un etaj a fost alocat secției de Hematologie, puteau fi folosite 36 de paturi, potrivit datelor transmise atunci de spital.
La mai bine de un an distanță, situația nu s-a schimbat și nici nu sunt vești că s-ar putea schimba în viitorul apropiat. Singura diferența este că, în acest moment, situația se răsfrânge asupra pacienților, o parte dintre ei în stare gravă. Adică exact pentru cei pentru care s-au investit bani în renovare.
„În clădirea de pe strada Pompeiu Onofreiu, în ultimul an a fost și este în continuare locată secția de Hematologie, având în vedere lucrările în dinamică desfășurate încă la nivelul întregului spital. Această relocare, coroborată cu lipsa de personal medical, a făcut ca secția Neurologie să nu funcționeze cu numărul total de paturi. Din păcate, nici pe viitor secția nu își va recupera numărul total de paturi alocat prin ASF (autorizația sanitară de funcționare a spitalului).
Ne dorim și facem demersuri pentru a renova clădirea Medicalelor pentru creșterea confortului și siguranței pacienților. Acest proces se va răsfrânge asupra activității întregului spital, nu doar a celei de pe Pompeiu Onofreiu, având în vedere faptul că secțiile Medicală 1 și Medicală 2, Gastroenterologia, Nefrologia, Diabetul și Bolile Endocrine vor trebui relocate în totalitate”, se arată într-un răspuns acordat de reprezentanții spitalului județean la o solicitare făcută de Turnul Sfatului pe acest subiect.
Dr. Daniel Chelcea, managerul Spitalului județean (foto dreapta) și dr. Călin Cipăian, directorul medical (foto stânga)
De asemenea, conducerea spitalului precizează că nu există liste de așteptare pentru internarea pe secție și nici nu confirmă că ar interna doar cazurile de AVC sau urgențele din județele vecine. Recunosc, însă, că pot fi cazuri de bolnavi cronici care să nu poată fi internați.
„Internările de pacienți cronici vor fi în continuare limitate, din cauza contextului prezentat mai sus”, spun cei de la spital.
Potrivit datelor oferite în răspuns, gradul de ocupare a paturilor diferă de la o zi la alta, însă, spre exemplificare, la data de 21 mai 2024 paturile erau ocupate în proporție de 77,78%, din 36 disponibile în total.
În ceea ce privește funcționalitatea etajului doi al secției, conducerea spitalului transmite că o parte din acest etaj a fost utilizată de secțiile Hematologie și Neurologie, dar nu în totalitate. De asemenea, lipsa de personal este aceeași din 2023.
„Modificările legislative de la nivelul anului 2023 nu ne-au permis modificarea organigramei în vederea creării posturilor necesare Secției Neurologie”, se arată în răspuns.
Întrebați care este strategia spitalului de a rezolva, în favoarea pacienților și a personalului, situația de la Secția de Neurologie, cei din conducere spun că reabilitarea clădirii Medicalelor este soluția.
„Din păcate, pe un termen pe care noi ni-l dorim a fi cât mai scurt, nu numai secția Neurologie, ci și alte secții din cadrul spitalului vor funcționa cu un deficit de număr de paturi. Reabilitarea clădirii Medicalelor va fi cea care va rezolva în mare parte această problemă.”
Vă reamintim că la mai bine de cinci ani de la obținerea finanțării, după două proiectări, trei contracte de execuție lucrări și 13 contracte de furnizare de echipamente, Neurologia a fost modernizată și renovată cu peste 40 de milioane de lei.
Redacția Turnul Sfatului a făcut o solicitare și către conducerea Consiliului Județean pentru a afla un punct de vedere pe acest subiect, dar până la ora redactării acestui material nu s-a primit niciun răspuns.
Mai jos vă prezentăm, integral, scrisoarea adresată de Bogdan Bârsan directorului medical de la Spitalul Județean și președintei Consiliului Județean.
„Către: Directorul Medical al Spitalului Județean Sibiu/Presedinta Consiliului Judetean Sibiu
Subiect: Rugăminte pentru rezolvarea problemei lipsei posibilității internării pacienților cronici la secția de neurologie a Spitalului Județean Sibiu
Stimată Doamnă Președinte/Stimate Domnule Director Medical,
Cu preocupare, adresez această scrisoare pentru a sublinia problemele critice pe care le întâmpină pacienții cronici cu afecțiuni neurologice în ceea ce privește accesul la îngrijirea medicală adecvată la secția de neurologie a Spitalului Județean Sibiu.
Lipsa posibilității de internare: Vă scriu în legătură cu dificultățile majore întâmpinate de pacienții cronici care necesită îngrijire la secția de neurologie. În urma reabilitării locației, jumătate din capacitatea inițială a secției a rămas nedeschisă, iar acest lucru a dus la o lipsă acută de paturi și personal medical. Înțeleg de asemenea ca spitalul deserveste si cazurile urgente din județele limitrofe și nu doresc limitarea accesului bolnavilor din alte județe la serviciile medicale, dar nici restrictionarea din acestă cauză al accesului pacienților din județul sibiu la servicii medicale, ținând cont de restrângerea capacitații secției de neurologie. Este deosebit de alarmant faptul că este practic imposibil să se realizeze o internare la secția de neurologie pentru pacienții cronici, cu excepția cazurilor de accident vascular cerebral (AVC). Această situație generează un risc semnificativ pentru pacienții care necesită îngrijire constantă și monitorizare medicală.
Impactul asupra pacienților și personalului medical: Situația actuală a creat un mediu de lucru extrem de dificil pentru personalul medical și o stare de nesiguranță și neliniște pentru pacienții cronici și familiile acestora.
Solicitare de acțiune: În acest context, vă rog să luați în considerare următoarele acțiuni pentru a rezolva problema și a asigura accesul la servicii medicale pentru pacienții cronici cu afecțiuni neurologice:
Identificarea de soluții temporare pentru a asigura internarea pacienților cronici în alte secții ale spitalului sau în unități medicale partenere;
Luarea măsurilor necesare pentru a deschide întreaga capacitate a secției de neurologie cât mai curând posibil;
Asigurarea resurselor umane și materiale adecvate pentru a gestiona eficient internările pacienților la secția de neurologie.
Vă mulțumesc anticipat pentru atenția acordată acestei probleme și pentru eforturile dumneavoastră de a asigura îngrijirea adecvată a pacienților cronici cu afecțiuni neurologice.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2762
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel