Compania Națională de Investiții (CNI) face a treia încercare pentru a convinge investitorii să vină să modernizeze stațiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului, cunoscută și ca „Litoralul Ardealului”. Până acum, două licitații au fost anulate: una în toamna anului 2023 și alta în martie 2024.
Spre deosebire de prima licitație, la care nu au fost depuse oferte, la licitația din martie a fost înregistrat un singur ofertant – asocierea condusă de firma Toderică Solutions din București. Potrivit rezultatelor de pe platforma de licitații publice, licitația a fost anulată la etapa evaluării financiare, oferta fiind declarată inadmisibilă.
În această săptămână, CNI a publicat un nou anunț de participare, prin care a programat a treia licitație pentru „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului”, pentru data de 5 august 2024. Valoarea totală estimată a investiției este aceeași - 9,7 milioane de lei.
Amintim că, pentru a asigura o diversitate cât mai mare a ofertei turistice şi a serviciilor puse la dispoziţia turiştilor, autoritățile își doresc să realizeze o zonă de campare pentru rulote, dar și să amenajeze zona lacurilor naturale.
„Se propun lucrări de amenajare exterioară și modernizare a terenului. Lucrările de modernizare cuprind realizarea de alei pietonale pavate, alei carosabile din pietriș și locuri de parcare verzi pentru rulote și mașini, amenajarea de spații verzi, plantarea de arbori ornamentali, cosmetizarea arborilor existenți, curățarea terenului de deșeuri, înlocuirea sistemului de iluminat exterior, realizarea de noi împrejmuiri, crearea de locuri de campat cu cortul, crearea a două pavilioane cu regim de înălțime parter, sistematizarea terenului și dotarea cu mobilier urban de ședere, coșuri de gunoi. Se vor amenaja locuri de joacă pentru copii și un teren de sport multifuncțional. De asemenea, se va rezolva scurgerea apelor pluviale și se vor prevedea rigole stradale”, este descrierea din anunțul de licitație.
Zonele la care se referă investiția se află pe strada Gării (18.745 mp), precum și pe str. Salinelor - teren aproape în totalitate acoperit de vegetație înaltă (99.104 mp).
„În prezent, terenul aferent Parcului Gării nu este amenajat și nu a fost utilizat de o perioadă îndelungată, vegetația fiind neîntreținută, crescută haotic. Pe unele zone copacii sunt uscați, sau căzuți la pământ. De asemenea, unii arbori bătrâni au crengi ce ar putea să se desprindă și să rănească potențialii utilizatori. Aleile sunt în stare avansată de degradare, cu pavele lipsă, denivelări și vegetație crescută necontrolat printre pavele. Pe teren a existat o pânză de apă, bazin ornamental, a cărui structură din beton s-a fisurat, iar apa s-a scurs în pământul natural. În momentul de față în acest bazin s-au acumulat deșeuri. Terenul este împrejmuit cu gard din stâlpi metalici, plasă, iar la partea superioară este montată sârmă ghimpată. Aspectul este inestetic.
Terenul aferent Parcului balnear este neutilizat în prezent. Vegetația nu a fost întreținută, astfel au crescut plante și arbori nedoriți printre copacii de talie înaltă existenți. Aleile sunt pavate, dar din cauza neîntreținerii vegetația a crescut între pavele. Terenul este complet împrejmuit cu gard cu stâlpi metalici și plasă, iar în unele zone ea este complet distrusă”, mai scrie în caietul de sarcini, situația fiind descrisă la fiecare procedură de licitație.
CNI a redactat caietul de sarcini
Pentru a treia încercare, CNI a redactat mai multe prevederi ale caietului de sarcini. Turnul Sfatului a analizat documentul în comparație cu cel de la licitația precedentă.
Spre exemplu, din capitolul „Execuția lucrărilor” a fost exclusă prevederea potrivit căreia ofertele care prezintă durata de execuție mai mare decât durata maximă acceptată de către autoritatea contractantă vor fi declarate neconforme.
De asemenea, în caietul de sarcini pentru noua licitație au fost redactate noi condiții pentru ofertanți. Documentul prevede că „potențialii ofertanți pot vizita amplasamentul pentru evalua pe propria răspundere, cheltuială și risc, datele necesare pregătirii și elaborării ofertei”, iar cei interesați de aceasta trebuie să informeze în scris beneficiarul lucrării.
Referitor la planul de lucru, în caietul de sarcini din martie era prevăzut că „graficul de execuție se va reprezenta doar pentru perioada efectivă de execuție, fără a lua în considerare și perioada de timp friguros” și că „responsabilitatea asigurării calității lucrărilor executate pe timp friguros revine în totalitate antreprenorului general”. De data aceasta, cerința a fost reformulată: „În cazul lipsei procedurilor de lucru pentru activități de construcții-montaj, pe perioada de timp friguros lucrările vor fi sistate, eventualele depășiri ale termenului contractual căzând în sarcina antreprenorului, cu toate consecințele”. Rămâne în vigoare însă mențiunea prin care pot fi solicitate decalări de termen în „condiții climaterice extrem de nefavorabile, precum și temperaturile care, potrivit normelor, normativelor și agrementelor tehnice, nu permit punerea în execuție a unor materiale sau procedee tehnice”, decât cu prezentarea de grafice furnizate de către Administrația Națională de Meteorologie”.
De data aceasta, antreprenorul va mai trebui să prezinte și o declarație care să dovedească faptul că la elaborarea ofertei a ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii.
De asemenea, pentru șeful de șantier este cerută diploma de studii în domeniul construcțiilor civile, industriale și agricole, pe lângă demonstrarea relației juridice cu ofertantul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 10114
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Cornel Sibianul
Acum 6 ore
Ada
Acum 6 ore
Ioan Rotar
Acum 7 ore
Rotar
Acum 8 ore
EVREU