Lucrările de defrișare pentru care circulația a fost restricționată pe timp de o lună pe Valea Oltului au scos la lumina zilei și o parte din restul ansamblului care compunea fortificația medievală de la Boița.
Construit în secolul al XVI-lea, ansamblul Turnului Spart de la Boița era vizibil pentru trecători în special prin ruinele care mai dăinuie pe malul drept al Oltului. În cadrul lucrărilor de defrișare executate în vederea studierii terenului pentru viitoarea autostradă Sibiu – Pitești (lotul 2), muncitorii au îndepărtat vegetația de pe versantul aflat vizavi de Turnul Spart, astfel încât și resturile zidului care compunea fortificația pot fi văzute de trecători.
„Pentru prima dată văd cum trebuie și restul construcției ce făcea parte din complexul turnului de la Boița. Deși pare la îndemână de vizitat, înainte era destul de greu de făcut acest lucru din cauza vegetației şi a terenului înclinat. Acum e posibil pentru că s-au efectut lucrări de defrișare necesare construirii autostrăzii A1 Sibiu – Pitești. Zidul pornea de pe coasta muntelui, cu un pasaj boltit la nivelul drumului şi prelungit dincolo de turn până în albia Oltului”, semnalează Laurențiu Cuțaru, un pasionat de istorie care a fondat proiectul Țara cu balauri.
Notă ulterioară. Merită precizat că zidul nu afectează în vreun fel culoarul autostrăzii.
Fotografie cu Turnul Spart, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sursa: Wikipedia
Monument istoric de importanță națională, Turnul Spart face parte din a patra fortificație medievală din complexul de apărare a Turnului Roșu, conform datelor din Monografia istorică Boița, volum publicat în 1990. „Înalt de 20 metri, cu ferestre de tragere la trei nivele, avea ziduri groase de patru metri la bază. A fost ridicat pe malul Oltului, prin turn ridicându-se pe panta dealului pe o întindere de 10 metri. O poartă mare si grea închidea drumul. Conform arhivelor, regele Ladislau al Ungariei hotărăște în 1501 «construirea unui turn puternic nu departe de Turnu-Roșu» pentru asigurarea securității prin trecătoare. Turnul Spart, oricât de masiv, a avut o viață scurtă. După mărturia unui scriitor contemporan, Osetermayer, marea inundație a Oltului din 1532 care a făcut mari pagube Făgărașului, a spart și turnul de lângă Olt”, mai arată sursa citată.
Sursa fotografiilor: Facebook / Țara cu balauri
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: defrisarile valaea oltului sco , defrisari valea oltului , zid turnul spart boita , turnul spart boita
Vizualizari: 174570
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Aci Duțu
Acum 11 ore
John S
Acum 11 ore
Emil
Acum 13 ore
Nustiu
Acum 13 ore
Leonard