Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului efectuează în această perioadă diverse controale la unitățile care comercializează jucării, în apropierea zilei de 1 iunie părinții căutând magazinele specializate în așa ceva.
Printre controalele efectuate recent se numără și la magazinul Jumbo, unul dintre cele mai cunoscute și căutate din Sibiu pentru jucării.
Cu această ocazie au fost descoperite mai multe nereguli, motiv pentru care s-a aplicat o amendă și au fost oprite de la comercializare mai multe produse, inclusiv jucării și produse cosmetice.
Facem precizarea că șeful Protecției Consumatorului a vorbit despre controlul la Jumbo la întrebarea expresă a presei, altfel evitând să dea nume de societăți comerciale.
”Deși mi-am propus ca la această ședință să nu dau exemple pentru că ar fi nedrept, numărul operatorilor economici controlați fiind mult mai mare, pentru că m-ați întrebat, da, a fost control tematic la Jumbo în perioada sărbătorilor pascale. S-au găsit deficiențe, s-a aplicat amendă contravențională și s-a oprit de la comercializare un număr de jucării și produse cosmetice”, a declarat Amalia Cindrea, șeful Protecției Consumatorului Sibiu.

Important de precizat că acesta a fost doar unul dintre controale, fiind verificate recent numeroase alte magazine și supermarketuri.
Pentru jucării s-au desfășurat până astăzi controale la 60 de operatori economici, pentru neregulile constatate aplicându-se 16 amenzi contravenționale în valoare de peste 98.000 de lei.
”Produsele periculoase au fost retrase de la comercializare, iar cele ale căror deficiențe pot fi îndreptate, cum ar fi traducerea în limba română a etichetei, acelea au fost retrase temporar de la comercializare până la remedierea problemelor” a mai completat Amalia Cindrea.
Atenție de Ziua Copilului
Cu această ocazie Protecția Consumatorului atrage atenția părinților să fie atenți la ce cumpără de 1 iunie, Ziua Copilului fiind un prilej tradițional pentru achiziția de jucării.
În primul rând Amalia Cindrea le transmite sibienilor să evite jucăriile care n-au etichetă sau n-au etichetă în limba română, să fie atenți la jucăriile de tip pistol cu proiectile din plastic și la cele compuse din numeroase piese mici care se pot desprinde și pot fi ingerate de copiii mici.
De asemenea, șefa Protecției Consumatorului le atrage atenția sibienilor să fi fie atenți dacă vor să cumpere slime-uri, un gen de jucărie destul de căutat de cei mici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Apa si lemnele servite din fantani si paduri No care ati ras toti ? domnul fantanarul ? Io mi as…
Emile, O fi de la prafu ala saharian va avea ceva
** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
:))) aveti retea de gaze doar de cativa ani aveti padurile voastre :))))
Cei care fac propunerile nu citesc macar C.V.-ul candidatului ? „taxe mai mici pe salarii,pensii indexate cu inflația în limita…













Lasă un răspuns