Până în 15 septembrie, sibienii pot asculta fragmente sonore din viețile adolescenților din anii ’70-’80, în cea mai populară instalație a Muzeului Memoriei - Telefonul Amintirilor, aflată pentru prima dată în Sibiu, la Cărturești Sibiu City, strada Sibiului, numărul cinci.
Toți cei care îi vor ridica receptorul pot asculta 10 reconstituiri sonore, parte din cel mai nou proiect: Adolescent în comunism - anii ’70-’80.
„Instalația interactivă ne conectează cu trecutul, conținând reconstituiri sonore din ziarele și știrile de atunci, dar și amintirile celor care ne-au încredințat amintirile lor.
În capitolul doi al proiectului Adolescent în Comunism, am vrut să reconstituim și aflăm cotidianul din viețile celor care și-au trăit adolescența între acei ani: cei care au cunoscut iubirea, ascultau Europa Liberă pe furiș, dădeau mai departe bancuri cu Ceaușescu și au fost martorii devastatorului cutremur din ’77
Telefonul Amintirilor este o poartă spre alte vremuri, pentru că el cuprinde conținut de arhivă, original, care, fără el, nu ar ajunge la atât de mulți oameni. Ce putem promite însă este că Telefonul Amintirilor va călători mult în această vară, pentru ca istoriile personale să fie ascultate”, transmite Smaranda Pasnicu, co-fondatoare Muzeul Memoriei și a ONG-ului cultural Punctart, într-un comunicat de presă.
Telefonul Amintirilor este cea mai cunoscută instalație creată pentru Muzeul Memoriei, cu participări la peste 50 de evenimente indoor și outdoor, cu peste 10.000 de ascultări, în 13 orașe.
În plus, telefonul se va regăsi în mai multe orașe din țară vara aceasta: Brașov, la Muzeul Amintirilor din Comunism, la Mircești, Iași, la Muzeul „Vasile Alecsandri’’, la Cluj, Biblioteca Județeană „Octavian Goga’, la Timișoara, la FABER.
Muzeul Memoriei este un proiect al ONG-ului cultural Punctart, o capsulă digitală a istoriei colective care se construiește, zi de zi, cu amintirile tuturor. În același timp, proiectul Muzeul Memoriei a fost gândit ca un demers educațional și cultural care promovează patrimoniul național prin analizarea unor momente istorice marcante din evoluția României și utilizarea noilor tehnologii ca limbaj comun cu publicul tânăr.
Punctart este un ONG cultural pornit în 2015 de către o echipă multidisciplinară de artiști profesioniști și specialiști. Punctart este un creator de experiențe culturale și dezvoltă proiecte destinate tinerilor, la granița dintre artă și tehnologie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 998
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
John S
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Leonard