Duminică,
26.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Am măsurat temperatura aerului în 12 locuri din Sibiu: cel mai cald este în Piața Cibin, Piața Mare și Terezian

Am măsurat temperatura aerului în 12 locuri din Sibiu: cel mai cald este în Piața Cibin, Piața Mare și Terezian

În cea de-a doua zi în care meteorologii au pus Sibiul sub cod roșu de caniculă, am măsurat temperatura aerului la umbra a 12 locuri din diferite părți ale orașului, în decursul a puțin peste două ore. Centrul Sibiul este cel mai încins loc, cu Piața Cibin vârf de lance.

Acum doi ani, era o știre faptul că, la final de iunie, Sibiul a fost plasat sub cod galben de caniculă, iar temperaturile măsurate variau între 28 de grade în Valea Aurie și 32 de grade în Piața Mare. De luni, Sibiul a trecut de la cod portocaliu, la cel roșu de caniculă, meteorologii anunțând că valul de căldură va mai toropi zona până la mijlocul săptămânii.

Am început măsurătoarea temperaturii de pe noua pistă de biciclete amenajată pe malul Cibinului. Pe ultimul deck amenajat înspre cartierul Reșița am oprit la umbră și am măsurat aproape 36 de grade în umbra de lângă apa pe care încă mai pluteau pești morți, de la unda de poluare ai cărei vinovați nu sunt de găsit. Deși nu prea are relevanță, am amplasat termometrul și la soare, unde după câteva minute termometrul indica 53 de grade Celsius.

Pe malul Cibinului

Până a merge mai departe, am traversat Cibinul pentru a vedea dacă are vreo influență culoarul acestuia de ventilație asupra cartierului Reșița, aflat vizavi. În iarba de la umbra unuia dintre blocurile ANL de aici termometrul indica aceeași temperatură ca pe Cibinul aflat la câteva zeci de metri mai departe, adică 36 de grade.

De cum am revenit în zonele cu mult asfalt din oraș, dogoarea resimțită mult mai amplu la nivelul pielii a fost măsurată și de termometru: la 39 de grade stăteau călătorii sub copertina stației Tursib de pe strada Lungă a Terezianului, vizavi de noul loc de joacă.

Recordul, în Piața Cibin

Cea mai mare temperatură a zilei aveam să o descoperim, însă, în Piața Cibin. În ciuda apropierii de râul cu același nume, principala piață agroalimentară a Sibiului avea semnele unei saune. Printre țăranii care transpirau la tarabe mai ceva decât la munca de pe câmp termometrul indica aproape 41 de grade.

În cartierul Ștrand ne-am oprit la umbra unui copac de lângă Școala gimnazială nr. 1, unde temperatura exterioară era trecută de 38 de grade. Înainte de a merge în parcul Belvedere, ne-am oprit pe prelungirea Săcel, într-unul din noile ansambluri imobiliare, realizat fără pic de verdeață: doar asfalt, betoane și „pișcoturi”. Apropierea de Câmpușor menținea temperatura de aici la 37,5 grade.

În parcul Belvedere, cea mai mare problemă a fost să găsim umbră: copăceii plantați anul trecut sunt încă pricăjiți. Am găsit o umbră mai generoasă sub panourile fotovoltaice sub formă de floare care se învârt după soare. În vârful celui mai nou și mai însorit parc din oraș am măsurat 36 de grade.

Parcul Belvedere

În cartierul Valea Aurie ne-am oprit lângă gardul Școlii gimnaziale nr. 25, școala a cărei curte este cea mai umbrită de copaci din oraș. La gardul acestei școli, termometrul indica după cinci minute de măsurători 37 de grade Celsius. Pe aleile parcului care mărginește cartierul am ajuns în Sub Arini în zona locului de joacă de lângă pavilionul muzical. Oamenii ascunși sub umbra groasă de care beneficiază băncile de aici stăteau într-o temperatură de 36 de grade, similară celei de pe malul Cibinului.

Betoanele centrului

Pe bulevardul Mihai Viteazul am așezat termometrul la umbra făcută locului de joacă de unul din blocurile cu zece etaje. După câteva minute, temperatura măsurată era de aproape 37 de grade. Una ușor mai mare decât cea pe care am găsit-o în cartierul Vasile Aaron, chiar lângă piața agroalimentară de aici. La umbra pieței, termometrul indica puțin peste 36 de grade.

Cartierul Vasile Aaron

La două ore și 20 de minute de la începutul „excursiei” prin oraș, ne-am oprit în zona zero a Sibiului, Piața Mare. La umbra unei terase de aici, dogoarea pe care nu o stingeau sub niciun fel adierile vântului era măsurată de termometru ca având peste 39 de grade. Practic, dacă excludem Piața Cibin, unde din cauza structurilor nu adia deloc vântul, Piața Mare și Terezianul dețin recordul temperaturilor măsurate marți, după prânz.

Zonă Temperatură Oră
Malul Cibinului (vizavi de cartierul Reșița) 36 14:53
Cartier Reșița (blocurile ANL) 36 15:05
Cartier Terezian (stația Tursib aflată vizavi de locul de joacă) 39 15:17
Piața Cibin 41 15:40
Cartier Ștrand (lângă Școala gimnazială nr. 1) 38 15:54
Prelungirea Săcel (zona de blocuri dinspre parc) 37,5 16:02
Parc Belvedere 36 16:12
Valea Aurie (lângă Școala nr. 25) 37 16:21
Parc Sub Arini (lângă locul de joacă și fântâna arteziană) 36 16:32
Bulevardul Mihai Viteazul (lângă locul de joacă) 37 16:45
Cartierul Vasile Aaron (lângă piața agroalimentară) 36 16:58
Piața Mare 39 17:12

Sibiul „crește” mai ales la numărul de nopți tropicale

Printre studiile de fundamentare elaborat pentru viitorul Plan urbanistic al Sibiului se numără și cel referitor la schimbările climatice. Sub semnătura Dumitru Ungureanu, studiul respectiv – printre cele mai serioase dintre cele elaborate pentru PUG – identifică mai multe amenințări în creștere la adresa Sibiului: valurile de căldură și furtunile sunt printre cele mai des amintite.

„Planificarea urbană poate aduce o contribuție semnificativă la gestionarea stresului termic din orașe. Pot exista astfel abordări care privesc ventilația orașului, dar și designul străzii, al terenurilor sau al clădirilor. Prin urmare, provocarea este aceea de a planifica dezvoltarea orașelor pentru adaptarea la căldură. Este astfel recomandată creșterea infrastructurii verzi și albastre a unui oraș și îmbunătățirea calității șederii în spațiile publice, în special prin umbrire și resurse de apă, vara. Un domeniu de acțiune care trebuie explorat în continuare este utilizarea de materiale reflectorizante, pentru a reduce încălzirea structurilor urbane. Fluxurile locale de aer rece pot sprijini răcirea nocturnă a spațiilor urbane”, se arată în studiul amintit.

Studiul indică faptul că Sibiul intră „în zona extremelor termice din punct de vedere al creșterii numărului de nopți tropicale” și că, din cauza densității scăzute a spațiilor verzi și a locurilor de joacă, insulele de căldură vor deveni mai accentuate în cartierele dense (precum Hipodrom, Vasile Aaron sau Ștrand). 

Consultă aici, în format integral, Studiul de fundamentare privind schimbările climatice

Citește și Codul roșu de caniculă se prelungește și miercuri. Nopțile vor fi tropicale

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Cizmas Mihai

Acum 1 an

D.l Deleanu ,am o intrebare : "pe cānd" o vizitā in zona gara cfr Turniṣor
Raspunde

John doe

Acum 1 an

Acum hai te rog cu o analiza amanuntita cu poluarea de pe sos alba iulia, incepe cu metro si du-te pana in strand si anunta-ne cati ani mai avem de trait.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Secarea lenta a lacurilor glaciare prevesteau de mult timp schimbarea climei pe pamant.
Raspunde

Otto

Acum 1 an

Termometrul era calibrat, are verificare metrologica? De unde știți ca temperatura măsurată este corecta? Care este incertitudinea în măsurare?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Amadeus

Acum 1 an

Nu e termometru...e statie meteo.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Cu sau fara verificare metrologica, diferentele termice dintre beteoane si spatii verzi sunt aceleasi.

Raspunde

Gogi

Acum 1 an

Dupa ce transformati Independenta,Flaro,Libertatea,Abatorul in ...BLOCURI ?!,incasati ...,vom avea circulatie si...TEMPERATURA !!! UNDE mai gasiti ZONE in oras pe care sa le puteti transforma in....ZONE VERZI ??? MARI INTERESE...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Pe de alta parte, vrednicii spagari au transformat in cuptoare orasele prin ,,modernizari" cu betoane si asfalturi fara sa tina cont de distrugerea mediului si sanaatea populatiei. https://www.bbc.com/future/article/20240222-depaving-the-cities-replacing-concrete-with-earth-and-plants
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian vero

Acum 1 an

Nu conteaza cat de calibrat este termometrul, importanta este diferenta de temperatura intre zonele cu betoane si zonele verzi!!!Dar ... ne putem mandrii cu o piata moderna, incadrata arhitectural, ca in vest...piatra si betoane!!asta am vrut asta avem, pacat ca sunt orase, care la insistentele unor policieni, nu au invatat nimic din lectia asta si vor si ele(cum e si cazul Mediasului si a primarului)sa isi rada parcurile din centru si sa faca piete beeeeton!!
Raspunde

Accu

Acum 1 an

Au distrus Piata Mare si Piata Mica cu pietre si terasele oribile si se mira ca e insuportabil. Refaceti verdeata din Piata Mare, scoateti hardughiile incinse, urate si poluante, sa vedeti cum scad gradele. Si creste si calitatea vietii sibienilor. Apropo, la cate grade se delecteaza turistul in interiorul mizeriilor de terase?
Raspunde

Noi noi

Acum 1 an

În sfârșit și un mesaj de bun simț,dar din păcate avem conducere în primărie care nu are așa ceva.Ei se ghidează doar după ideea de profit &interese ale celor care au terase,restaurante și apartamente in regim hotelier in zona centrala.Suntem sufocați de turiști în zona centrală,nu avem spatii verzi și parcări suficiente dar îi dăm înainte cu festivaluri,concerte și evenimente care aduc bani primăriei.Asta contează,nu?Pe cine mai interesează ce vor sibienii?

Raspunde

Ela Popescu

Acum 1 an

De cand au distrus zonele verzi din Terezian temperatura a crescut vara cu peste 5 grade. Basca praf, gaze de esapament, miros in aer. Au disparut copacii care adunau praful, produceau oxigen si faceau umbra. Nu știu pe unde se mai poate circula pe jos in Terezian prin umbra. Nici nu e de mirare, scopul primărie e să ne distrugă sănătate, condiții de viață? Ne mutam din Sibiu dacă vrem să supravietuim. Acolo am ajuns. Plătim impozitele și taxele ca să ne distrugă orașul și sănătatea
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus