Un restaurant fără bucătari, în care mâncarea este cu 60% mai ieftină. Carmolimp intră pe piața mâncării deja gătite pentru restaurante în urma unei investiții de 300.000 de euro, anunță Economica.
Compania Carmolimp, controlată de familia brașoveană Șoneriu, a lansat o gama de produse deja gătite pentru restaurante, în urma unei investiții de 300.000 de euro în fabrica de mâncare gătită pe care o deținea deja. Preparatele, care ajung în restaurante necongelate, au un termen de valabilitate de 21 de zile, ceea ce, spune producătorul, permite oricui să deschidă un restaurant. Prețurile produselor sunt cu 60% mai mici decât cele din piață.
Mâncarea are un termen de valabilitate de 21 de zile, fără a folosi conservanți ceea ce va permite proprietarilor de restaurante să economisească timp și resurse, inclusiv resurse de personal și să ofere prețuri cu până la 60% mai mici.
De exemplu, un proprietar de restaurant poate plăti doar 7,5 lei+TVA pentru 1 kilogram de ciorbă de legume, prețul unei porții de 400 de grame ajungând la 3,3 lei cu TVA inclus. Ciorba de burtă, una dintre cele mai complexe din ofertă, are un preț de 13.5 lei+TVA pe kilogram, porția de 400 de grame având ca preț final 5,9 lei. Pentru un fel principal, prețul unui kilogram de tochitură este de 22,5 lei+TVA, iar varza călită cu afumătură are prețul de 16,1 lei+TVA pe kilogram.
”Am reusit să facem în așa fel încât fiecare legumă din porția de ciorbă să fie în cantitatea potrivită, aceeași cantitate pentru fiecare porție. Folosim o mare parte din echipamentele fabricii Carmolimp, dar am inovat în așa măsură încât ne așteptăm să devenim principalul furnizor de mâncare gătită pentru HoReCa în următoarele 12 luni” , a declarat Șoneriu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 13901
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cornel Sibianul
Acum 3 ore
Ada
Acum 3 ore
Ioan Rotar
Acum 4 ore
Rotar
Acum 5 ore
EVREU