Miercuri,
19.11.2025
Innorat
Acum
5°C

Valea Oltului: polițiștii și-au modificat turele pentru a păzi intervalele localnicilor, timpii de fluidizare a circulației ajung și la două ore. Deac: „Ministrul s-a ținut de cuvânt”

Valea Oltului: polițiștii și-au modificat turele pentru a păzi intervalele localnicilor, timpii de fluidizare a circulației ajung și la două ore. Deac: „Ministrul s-a ținut de cuvânt”

Ioan Deac, directorul general al Compa, arată că angajații fabricii pe care o conduce reușesc să facă naveta până la Sibiu, în contextul restricțiilor de circulație introduse pe Valea Oltului. Restricții pe care unii șoferi de TIR au încercat să le ocolească, îngreunând tranzitul localnicilor în intervalele de timp alocate acestora.

Ioan Deac, directorul general al celei mai mari întreprinderi sibiene cu capital local, a fost singurul om de afaceri care la finele săptămânii trecute, când ministrul Transporturilor a venit să anunțe restricțiile de pe Valea Oltului, i-a cerut acestuia adaptarea mersului trenurilor. Astfel încât cei 200 de angajați din zona Brezoi să poată face în continuare naveta la Sibiu. „Este mai dificil, angajații sunt mai stresați din cauză că trebuie să se trezească mai de dimineață pentru a prinde trenul. Dar cursele de trenuri au fost suplimentate așa cum am cerut ministrului, prin urmare, din acest punct de vedere, eu nu am ce să-i reproșez nimic. Ministrul s-a ținut de cuvânt. Până la urmă este vorba de construirea unei autostrăzi pe care și eu, și noi, toți, o așteptăm de zeci de ani”, spune Ioan Deac.

Polițiștii și-au modificat turele

După două prime zile relativ liniștite în care circulația pe Valea Oltului a fost restricționată, punctual au mai apărut situații neprevăzute. „A trebuit să venim la Sibiu deoarece îmi expira permisul și acum aveam programare la vizita medicală. Altfel nu plecam de nebun din Lotrioara, unde mai suntem vreo 40 – 50 de locuitori. Am așteptat să se apropie intervalul dintre 07:30 – 08:00, când noi, localnicii, avem voie să trecem și ne-am pus la drum. Doar că, atunci când am ajuns la drumul de pe Valea Oltului am descoperit că nu prea avem loc să trecem: era plin de TIR-uri, pe câte două, chiar și pe câte trei rânduri, că unii parcaseră pe marginea drumului”, povestește un locuitor al Lotrioarei.

Acesta a și filmat ultimii metri parcurși printre șirurile de TIR-uri care au trecut – venind dinspre Vâlcea – de zona în care a fost instituită interdicția circulației pe timp de zi. „Asta s-a întâmplat pentru că, cel mai probabil, nu erau polițiști care să îi oprească să înainteze dimineața, când intră în vigoare interdicțiile de circulație pe timp de zi”, mai arată bărbatul, indicând aglomerația de TIR-uri parcate până în zona Centrului de recuperare din Lazaret. Trecerea mai departe a acestor camioane era blocată de constructorii care realizează defrișările cu un parapet amplasat perpendicular pe sensul de mers către Sibiu.

Presupunerea locuitorului din Lotrioara s-a confirmat: dinspre Vâlcea, zona din care a fost impusă interdicția circulației pe timp de zi este chiar la limita dintre județele Vâlcea și Sibiu. „A fost o mică problemă, deoarece chiar la acea oră la care intra în vigoare interdicția se schimbau turele colegilor noștri de la Circulație. Prin urmare, unii șoferi de TIR au ignorat în lipsa echipajului de poliție interdicția circulației”, arată pentru cititorii Turnul Sfatului reprezentanții IPJ Vâlcea, în ale căror atribuții intră gestionarea restricțiilor în capătul dinspre Vâlcea al zonei interzisă circulației. „Nu vor mai fi, însă, probleme de acest gen, deoarece colegii mei și-au decalat turele astfel încât să poată fi asigurată permanența supravegherii acestei zone. Punctual, dacă se întâmplă anumite evenimente, echipajul detașat în zona respectivă poate fi solicitat să se deplaseze și în alte locuri din apropiere”, mai arată reprezentanții IPJ Vâlcea. 

„Majoritatea șoferilor de TIR sunt de lăudat”

Și-au modificat turele și polițiștii sibieni responsabili de gestionarea restricțiilor din zona Boița. Mai multe echipaje ale IPJ Sibiu patrulează constant atât pe autostradă, cât și pe drumul național. Reacțiile culese de polițiști nu sunt, de multe ori, pozitive: oamenii sunt nervoși. „Într-adevăr, seara, înainte de ridicarea restricțiilor, încep să se formeze coloane de TIR-uri. Și asta deoarece șoferii stau până atunci în diferite parcări și se pun în mișcare când estimează ei că ar trebui să pornească la drum pentru a ajunge pe Valea Oltului când restricțiile sunt ridicate. Echipajele noastre gestionează aceste fluxuri de camioane și este de lăudat că majoritatea șoferilor țin cont de restricții. Îi îndemnăm să își păstreze răbdarea în continuare”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu, pentru cititorii Turnul Sfatului.

Reprezentanții IPJ Sibiu reamintesc șoferilor faptul că parcarea pe banda de urgență a autostrăzilor este interzisă.

Durează și două ore reluarea circulației

În prima seară de restricții, cea de luni, coloana de camioane formată pe A1, înainte de Boița, dinspre Sibiu, era de peste cinci kilometri. Cu ajutorul echipajelor de poliție, coloanele s-au pus în mișcare astfel încât, la o oră și zece minute după redeschiderea circulației, prin Boița se circula fluent.

Lucrurile s-au aglomerat în a doua seară de restricții: coloanele de TIR-uri care așteptau redeschiderea circulației au ajuns să se întindă pe aproape opt kilometri, asta pe lângă cele formate pe DN1. Circulația s-a fluidizat, prin urmare, abia în jurul orei 22:00.

Citește și Experiență suprarealistă pe Valea Oltului. Cum facebook-ul i-a dat de gol pe politicieni

Sursa foto principală: Facebook / Info Trafic Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Statul esuat roman

Acum 1 an

E de lăudat cum reprezentanții statului esuat vin cu elicopterul sa discute..asta inseamna sa fii mafiot...la propriu

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus